”Mârlan”, ”golan”, ”arogant”, ”trădător”, ”impostor incompetent”, ”rebut al politicii românești”. Sunt apelativele cu care s-au manifestat public doi dintre liderii politicii nemțene, Ionel Arsene de la PSD și Liviu Harbuz de la Pro România.
Pe 9 octombrie seara, după ce Victor Viorel Ponta l-a acuzat pe Ionel Arsene că ”a sunat toți deputații de la Pro România și le-a făcut propuneri”, spunând despre acesta că este un infractor și din această cauză, a urmat un răspuns, ”ca între cunoscători”, din partea lui Ionel Arsene (la ora 21.57), ceea ce, pe cale firească, a generat o replică pe măsură, din partea lui Liviu Harbuz (pe la ora 2 noaptea).
Arsene spune că Ponta are un stil golănesc și-l face mârlan, laș, arogant și trădător. Având în vedere că au făcut parte din același partid și s-au plimbat, fotografiat, înregistrat împreună prin Neamț, așa, ca-ntre oameni cu aceleași crezuri, s-ar zice că are expertiza necesară să se pronunțe.
Liviu Harbuz, a cărui prietenie cu Ponta e de notorietate, era firesc să sară în ajutorul liderului Pro România, mai ales că expertiza lui Arsene nu e deloc greu de contestat, iar Harbuz a fost, și el, în PSD. Ba chiar a candidat pentru PSD la Primăria Piatra Neamț. Deci știe ce vorbește. Și vorbește: că Arsene nu are educație, că are atitudine mârlănească și caracter golănesc ”de care nu ai reusit sa scapi oricate perechi de sosete scumpe ai schimbat”. Harbuz își reproșează că l-a dus pe Arsene la Ponta și îl consideră cel mai mare accident al politicii nemțene.
Cum nimeni nu poate rezuma în profunzime cele două postări, vi le prezentăm in integrum.
Ionel Arsene: ”Stilul golănesc al dlui Victor Viorel Ponta de a face politică nu mai surprinde pe nimeni. Îl știm, cu toții cunoaștem ce îi poate pielea. Cu un asemenea om politic eșuat, pentru că altfel nu am cum să descriu un personaj care a ratat alegerile din 2014, deși a avut toată susținerea, un personaj care a fugit ca un laș de la guvernare și din fruntea partidului pe care îl conducea, nici nu merită să intri într-un dialog. Aroganța, mârlănia, continuă să îl caracterizeze pe Victor Viorel.
Acum, văd că a făcut din persoana mea o nouă țintă pentru a ataca PSD. Ce e Victoraș, nu ies voturile pentru moțiune? Nu poți să îi mai păcălești pe oameni?
Victoraș, eu îți recomand să te calmezi și să nu mai debitezi prostii pe la televizor. Nu mai ascultă nimeni minciunile și tâmpeniile pe care le aberezi.
Văd că am devenit omul care face și desface majorități, după mintea…aș zice îngustă, a dlui Ponta. Aș vrea să îl văd dovedind toate acuzațiile pe care mi le aduce în instanță. Îi voi acorda această ocazie pentru că mâine voi lua legătura cu avocați pentru a depune plângere penală pentru calomnie, pentru toate acuzațiile fantasmagorice ale lui Victoraș.
În final aș vrea să fie clar un lucru, pentru toți membrii PSD: Victor Ponta are un singur scop, iar acela e de a distruge PSD. A primit ordin, îl duce la capăt. Victor Viorel pozează acum în mare salvator, dar de fapt el nu vrea decât dispariția PSD. De ce? Pentru că i-am spus cu toții la revedere atunci când ne-a trădat. Cu trădătorii Victoraș nu putem sta la masă! Iar tu ești cel mai mare trădător al PSD. Ai reușit în toată existența ta să îi faci pe toți cu care ai interacționat să se delimiteze de tine, începând cu Adrian Năstase, cel datorită căruia ai ajuns om politic.
Așa că, ne vedem în instanță dragă Victoraș pentru a lămuri toate năzbâtiile pe care le-ai debitat la adresa mea”.
Liviu Harbuz: ”Ionel Arsene, iti scriu in calitate de fost membru PSD.
Din fericire pentru noi, cei care am facut scoala (si din nefericire pentru tine) singurul lucru pe care nu l-ai putut cumpara cu bani este educatia.
Si asta se vede in atitudinea ta marlaneasca si caracterul tau golanesc si ieftin de care nu ai reusit sa scapi oricate perechi de sosete scumpe ai schimbat.
Tu vorbesti de aroganta, de marlanie? Tu care l-ai pus ministru pe Danut Andrusca la ECONOMIE si ai promovat toti incompetentii din jurul tau la cel mai inalt nivel de decizie aruncand in derizoriu imaginea unui judet care a dat oameni de referinta in politica, in cultura, in administratie?
Dar de ce ne miram? La cultura ta economica (o firma in faliment si datorii la banci – asta pe hartie), in fata ta Danut Andrusca parea Doctor Honoris Causa!
Esti cel mai mare accident al politicii nemtene!
Imi vine sa plang cand ma gandesc ca un om ca tine poate influenta – chiar si la un nivel derizoriu – soarta Romaniei, soarta noastra si a copiilor nostri! Tie chiar nu iti este rusine? Tu chiar nu te uiti in oglinda? Tu chiar nu vezi ca esti un impostor incompetent care a ajuns in functie de conducere doar din cauza unui accident social conjunctural in limitele saracirii si prostirii populatiei?
Banii pe care ii faci din combinageala stii sa ii folosesti doar pentru țoale scumpe si vacante in locuri pe care nici nu stii sa le indici pe harta! Am un sfat pentru tine: CUMPARA O CARTE si citeste-o! TU (nu cei care iti scriu postarile). Poate asa mai avem si noi o sansa.
Ii spui “Victoras” domnului acela pe care in 2011 nici macar nu il cunosteai? Acelui Victor Ponta la care voiai sa ajungi cu orice pret? Acel Victor Ponta cu care, din pacate, eu ti-am facut cunostinta, fara sa cercetez calitatea ta umana?
Cel mai rau este ca oamenii vad doar portretul tau conturat de niste consilieri si niciodata adevarata ta capacitate pentru ca ai fugit de fiecare data cand ai fost chemat la televiziuni nationale. Ai gasit de fiecare data pe altcineva sa vorbeasca in locul tau. Si chiar si atunci ai dat-o in bara.
Te provoc la o confruntare publica, in care sa le arati nemtenilor care sunt calitatile care te fac eligibil pentru functia pe care o detii.
Tratezi banii primiti din bugetul de stat ca pe valuta schimbata la colt de strada. Folosesti banii cetatenilor pentru jocuri personale si asta dauneaza. Nu stii ce inseamna masura, ce inseamna stabilitate si predictibilitate, nu iti pasa daca dupa tine vine potopul.
PS: Daca va trece sau nu motiunea, tu tot un rebut al politicii romanesti ramai”.
La final, având în vedere zona politică de stânga de unde vin preopinenții, nivelul ridicat al dezbaterii, le propunem celor implicați o audiție. ’Telectuală. (V.B.)