Comuna Piatra Șoimului, situată, parțial, pe malul drept al Bistriției, este străbătută de două pârâuri – Calu și Iapa – și dispune de un relief aparte. De o parte și de alta a acestor fire de apă se află toate locuințele din cele patru sate, respective Piatra Șoimului, Luminiș, Negulești și Poieni. Numai că, dintotdeuna, trăitorii acestor locuri au avut mari necazuri în vremuri cu precipitații abundente, iar pentru corectarea și rezolvarea situațiilor, actuala administrație locală a fost nevoită să atragă fonduri pentru construirea a trei mari obiective, care să rezolve toate problemele. În fond, este vorba de trei poduri, unul la Luminiș (Deleni), care a rezolvat durerile celor aflați în hotarul cu comuna Borlești, de pe cursul pârâului Iapa, apoi altul la Zbrancani (Piatra Șoimului), care a rezolvat problemele celor din satul Calu, în amonte de Primăria Piatra Șoimului. Acum se lucrează serios la un alt obiectiv, situat între stânca Piatra Șoimului și biserica satului Poieni. În acest sens, primarul Neculai Nicorescu ne-a declarat: “Am reușit să-i scot la lumină pe toți cei care aveau necazuri când veneau puhoaiele. De fiecare dată era dezastru și mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a ajutat să rezolvăm aceste probleme. Erau momente, când copiii nu ajungeau la școală, când oamenii nu puteau merge la serviciu, alții întârziau. Era o problemă care trebuia rezolvată. Au fost construite sute și sute de metri gabioane care să apere și să întărească malurile. S-au cheltuit sume importante, dar toate acestea au avut darul de a ajuta oamenii. Cred că în această situație erau peste 1.000 de oameni”.
Interviu cu primarul Neculai NICORESCU
– Domule primar, ce lucrare importantă aveți în lucru în comuna Piatra Șoimului?
În zona stâncii Piatra Șoimului, avem un vast santier, cu două importante lucrări. Este vorba de un pod, care va lega un drum forestier de pe malul drept, de unul comunal, pe celălalt, tocmai în fața bisericii din satul Poieni, dar și în fața stâncii. A doua lucrare este betonarea drumului comunal care traversează zona. Acum se lucrează la pilonii podului, însă drumul comunal betonat va ajunge în capătul satului Poieni și va scoate din noroi o mare parte din populația acestei zone. Mai mult, în cazul unor precipitații mari, care duc la creșterea cantităților de apă din albia pârâului, nu vor mai constitui un pericol. De multe ori, o parte dintre oamenii de pe malul drept al pârâului Calu erau nevoiți să meargă peste dealuri ca să ajungă la drumul comunal. Bucuria mea este enormă, pentru că voi reuși să rezolv cea mai dureroasă problemă la nivel local, aceea de a asigura condiții de transport pentru toate satele. De asemenea, drumul forestier de care am pomenit și care continuă de la biserică la deal, dar și în aval, va trece la comună, numai că avem nevoie de o hotărâre de Consiliu Local, de cereri, aprobări și multe altele. Dacă voi ieși din nou primar, voi asfalta și acest drum. Din câte știu, abia anul trecut s-a dat legea și normele ca să preluăm drumul la comună. Clasificarea unui drum se face numai prin hotărâre de guvern. Iar atunci când se va putea, îl vom prelua noi, comunitatea. Oamenii până acum erau izolați, iar atunci când ploua era dezastru. Acolo nu a fost drum modernizat niciodată. Tot acolo ar mai fi nevoie de doar un kilometru de asfalt. În schimb, drumul comunal va fi tot din beton și va avea o lungime de aproape doi kilometri.
– La Zbrancani, când a fost dat în folosință podul?
A fost terminat acum patru ani. Cum spuneam, am scos oamenii la lumină din mai multe zone ale comunei. Astfel, primul pod a fost la Deleni, a urmat cel de la Zbrancani (Limbuță), iar acum se lucrează între biserica Poieni și Stânca. Toți oamenii din acele zone erau izolați. După ce am făcut podul la Luminiș (Deleni), oamenii din satele Calu și Poieni au sărit ca arși și, pe bună dreptate, aveau nevoie nu de un pod ci de două. Unul este gata, iar acum al doilea este în lucru. Pentru localnici era mare nevoie de un astfel de obiectiv la Zbrancani, exact ca la Deleni. În comună avem și un eșantion de oameni care m-au dat pe Facebook cum că ar fi gunoaie la stâncă. S-a dus unul de Ispas și a făcut poză, dorind să arate lumii că acolo sunt gunoaie. Vorba viceprimarului, el a pozat mizeria lăsată de unii, dar nu a pozat gabioanele și podul care se fac acum. Malurile sunt apărate de gabioane, care se întind pe o lungime importantă și care apără toată populația din zonă, nu numai podul. La biserică voi face o parcare frumoasă, sunt multe de făcut în acea zonă. Săptămâna viitoare, vom asfalta la Bogoslov, dacă vremea ne ajută. Drumul a fost lărgit, l-am aranjat cum trebuie. Pe el a fost administrată piatră și savură, iar așa cum se prezintă acum, se poate circula foarte bine.
Primărie nouă, modernă
– Ce lucrări se vor mai face în centrul civic al comunei?
Aici trebuia să vin cu un proiect, care nu s-a mai aprobat. Spațiul trebuia modernizat până la școală, cu alei, cu bănci, cu ronduri de flori. Deocamdată, nu mai promit nimic până ce nu voi avea sursă de finanțare. Eu trebuie să tac și să fac. De fapt, asta este misiunea mea. Dacă promiți la nesfârșit, nu este bine. Faptele vorbesc. Nu mai spun de Căminul cultural de la Luminiș, care arată extraordinar.
– Cum priviți, ca primar alegerile locale?
După părerea mea, alegerile locale ar trebui să aibă loc din cinci în cinci ani, ca la președinte. Trecând peste acest aspect, când știu ce am găsit când am venit la primărie, pot spune că am luat-o de la zero. Totuși, chiar dacă acum avem un aparat tehnic bine pregătit, chiar dacă sunt atent la toate detaliile unor lucrări, chiar dacă ne gândim tot timpul la dezvoltarea comunei, mai sunt unii care nu sunt mulțumiți. Așa am ajuns să fiu luat la întrebări de Curtea de Conturi, cu gardul primăriei. Le-am spus că primăria este cea mai importantă instituție publică din comună, dar tot nu au înțeles. A venit Curtea de Conturi, a verificat bucată cu bucată. Nu ieșeau trei şipci la gard. Asfaltul din curtea primăriei are o formă ovală și nu prea ieșea suprafața. În proiect aveam suprafața exactă, dar am vrut să văd cum se descurcă cu calculele. Nu ieșeau vreo 10 metri liniari. Până la urmă i-am arătat doamnei respective unde era diferența. Revenind la întrebare, când vor avea loc alegerile nu decidem noi, dar în acel moment vom fi pregătiți, pentru că avem ce să spunem oamenilor.
162 de tablete pentru elevi
– S-a tot vorbit despre copii defavorizați din zona rurală, care nu pot beneficia de învățământ online. Cum ați rezolvat problema la Piatra Șoimului?
Am dat 162 de tablete la elevi, cu 24 de luni de abonament la internet. Alții le-au luat pe primărie, iar tabletele au fost date în custodie, iar copiii să le returneze. La noi nu a fost așa. Am chemat directoarea școlii – prof. Ileana Socea -, am făcut rectificare de buget și am dat bani la școală, în calitate de ordonator terțiar de credite. Am cercetat oferta, iar pe 24 de luni, pentru 162 de tablete cu internet cu tot, plătim doar abonamentele. În aceste condiții, tabletele rămân copiilor. Unii au făcut rău. Eu am dat școlii, care apoi le-a oferit elevilor. Banii din bugetul local au ajuns la școală doar pentru abonamente. Mai poți lua tabletele după doi ani de la copii?
– Ați acoperit numărul de copii?
Am luat necesarul de la școală și am dat la toți copiii din familii defavorizate, indiferent dacă sunt mai mulți într-o casă. Fiecare are dreptul său. În concluzie, primăria a dat bani la școală pentru rezolvarea acestei situații, ca toți copiii să beneficieze de educație. La noi, tableta nu este obiect fix de inventar, ca apoi să fie returnată. La noi este vorba de abonamente și contract. Așa este normal, altfel te ia la întrebări Curtea de Conturi.
– Sunteți mulțumit de cele realizate?
Și da, și nu! Sunt nemulțumirile mele, pe care voi încerca să le înlătur prin realizări, dacă voi fi ales primar încă o dată. Totul ține de votul oamenilor, însă, în anii din urmă, în comună s-au realizat multe pentru oameni. Mai sunt multe de făcut, dar toate la timpul lor.
A consemnat Constantin NEGRU
2 comentarii
Trei poduri in 20 de ani…..mari realizări, domnule primar! Mi-ar fi rușine să îmi mai fac reclamă…dar va înțeleg…..vreti sa mai mancati o pâine macar încă 20 de ani de acum încolo….
Ați făcut poduri la Luminiș și Piatra Soimului dar nu la Negulesti, în satul Negulesti nu ați fost în stare sa faceți 1 km de asfalt sa luați gunoiul menajer și de la cele 5 familii din capătul satului, ați făcut la Poieni gabioane poduri ați tras curent la Romi apa curenta, pentru ca acești romi va ajuta sa ieșiți la lumina, dacă nu erați votat de acești oameni nu mai era-ți de mult timp primar,.Avem izvoare în Negulesti de apa degeaba pe primar îl interesează mandatul nu nevoile populatiei