În prima zi a primăverii, de mărțișor, în unele zone din țară există obiceiul ca părinții să lege la gâtul sau la mâna copiilor câte un bănuț de argint ori de aur. Acest talisman este însoțit, bineînțeles, de două fire răsucite, din mătase albă și roșie. În acest mod, copiii ar fi feriți de razele arzătoare ale soarelui în timpul verii. Unii copii purtau mărțișorul 12 zile la gât, apoi îl legau de ramura unui pom tânăr.
Unele superstiții din vechime interziceau începerea unei lucrări în zilele de 1, 11 și 21 martie.
În vechime, pe 1 martie, mărțișorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor și tinerilor – fete si băieți deopotrivă. Ziua de 1 Martie, Mărţişorul sau Marţul rămâne şi astăzi o zi de bucurie, de instaurare a armoniei. Ea reprezintă pragul sărbătoresc al primăverii, punctat de plăcerea de a face şi de a primi daruri.
Într-o vreme când idealul de frumusețe era cu totul diferit de cel de astăzi, fetele îl purtau ca să-şi păstreze tenul alb, precum zicala: ”Cine poartă mărțișoare nu mai e pârlit de soare”.
După ce erau purtate mai multe săptămâni, uneori până la Paşti sau până la ivirea primelor stoluri de păsări călătoare, şnururile se agăţau în tufele de trandafiri sau ramurile înflorite ale pomilor fructiferi.
”În ziua de 1 mart, se sfințea toaia sau omagul albastru” (plantă medicinală, deosebit de toxică): se aducea preotul în grădină și o sfințea, spunând că ”e bună de orișice”. Femeile spuneau că, dacă te speli cu ea, te speli de ură și de boli.
Prin unele sate, exista credința că, în dimineața de 1 martie, nu ai voie să ieși din casă nemâncat, ”ca să nu fii spurcat de cuc”.
Culorile magice ale mărțișorului
Astăzi, puțini sunt cei care mai cunosc semnificațiile culorilor sau de ce se păstrează firul împletit în două culori. Cele mai vechi mărțișoare erau făcute din lână albă şi neagră. Albul este semnul purității. În zilele noastre, culorii negre îi sunt asociate doar semnificații negative. Să ne amintim că străbunicii noştri considerau că ochii negri sunt cei mai frumoși, pentru femei, părul negru era cel mai frumos, iar noaptea cea mai întunecată era un bun sfătuitor.
Mărțișorul, format din firele de culoare albă şi neagră, simbolizează expresia cea mai profundă a unității contrariilor, a întrepătrunderii principiilor opuse.
Conform celor care au studiat folclorul autohton, roşul şi albul ar semnifica vitalitate şi victorie, pe de o parte, purificare şi inaugurare, pe de alta. Se considera că împletirea celor două culori ar reprezenta o amuletă puternică împotriva deochiului şi un semn al candorii.
Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul, datând de acum cca. 8 000 ani. Se pare că aceste amuletele, formate din pietricele vopsite în alb și roșu, erau purtate la gât.
Superstiții haioase de Mărțișor
Mărţişorul se lega copiilor de altădată dimineaţa, până a nu răsări soarele. Când era legat mărţişorul, mamele se fereau să fie văzute de vreo femeie gravidă, deoarece se credea că li se pătează copiii pe ochi. Unii copii purtau mărţişorul la gât timp de 12 zile, apoi acesta era legat de ramurile unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine şi dădea rod bogat, în Neamţ se credea că şi copilului îi va merge bine în viaţă.
În unele zone, mărţişorul era purtat până era auzit cucul cântând. Atunci, fetele dădeau foc șnurului şi îşi afumau gâtul cu el, înconjurându-l de trei ori.
Mai rar, mărțișorul se făcea cadou nu pe 1 martie, ci în ziua când pe cer răsărea primul Crai Nou din martie, conform unui străvechi calendar lunar din spaţiul carpatic.
Mărţişorul era făcut cadou şi pentru sănătate, belşug şi păstrarea frumuseţii de-a lungul anului. Avea rol și de talisman, care apăra de rele. Pentru asta, era purtat la mână, legat cu un nod. Se credea că nodul are forță protectoare. Iar în perioada în care era purtat acest fir de mărțișor, răul îi ocolea pe cei care îl purtau.
Conform credințelor din bătrâni, să dăruiești mărțișoare celor dragi aduce sănătate, frumusețe, veselie, iubire și poftă de viață.
Cum să alegi Baba ca să-ți meargă bine
În poveştile populare, Baba Dochia era o păstoriţă bătrână, care îşi păştea turma de oi sub munte, alături de alte păstoriţe. Se spune că, între 1 şi 9 martie, Baba Dochia îşi împlinește destinul, urcând muntele, împreună cu turma sa. Aceste zile sunt cunoscute ca zilele Dochiei sau Babele. Vremea în această perioadă este foarte capricioasă şi schimbătoare, întocmai precum caracterul Babei.
Conform credinței populare, oamenii își alegeau o zi din așa-zisele Babe, care o să le arate cum le va fi viața în anul care urmează: luminos, noros sau posomorât, în funcție de cum a arătat ziua pe care și-a ales-o fiecare.
După cum e vremea în acea zi – frumoasă şi însorită sau friguroasă şi ploioasă -, ne putem anticipa norocul şi starea sufletească din acel an. Dacă va fi vreme frumoasă, vom fi veseli şi binedispuși tot anul; dacă, din contră, va fi frig sau va ninge, vom fi precum vremea: mohorâți, fără viaţă şi fără noroc de-a lungul întregului an.
Modalitatea de a alege ”babele” diferă şi ea de la o zonă la alta. Unii şi le aleg aleatoriu, după cum vor, alții şi le aleg în funcție de ziua în care sunt născuți. Dacă sunt născuți în oricare din cele nouă zile, îşi aleg Baba în ziua respectivă. Dacă data nașterii este formată din două cifre, se face suma dintre acestea, până când rămâne o singură cifră, iar rezultatul obținut este Baba persoanei născute în acea zi.
De ziua Babei Dochia, nu avem voie să lucrăm. Se spune că aceia care fac treabă pe 1 martie atrag ghinionul şi zilele negre asupra lor.
După ultima zi a Babei, se crede că frigul nu mai are putere, iar oamenii nu mai au nevoie de foc. De aceea, în acea zi, oamenii curăță curțile, strâng tot gunoiul la un loc şi îi dau foc, iar apoi sar peste el, ca să se afume şi să fie feriţi de orice spurcăciune. Focul este un element purificator pentru toate planurile, tradițiile considerând că, în acest fel, toate spurcăciunile ard odată cu gunoiul. Tot în același sens, femeile afumau prin case, cu o cârpă arsă înmuiată cu diverse arome.
Superstițiile anului bisect din lumea largă
Tradiția afirmă că, o dată la patru ani, pe 29 februarie, femeile care se gândesc la căsătorie au șansa să-și ceară iubitul în căsătorie, dacă acesta a fost prea timid. Acest obicei a început în Irlanda, în secolul al V-lea, cu o înțelegere între Sfântul Brigid of Kildare și Sfântul Patrick. Dar lucrurile nu se opreau aici.
În cazul unui refuz, se plătea o amendă. Se pare că, în anul 1288, regina Margareta a Scoției a dat o lege prin care orice bărbat care refuza o cerere în căsătorie pe 29 februarie trebuia să primească o amendă, care pleca de la o liră până la un halat de mătase. În Danemarca, pedeapsa era ca bărbatul să ofere domnișoarei care i-a făcut propunerea o țesătură suficient de mare pentru a-și coase o fustă.
În mai multe locuri, anii bisecți și, în special, 29 februarie se consideră aducători de ghinion. O superstiție din Grecia interzicea căsătoriile în anii bisecți, deoarece aveau să se încheie prin divorț.
Bătrânii de la sate mai povestesc că, din patru în patru ani, în anii bisecți, este interzis culesul ciupercilor, fiindcă în această perioadă toate devin otrăvitoare.
