„Lui Ștefan cel Mare românul îi atribuie tot ce-i pare curios, mare, vitejesc și chiar neînțeles în pământul nostru. Orice cetate, orice zid, orice val, orice șanț, întreabă-l cine le-au făcut; el îți va răspunde: Ștefan cel Mare. Orice bunătate, orice așezământ a căruia rămășițe se mai trăgănează până astăzi, orice legiuire omenească, orice puneri la cale înțelepte Ștefan vodă le-a urzit, îți va zice moldoveanul”. (Mihail Kogălniceanu)
În fiecare an, la 2 iulie, în bisericile din Moldova, dar și din întreaga țară, se săvârșesc slujbe de pomenire pentru marele domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt. Preaslăvitul Ștefan Vodă al Moldovei s-a născut din binecredincioșii creștini Bogdan Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, din neamul Mușatinilor și din Doamna Oltea Maria, din neamul Basarabilor. Ștefan a primit o temeinică educație în spiritul cuvenit, cel al credinței străbune, al respectului datinilor și rânduielilor neamului, și a fost instruit în mânuirea armelor epocii. Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt s-a dovedit creștin desăvârșit, un mare domnitor și strălucit conducător de oști, nebiruit protector al dumnezeiescului așezământ care este Biserica neamului.
Papa Sixtus al IV-lea l-a numit “Athleta Christi” (atletul lui Christos), iar poporul l-a cântat în balade: „Ștefan Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul Soare”. Marele Voievod “au construit 44 de mănăstiri”, după cum scria Grigore Ureche. În județul Neamț, marele voievod a ctitorit Biserica „Înălțarea Domnului” din cadrul Mănăstirii Neamț. După 20 de ani de la bătălia de la Valea Albă, Ștefan cel Mare a ridicat Mănăstirea Războieni, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, special pentru a adăposti osemintele oștenilor răpuși de otomanii lui Mahomed al II-lea în 1476. La Piatra Neamț, în inima orașului, se înalță Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, lângă Turnul lui Ștefan (1499). La Mănăstirea Bistrița, ctitoria lui Alexandru cel Bun, la care și-a adus contribuția și nepotul său, Ștefan cel Mare ctitorind turnul clopotniță cu paraclis, închinat Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, ridicat în 1498. Mănăstirea Tazlău este o ctitorie a lui Ștefan cel Mare din anul 1497, construită pe locul unei foste biserici de lemn ridicată de Alexandru cel Bun.
Pricopul sau cine te protejează de grindină și de incendii
Bătrânii își speriau nepoții povestindu-le că Pricopul” este sărbătorit pe 8 iulie. Iar de-l superi provoacă incendii năprasnice şi îți pârjoleşte toată recolta. Apoi, povestea era „îndulcită” cu o învățătură.
Calendarul popular consemnează la 8 iulie sărbătoarea Pricopului. Această sărbătoare populară are corespondent în Calendarul creștin ortodox praznicul Sfântului Mare Mucenic Procopie. Sfântul Mare Mucenic Procopie s-a născut la Ierusalim la sfârșitul veacului al III-lea d.H. Viața și-a trăit-o în cetatea Schitopolis din provincia romană Asia Minor. A pătimit și a fost martirizat în timpul marii persecuții împotriva creștinilor, ordonată de împăratul Dioclețian, fiind executat în Cezareea Palestinei la 7 iulie 303 d.H. Împăratul Dioclețian l-a remarcat pe acest tânăr frumos la chip şi la stat, dotat cu multă înțelepciune și bine educat și l-a avansat în rang, făcându-l căpetenie. L-a trimis cu oastea în Alexandria Egiptului, dându-i ca misiune, printre altele, „să prigonească, să muncească și să ucidă pe toţi creștinii”. Pe drumul spre Alexandria, într-o noapte, s-a cutremurat pământul, apărând multe fulgere strălucitoare și tunete înfricoșătoare. Toți soldații s-au prefăcut ca nişte morţi. Astfel Neania, ca și Sf. Apostol Pavel mai demult, prin arătarea Domnului în cale, din prigonitor s-a făcut slujitor ales al Mântuitorului Iisus Hristos.
Superstiții sau… răsplata păcatelor de Pricop
Despre această zi se spune din oameni bătrâni că de la această zi înainte nu mai cântă cucul. De „Precupu tace cucu” spunea o vorbă din bătrâni. E rău de jale pe cine aude în această zi cucul pe nemâncate spuneau femeile. În această zi înflorește grâul după spusele străbunicilor noștri. Multe dintre superstițiile lunii iulie sunt legate de grindină, căreia i se mai spunea piară. Aceasta făcea prăpăd pe ogoarele țăranilor. Astfel, oamenii de altădată încercau să stopeze această stihie a naturii, inventând tot felul de credințe. Sărbătorii Pricopului îi mai spuneau „topește piatra în apă”. Arde piatra-n apă sau arde piatra-n foc dacă nu se ține această sărbătoare avertizau babele. Pricopul era considerat purtătorul fulgerelor și al trăsnetelor. Se spunea că Dumnezeu bătea cu grindină un sat dacă acolo, vre-o fată a făcut un copil și l-a pierdut, avortat și l-a îngropat în ascuns. Piatra trimisă de sus avea rolul să sfarme pământul ca să scoată la iveală, să dezgroape ce are ascuns.
Bunul mers al vieții de Pricop
Pentru străbunicii noștri mai important era ca viața să se deruleze în armonie, să se poată integra în rosturile „cerului și ale pământului” decât să acumuleze averi nesimțite. Etnologii au descoperit o serie de practici și credințe strict legate de „bunul mers al vieții și al lucrurilor”. Ziua lui Pricopie se ținea pentru ca să nimerească bine femeile la coptul pâinii, al mălaiului și al altor aluaturi și pentru ca acesta să nu se pripească. În această zi se recomanda să se muncească numai până la amiază la câmp. Se purta o grijă deosebită lucrătorilor la câmp. Se spune că Pricopul pricopește, adică face să dea în copt semănăturile de primăvară. Dacă acest sfânt blajin este supărat, atunci când nu este serbat cum se cuvine, el prichește grânele, adică le grăbește uscarea înainte de maturitate. De asemenea, el se serbează pentru a feri semănăturile de grindină sau piatră, căci Precupul arde, adică topește boabele de piatră în apă și, în loc de grindină, curge ploaie curată sau „arde piatra în apă“. El îi păzește pe oameni de foc și de opărire cu apă fiartă scria etnologul T. Pamfile. Oamenii spuneau că, dacă vor lucra în acea zi, Dumnezeu le va trimite secetă mare. De Pricopie nu se torcea, iar femeile în vârstă le opreau pe cele tinere de întors vârtelnița. Sărbătoarea se ținea să nu li se pripească mâinile la seceră sau să nu li se umfle mâinile. Ziua este respectată și de teama dezlănțuirii unor vijelii. Pricopul mai era ținut de femei pentru a fi ferite boale. Se ține pentru lovituri de boli la copii. Prin alte părți, Sfântul Pricopie era văzut ca dușmanul copiilor. Se spunea că se îmbolnăvesc copiii celui ce îndrăznește a lucra în acea zi. Se ținea spre a nu fi bolnavi de ochi.
Tănasia Ciumii, sărbătoare uitată
Calendarul popular amintește pe data de 5 iulie de o sărbătoare puțin cunoscută, Tănăsia Ciumii. Această sărbătoare are corespondent în Calendarul creștin ortodox praznicul Cuviosului Atanasie de la Aton. Prea cuviosul Atanasie,cel vrednic de „laudele celor fără de moarte”, a crescut în viața cea muritoare și omenească în cetatea cea mare Trebizunda și a învățat carte în Vizantia. Cuviosul Anton avea Darul Facerii de Minuni, a tămăduirii bolnavilor și a vederii înainte.Țăranii de altădată țineau Tănăsia Ciumei să fie feriți de bube. Amintim că la 17 ianuarie era o altă zi ținută de țărani pentru a fi feriți de ciumă și de lupi-Tănase de ciumă.
O altă sărbătoare care ajuta oamenii să fie imuni în fața acestei boli cumplite era Ciurica, care se ținea la 14 iulie. În această zi femeile nu lucrau absolut nimic. Și la Pintelei-Călătorul, pe 27 iulie, țăranii de altădată aveau credința că pot deveni vulnerabili în fața acestei boli dacă nu respectă sărbătoarea. Acoperământul Maicii Domnului serbată la 1 octombrie ocrotea pe toți bunii credincioși care respectau sărbătoarea.
