Ancheta DIICOT, care a confirmat o practică infracțională, de tipul pretinderii unei taxe de protecție în schimbul ”permisiunii” de a folosi locuințele sociale din cartierele Văleni și Speranța, conduce, implicit, spre administratorul acestor locuințe – Locativserv. Chiar dacă anchetatorii au afirmat, în primă fază, că există suspiciunea unei complicități din partea unor angajați ai Locativserv, directorul Vladimir Togan susține că lucrurile nu stau astfel, iar el nu a avut cunoștință până acum despre ”activitatea” clanului Capră: ”Nu am știut nimic despre aceste practici și, chiar dacă mi s-ar fi adus la cunoștință, i-aș fi rugat pe reclamanți să se îndrepte către poliție sau parchet, pentru că acestea sunt instituțiile abilitate să instrumenteze astfel de plângeri”.
În ultimele două, trei luni, locatarii din Văleni I, care plătesc chirie și utilități, au constatat că, în câteva din vile, au început să se mute ”persoane care nu au dreptul, care beau, fac scandaluri și fură tot ce prind”. Locatarii decenți, care au așteptat ani de zile până au primit o locuință socială arată cu degetul spre Locativserv și susțin că nu se iau măsuri, pentru a-i evacua pe noii sosiți. ”Am primit și noi sesizări în acest sens și am început să facem controale, împreună cu Poliția locală. Procedura ne cere să facem 2,3 controale la interval de 2,3 săpătămâni, pentru a demonstra, în instanță, că acele persoane într-adevăr locuiesc la acele adrese. De regulă, au tot felul de scuze. Că au venit în vizită, că au venit să aibă grijă de copii cât timp părinții sunt la serviciu și altele de acest gen. Iar pentru ca, în instanță, să putem obține evacuarea, procedura impune să facem aceste controale repetate”.
C.M.
2 comentarii
Pai cum sa știe Togan ori Chitic despre ei, ce erau prosti sa deranjeze masa de manevra înainte de alegeri? Unui om de rand, plătitor de impozite ii trebuie punctaj pentru a obține o locuinta, leprelor astea li s-a dat de 3 ori gratis! De ce? Pentru ca ăștia sunt adevărații votanți ai lui Chitic.
Afară cu toti intrusi au facut valeniu de ris.De la vilute si valeni 2 isi faceau voturile de asta au si acceptat toate. treceau cu vederea că aveau de cistigat