În premieră, șefi de promoție la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Piatra-Neamț sunt, anul acesta, doi băieți. Andrei Nicu Dandu-Pop este cel mai bun la profilul umanist-filologie, cu media generală 9,93, iar Vlad Nicolae Gubendreanu, de la profilul real-științele naturii, a obţinut media generală 9,90.
Andrei Nicu Dandu-Pop (profil umanist): „Focalizarea educaţiei ar trebui să fie real asupra elevului, asupra talentelor lui”

– Andrei, cum este să vii de la țară și să înveți la oraș?
Unii profesori din gimnaziu ne spuneau să nu ne așteptăm să fim bine văzuți ca cei de la oraș, dar ei vorbeau din ce trăiseră ei. Cred că era o concepție învechită. Eu nu am avut nici o problemă de acest gen, fiindcă eu nu am simțit vreo diferență. Chiar am fost și sunt mândru de comuna mea natală, fiindcă avem o zonă atât de frumoasă, sunt Cheile Bicazului aici, sunt oameni gospodari și niciodată nu m-am ferit să spun de unde sunt. Pe undeva, cred că uităm că foarte mulți oameni capabili provin de mediul rural.
– Unde ai locuit în cei patru ani de liceu, ai stat la cămin?
Nu am stat la cămin, fiindcă nu prea sunt condiții, nu știi ce colegi de cameră poți să ai, cât respectă spațiul tău și nevoia ta de liniște, ca să poți învăța. Am locuit în chirie, tot timpul. E o tradiție pentru noi, cei din Bicaz Chei, care învățăm la oraș.
„N-am făcut o oră de meditații”
– Ai făcut pregătire suplimentară în acești ani?

– Cât de importante au fost olimpiadele pentru tine?Cât contează aceste competiții pentru elevi, în general? Îi ajută?
Da. Eu susțin cu tărie participarea la olimpiade sau concursuri. Chiar dacă nu ajungi neapărat până la ultima etapă, cred că e o bună metodă de fixare a cunoștințelor. În plus, întâlnești oameni și legi prietenii care vor dura mult timp și vorbesc din propria experiență. Iar acel sentiment, atmosfera, competitivitatea, e ceva ce mereu mi-a plăcut să simt.
– Este o trăsătură de familie?
Cred că da. Datorită părinților mei, bunicilor mei, a modului în care am fost crescut și educat, a familiei mele lărgite, am devenit persoana care sunt. Consider că toți avem plusuri și minusuri, așa că încerc să iau ca model ce e mai bun de la fiecare persoană pe care o întâlnesc și să îmi creez eu propriul fel de a fi, un fel de om ideal format dintr-o multitudine de calități spre care tind. Chiar dacă acest ideal e doar în conștiința mea și pe undeva știu că nu ar putea exista în realitate.
„Mai mult de jumătate din elevii de la Hogaș provin din mediul rural”
– Până acum, acest principiu te-a ajutat, ai ales o școală bună, ai rămas cel mai bun. Ce n-ai făcut și regreți? Te-a marcat ceva în mod deosebit? Ai chiulit, ai copiat?

– În perioada pandemiei, cum a fost învățatul online? Ai avut probleme cu internetul, acasă?
Am făcut ore doar la materiile de Bacalaureat, eu voi da la română, istorie și geografie. Ceilalți profesori au fost înțelegători. Acum, în clasa a XII-a, timpul e foarte prețios.
N-avem probleme, aici, cu internetul, nici cel prin cablu, nici pe telefon. Am păstrat mereu legătura și cu colegii mai apropiați.
O viziune asupra Cheilor Bicazului
– Apropos de Cheile Bicazului, este procesul acesta cu Harghita, care a obținut printr-o primă hotărâre judecătorească vreo 32 de kilometri din județul Neamț. Cum crezi că se va termina acest proces?
Probabil sunt chestiuni politice, care pe mine mă depășesc. Cum a fost în vremea pandemiei, când era cât pe ce să devenim ținut secuiesc. Zona noastră e și o zonă turistică, vin foarte mulți turiști aici. Dar, nu știu exact ce se urmărește cu acest conflict. Eu știu că, în zona comercială de lângă stațiunea Lacu Roșu, sunt oamenii care au afaceri cu suveniruri și o parte sunt din Bicaz Chei și plătesc impozite în comună. Imediat, alături, o parte sunt din Gheorgheni și plătesc impozite acolo. Acești oameni sunt liniștiți, niciodată nu s-au certat, cunosc câțiva din oamenii care fac comerț acolo. În zonă noastră sunt multe păduri, la noi sunt mulți oameni care trăiesc din exploatarea lemnului. Și cei din Harghita probabil că ar vrea pădure de aici. Poate asta ar fi miza acestui conflict, fiecare hectar contează.
„Nu cred că elevii trebuie să învețe din toate, ca să ai aibă „de unde să aleagă”
– Ce părere ai de cum se va schimba învățământul, din toamnă, cu ore parțial online, mai multe schimburi pe zi pentru ca elevii să păstreze distanța fizică?

– Tu ce-ai ales?
Academia de Poliție. Vreau să fiu polițist încă de când eram la grădiniță. Am ales „Hogașul” și pentru că aici se studiază exact materiile de care am nevoie la examen. Este o facultate la care concurența este de 10-15 pe loc, una din puținele la care se dă examen de admitere și anul acesta, sper să reușesc. Nașul meu de botez este polițist, dar nu el m-a influențat. Întotdeauna m-a atras prestanța și distincția uniformei de polițist, rolul acestuia în societate.
– Știu că sună a clișeu, dar hai să facem un exercițiu interesant și spune unde te vezi peste 10 ani?
Făcând ceea ce-mi place – polițist criminalist – în cadrul Ministerului Afacerilor de Interne, căsătorit, și, poate, chiar tată.
A consemnat Cristina IORDACHE





