La ora 10, secțiile de votare din Verșești și Dănești, comuna Girov, au raportat că au rămas fără lemne. Asta nu pentru că primăria nu s-ar fi ocupat de aprovizionare, ci pentru că temperaturile foarte scăzute de ieri și, mai ales, azi-noapte i-au determinat pe paznici să facă focul în continuu.
Îmbrăcat în halat de luptă, viceprimarul Ion Purcel se pregătea să umfle roțile mașinii de serviciu a primăriei, pentru a căra lemnele necesare la cele două secții.
Școlile din Verșești și Dănești sunt dezafectate, astfel că imobilele sunt folosite numai ca secții de votare.
La secția nr. 290, de la Școala ”Gh. Dumitreasa” din Girov, unitate funcțională situată exact lângă primărie, președinte este Loredan Mormoe, fratele fostului președinte al Judecătoriei Piatra Neamț. El ne-a declarat că prezența e similară celei de la primul tur al prezidențialelor și că se așteaptă ca, după slujba de la biserică, să vină mai mulți la vot. Sunt 1.373 de alegători înscriși în lista permanentă aici, iar până la ora 10 votaseră 11 persoane pe lista suplimentară, dintre care două din București, iar restul din Piatra Neamț. Este vorba despre oameni care locuiesc în Girov, dar nu și-au făcut încă mutație pe noile domicilii.

Lângă școală, la primărie, a venit în ”vizită prietenească”, după cum singur a declarat, fostul deputat Ioan Munteanu. În ținută de teren și fără vreo disponibilitate în a discuta cu străinii, acesta l-a luat pe primarul Vasile Ciubotaru de braț și s-au retras într-un birou.
La Girov, în turul I, s-a votat destul de mult pentru Mircea Diaconu, care a ieșit pe locul al III-lea în această comună. Acum, alegătorii cu care am vorbit au declarat că optează pentru ”un român”, pe principiul că ”celălalt, dacă ar fi avut de făcut ceva, făcea până acum”.
Primarul și viceprimarul, ambii în PSD, așteaptă cu înfrigurare închiderea urnelor, ca să vadă cum au votat, de fapt, sătenii. Între timp, s-au ocupat de redactarea unei plângeri la poliție, împotriva unui ziar online, în care comuna Girov apărea printre alte localități ca fiind pol al turismului electoral contracost, suma vehiculată fiind 50 de lei pentru fiecare vot. (C.M.)
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA





