Este tânăr și, de pe 10 ianuarie anul acesta, proaspăt pensionar, după o carieră militară începută la grăniceri și încheiată la ISU Neamț. A păzit frontiera, a stins incendii și a adunat tot felul de ”bombe”, în peste 1.000 de misiuni, ca pirotehnist. În plan personal, este tatăl a două doctorițe în devenire și soțul unei femei care muncește de 8 ani, ca asistentă, în Italia.
”În Săveni, la 22 de kilometri de comuna Manoleasa, s-au născut ambele mele fiice”
Costel Chertic s-a născut la Girov, pe 9 decembrie 1972, și acolo locuiește și acum. Tatăl lui era șofer la UMTF Bocancea, mama se ocupa cu agricultura, cu gospodăria și cu creșterea celor trei copii – două fete și un băiat. Influențat oarecum de faptul că bunicul patern a fost jandarm, iar un frate de-al mamei lucra la Centrul militar, Costel Chertic a ales Institutul Militar de Infanterie, Grăniceri și Chimie ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Asta după ce-a absolvit Liceul Forestier din Piatra-Neamț, secția Silvicultură și exploatări forestiere. N-a învățat decât un an la Sibiu. Anul următor, a studiat la Școala Militară de Subofițeri, Grăniceri, Poliție de Frontieră ”Avram Iancu” din Oradea, pentru că Institutul Militar, actuala Academie a Trupelor Terestre, a trecut din subordinea Ministerului Apărării Naționale, în cea a Ministerului de Interne de la acea vreme.
”Iarna 1991-1992 chiar a fost grea. Făceam multe ore de pregătire de specialitate în câmp, de la cercetarea zonelor, la verificarea fâșiei arate și supravegherea instalațiilor de semnalizare. Am absolvit al șaselea din promoție, iar media m-a dus la Poliția de Frontieră Botoșani, în comuna Manoleasa, pe malul Lacului Stânca-Costești, la o subunitate nouă, într-un peisaj superb. Eram gospodarul unității, mă ocupam cu echiparea și hrănirea militarilor, dar aveam și alte multe responsabilități. Aveam animale – cai și câini de serviciu, aveam crescătorie de porci și păsări, dar și o grădină de legume. Eram omul bun la toate. Dar cel mai important era controlul la patrulele de frontieră, pe o lungime de 20 km, cât aveam noi în atribuții. Am amintiri frumoase de atunci. În Săveni, la 22 de kilometri de comuna Manoleasa, s-au născut ambele mele fiice. Bianca are acum 25 de ani și este în anul VI la medicină, iar Diana urmează să împlinească 24 de ani și este în anul V. Studiază în Lituania, deocamdată, printr-o 
bursă Erasmus. Sunt fete de 10 amândouă. Când aveau 3-4 ani, le-a luat soția mea cu ea la un cabinet stomatologic, pentru că avea o problemă cu dantura. Au fost foarte atente la tot ce se întâmpla acolo, iar de-a doua zi se jucau: una era medicul, cealaltă pacientul și invers. Cred că așa a apărut la amândouă dorința de a deveni medici. Au învățat foarte bine împreună. Bianca, fiind mai mare cu un an, îi explica Dianei când nu înțelegea ceva, iar Diana îi reamintea materia de anul trecut. Acum, Bianca e logodită cu un coleg de an, care vrea să devină chirurg, așa că vom avea încă un medic în familie”.
”În 2010 am avut ultimul caz de explozie”
De la Săveni, după reorganizarea unității, familia Chertic s-a întors în Neamț, în 1999, iar, după un curs de specializare, grănicerul a devenit pompier. Timp de 8 ani, a stins tot felul de incendii, inclusiv unele cu victime, iar de departe cel cu gradul cel mai mare de risc a fost incendiul de la Köber. În 2007, a decis să se ducă la echipa pirotehnică, din acea dorință veche, din timpul liceului, de a umbla prin păduri și de a fi cât mai mult timp în natură. Cunoaște județul în detaliu, dar după altfel de criterii, neștiute de mulți oameni: zonele unde au fost linii de front în cele două războaie mondiale.
”Pirotehnia studiază explozia și arderea, iar, pentru mine, după ce-am lucrat la stingere, a venit oarecum firesc atracția către acest domeniu, mai ales că este un pic de arheologie, combinată cu militărie și cu arta focului. Muniția poate fi descoperită fără a fi echipată cu mecanismele de inițiere sau după trecerea ei prin gura de foc, cu mecanismele activate. Atunci trebuie să ne imaginăm ce înseamnă să scoți un element de muniție din mediul în care a stat zeci de ani. Se poate întâmpla o nenorocire. Și s-au întâmplat. De câțiva ani, echipa pirotehnică desfășoară și activități de informare preventivă în școli, la societățile de exploatarea lemnului, la balastiere, la fabrica de zahăr și la cea de ciment. Se vede acest lucru, pentru că oamenii au învățat cum să se comporte în situația în care găsesc muniție – adică n-o ating și păzesc zona să nu umble altcineva – și în 2010 am avut ultimul caz de explozie. Anterior, au fost multe. Oamenii au fost mereu tentați de trotil, pentru că îl foloseau la pescuit sau la coloratul lânii. Și erau foarte reticenți când se întâmpla vreo explozie. De exemplu, la Oglinzi, în Săptămâna Mare, niște săteni au făcut curățenie în curte și au băgat un element de muniție pe foc. Au ajuns schijele la vecini, dar n-au rănit pe nimeni. Este foarte posibil să nu-l fi văzut. Dar la Boghicea, unde un bărbat a rămas fără un picior după o explozie sub cazanul de țuică, n-a vrut să spună nimic. A ținut-o pe-a lui că nu știe cum a ajuns acolo muniția, n-a văzut, n-a auzit”.
”Am fost pieton pe Bistrița înghețată”
Cele mai mari elemente de muniție pe care le-a descoperit Costel Chertic au fost bombele de aviație de 110 kg, unele ”recoltate” din lunca râului Moldova. Copiii le foloseau drept trambuline pentru sărit în apă și nu li se părea nimic periculos. La fel gândeau și sătenii, care-și băteau coasa, de o viață, pe astfel de bombe și erau de-a dreptul revoltați când veneau pirotehniștii și le luau din ogradă. După ce erau ridicate, bombele erau duse în poligoanele speciale, pentru distrugere. Sunt doar 6-7 astfel de poligoane în tot județul, mult în afara localităților, unde nu există rețele pentru utilități sau infrastructură.
”La o intervenție pirotehnică este crucială manipularea corectă.Când extragi un element echipat și trecut prin gura de foc, e un moment hotărâtor, atunci trebuie sânge rece. Iar transportul se face în starea în care a fost găsit, dezamorsarea are loc în situații speciale și doar cu aprobarea inspectorului general. Există un risc și la transport, mai ales la temperaturile din timpul verii. Dar misiuni dificile am avut și iarna, la zăpor, unde se folosesc zeci de kilograme de trotil, se fac legături, se lucrează pe comandă electrică. Am mers pe Bistrița 20 de kilometri, de la viaduct la Frumosu, am fost pieton pe Bistrița înghețată. Nu știu câți localnici pot spune că au făcut asta”.
Cu toată munca pirotehniștilor, care, oricum, sunt puțini, județul încă este o rezervă serioasă de muniție. Cea mai imprevizibilă zonă este Vânători – Răucești – Brusturi. La Vânători Neamț, există teoria că, după al Doilea Război Mondial, a rămas foarte multă muniție la suprafață, iar dispoziția a fost ca oamenii să o adune și să o îngroape. Nimeni nu știe câte gropi sunt și unde sunt. În 2015, Costel Chertic a găsit o asemenea groapă, în care erau 7.000-8.000 de elemente de muniție, de toate felurile. În schimb, la Agapia și la Piatra Șoimului, pirotehniștii n-au avut niciodată misiuni.
”Calitatea de bază a unui pirotehnist este să aibă capacitatea de a analiza riscurile, de a urma pașii pe care trebuie să-i execute și să știe să lucreze în echipă. O echipă mică, formată din 2 până la 4-5 oameni. Fără a exagera și fără a face o legendă din asta, când ești pirotehnist, trebuie să fii disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7. La incendii, mai chemi oameni de acasă, în sprijin, aici nu ai pe cine. Și nu contează că e revelion sau Paști. În ultimii ani, a devenit o pasiune să ai un detector de metale, iar detectoriștii se duc în pădure când sunt liberi, adică în zilele de sărbătoare. N-a existat absolut nicio sărbătoare să nu fiu chemat la vreo misiune, indiferent unde, de la Petru Vodă la Valea Ursului”.
La serviciu – specialist în proiectile, acasă – specialist în ciorbe
Cu soția plecată în Italia, Costel Chertic a fost nevoit să fie gospodar și în casă, nu doar în curte. Nu i s-a părut nimic greu, mai ales acum, când există aspirator și mașină de spălat. A învățat să și gătească. Este specialist în ciorbe și într-un fel de mâncare numit ”chinul giroveanului”, care include ciuperci, bacon, usturoi, smântână și ouă bătute, la cuptor. Face și desert. De exemplu, clătite. Și, între timp, se ocupă cu agricultura și cu livada, cu creșterea păsărilor și a iepurilor, că doar a rămas acasă să ”țină lumina aprinsă”. În vacanțe trage tot spre munte, indiferent că este vorba despre Serbia, Italia sau Maramureș. Nu poate înțelege cum există oameni care merg de 20 de ani, la mare, la Eforie. El este activ și în concediu și mereu vrea să descopere locuri noi. Cât despre dorințe de viitor, dacă tot n-a sădit doar un copac în viața asta, ci o livadă, i-ar plăcea să-și crească liniștit nepoții. Fără alte ”misiuni”.
Cristina MIRCEA
