
Vremea frumoasă a făcut ca parada militară de Ziua Națională a României să asiste peste 6.000 de nemțeni în Piața Ștefan cel Mare din municipiul Piatra Neamț. Este un record de participare pentru un astfel de eveniment, alături de pietreni fiind prezenți și numeroși locuitori din comunele învecinate care au dorit să se bucure de festivitatea organizată de Garnizoana Piatra Neamț. De-o parte și de alta a străzii, după gardurile metalice, oamenii au încercat să-și găsească un loc la umbră, mai aproape de formațiuni, sau la soare, pentru o perspectivă cât mai largă. Cei care au ajuns aproape de ora 12, ora anunțată pentru începerea ceremoniei, s-au rânduit în Parcul Tineretului, la Turnul lui Ștefan cel Mare de pe Platoul Curții Domnești, în fața hotelului Ceahlău și până la sensul giratoriu spre strada Mihai Eminescu. Ceremonia dedicată împlinirii a 101 ani de la Marea Unire a început cu intonarea imnului României, a continuat cu un Te Deum oficiat de un sobor de preoți și cu discursurile oficialităților.
Organizarea exemplară a făcut posibilă recuperarea unui copil care se pierduse în mulțime de mătușa lui, acesta fiind și singurul eveniment neprevăzut al zilei, chiar înainte de a începe mult așteptata paradă. Ceremonia militară a fost deschisă de trupele pe jos, cu defilarea drapelelor de luptă și detașamentelor de militari ale Batalionului 634 Infanterie „Petrodava” Piatra Neamț, ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț. Tehnica militară și autospecialele unităților, la care au participat și Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, Direcția Regională de Informații Moldova Nord și Poliția Locală Piatra Neamț au încheiat defilarea. Sărbătoarea a continuat cu spectacolul susținut de grupul folcloric „Floare de Colț” al Școlii Populare de Arte Piatra Neamț.
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA





