O scurtă pană de curent a provocat emoții în această dimineață, 15 iunie, în școlile din Târgu Neamț. Incidentul s-a produs înainte de ora 9, ora la care trebuia să înceapă prima probă scrisă la limba și literatura română a Evaluării Naționale. „Nu se poate sune că au fost probleme, pana s-a remediat, iar parolele au fost descărcate pe rând. Întârzierea a fost nesemnificativă, proba scrisă de astăzi a început la timp. Mă bucur că nici nu avem alte probleme”, a declarat Mihai Obreja, șeful Inspectoratului Școlar Județean Neamț. Proba scrisă durează două ore, calculate din momentul când și ultimul elev și-a primit subiectul.
Sunt 4.332 de elevi înscriși la prima sesiune, din 4.469 în total. Dintre aceștia, 12 absolvenți cu nevoi speciale susțin examenul acasă, în prezența profesorilor din comisiile desemnate de Inspectoratul Școlar Județean Neamț. Din cei 8 elevi care până ieri erau suspecți de coronavirus, 3 s-au putut prezenta la examen, astăzi, la capătul celor două săptămâni de izolare acasă. Cele trei școli în care au apărut angajați confirmați COVID-19 au fost dezinfectate și deschise pentru examen. Este vorba de Școala Gimnazială nr. 2 Piatra-Neamț unde sunt 147 de elevi de clasa a VIII-a, de Liceul Tehnologic „Vasile Sav” Roman și de Școala Gimnazială Gâdinți.
(C.I.)