În Consiliul Județean Neamț a fost promovat și aprobat un proiect de hotărâre privind cofinanțarea pentru achiziția de aparatură solicitată de către Spitalul Orășenesc „Sf. Ierarh Nicolae” Bicaz. Hotărârea are două părți: una bună și una mai puțin bună. Cea bună este că se aprobă suma de 202.200 pentru achiziționarea a 17 aparate necesare activității spitalului. Vestea rea este că din necesarul solicitat Ministerului Sănătății, trei echipamente nu pot fi achiziționate acum, din lipsă de fonduri. Este vorba despre un aparat anestezie, defibrilator semi-automat și electrocardiograf: „Spitalul renunță anul acesta la achiziția celor 3 aparate medicale, cumpărarea lor urmând să constituie o prioritate și o certitudine în momentul în care vor fi identificate resursele financiare necesare”, se menționează în adresa semnată de primarul Nicolae Sălăgean.
Contractul de asociere între Consiliul Județean și Primăria Bicaz prevede că este valabil până în data de 16 decembrie 2019. O listă a echipamentelor achiziționate o puteți consulta mai jos: