În plină negociere pentru desemnarea unui Guvern nou care, eventual, să și conducă țara asta, un alt scandal ține prim-planul atenției publice și, după cum se prefigurează, atenția organelor de cercetare penală. E vorba despre declarația fostei directoare a companiei TAROM, Mădălina Mezei, cum că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-ar fi ordonat să țină la sol avioanele care urmau să ducă parlamentarii din teritoriu la votul moțiunii de cenzură.
În acest context, coroborat nu cu vreun articol din Codul de procedură penală, ci cu faptul că, la sfârșitul săptămânii trecute, a apărut filmulețul întâlnirii de la miezul nopții dintre Mezei și Cuc, precum și cu faptul că astăzi, luni, 21 octombrie, Mădălina Mezei are întâlnire cu procurorii DNA, județul Neamț revine în luminile scenei, prin președintele Consiliului Județean, Ionel Arsene. Se știe de ani de zile că, dacă se trântește o ușă la Neamț, se zdruncină ferestrele la București, iar noul episod nu vine decât să confirme acest lucru. Pentru că, după cum susține Adevărul, citând surse politice, Ionel Arsene, președintele PSD Neamț și al CJ-ului, ar fi fost cel care i-a cerut lui Răzvan Cuc să țină la sol avioanele cu parlamentari în ziua moțiunii.
Ipoteza are un pregnant parfum de credibilitate, întrucât Răzvan Cuc a fost reciclat de Arsene și a fost adus de bun în PSD Neamț, după ce Niculae Bădălău, șeful PSD Giurgiu, l-a aruncat de rău. Despre relația cel puțin cordială, dacă nu chiar de subordonare, dintre Cuc și Arsene pot vorbi numeroasele vizite ale ministrului Transporturilor în Neamț, sutele de imagini în comun de la diverse șantiere și investiții din județ, precum și declarațiile comune de sprijin și apreciere reciproce.
Asta deși, acum, confruntat cu un director pe care l-a concediat din fruntea TAROM pentru neascultare, Răzvan Cuc se cam plânge că ”partidul l-a abandonat”.
Materialul celor de la Adevărul îl puteți citi aici, iar filmul evenimentelor în scandalul Mezei&Cuc tot aici. (D.O.)