Situată la capătul drumului din stânga regimentului, zona industrială a orașului Piatra-Neamț este o combinație între construcții noi, moderne și îngrijite (sediul ADF, de exemplu, care are și parcarea amenajată la virgulă), hale vechi și aparent abandonate, în aceeași curte cu unele pe care s-a mai dat un var în ultima vreme (IM Ceahlăul) și o ”mare de ruine” care nu poate trece neobservată. Peisajul este completat de stațiile de autobuz abandonate și năpădite de vegetație (acum nu mai există transport în comun și firmele se descurcă pe cont propriu), de crucile ruginite de pe marginea canalului și de zonele în care se aruncă gunoaie, moloz, cioburi. Printre care pasc 400 de oi.
Patriotismul lui Cataramă : ”Moloz cât vezi cu ochii”
În starea cea mai deplorabilă din toată zona se află fostul Combinat de Prelucrare a Lemnului, devenit ulterior Pamex și decedat sub numele de Elvila. Pe o suprafață de câteva hectare bune mai există în picioare scheletul unei clădiri din care s-a furat absolut tot, și o hală pe care a rămas avertismentul ”Atenție! Pericol de accidente!”.
Avertismentul este valabil și acum, pentru că ”oamenii” care au zdrobit, practic, zidurile ca să ”extragă” din ele fierul beton, au lăsat tot felul de pericole în urma lor, inclusiv canale subterane în care se poate cădea cu ușurință. De 2-3 ani, însă, nimeni nu se mai duce să dezmembreze clădiri, iar dovada maximă a eficienței celor care s-au ocupat cu asta este o construcție din care n-a mai rămas absolut nimic.
Doar pavimentul din mozaic, pe o suprafață de câteva sute de metri pătrați, trădează faptul că acolo, cândva, a fost o fabrică.
”Nu mai știu exact în ce an a fost preluată fabrica de domnul Cataramă, și în 2 ani de zile s-a făcut ruină tot”, ne-a declarat un paznic care are în grijă 3 firme patronate de Eugen Mihoc (Vinalcool, Euroin și Izvorul Muntelui). ”Sunt vreo 7-8 ani de când e așa. Acum nu mai vin țiganii să demoleze, dar până acum 2-3 ani veneau la greu cu căruțele, spărgeau, luau fierul beton, tot ce se putea. Cărămida o desfăceau bucată cu bucată din pereți, și care era întreagă, o luau. Acum este o jale pe o suprafață foarte mare. Nu știu ce a vrut Viorel Cataramă să facă acolo, dar măcar de ar curăța zona, că arată groaznic. Sau așteaptă să vină cineva să demoleze și restul halelor, ca să nu mai cheltuiască el, și pe urmă vinde terenul”.
Viorel Cataramă, care a lansat pe scena politică alianța Mișcarea Patrioților Români, cu scopul de a-l demite pe președintele Klaus Iohannis, are un motto cel puțin interesant: ”Frica omoară, curajul salvează România”. Acum nu știm dacă ruinele fostului CPL se încadrează la frica de a menține o fabrică de tradiție pe piață sau la curajul de a o falimenta. Cert este că Elvila funcționează în alte localități din țară, cu desfacere inclusiv online, sub deviza ”Mobilă cât vezi cu ochii”. La Piatra-Neamț, din Elvila a rămas doar moloz cât vezi cu ochii. Și o sumedenie de ciori, care fac peisajul și mai sinistru.
În vecinătatea ruinelor Pamex, mai există un punct de lucru al pompierilor, un gater și o stână de oi.
Dintre toate, cel mai rău arată punctul de lucru al ISU, unde sunt adăpostite 3 containere modulare (destinate familiilor care trebuie evacuate în situații de urgență) absolut ruginite, păzite de niște câini vagabonzi.
Microfermă urbană: 900 de oi pasc printre cioburi și beau apă din canal
Stâna este situată pe o ”pășune” poziționată exact în spatele magazinului Dedeman. Nimic nu indică o calitate a produselor comparabilă cu cea din stânele montane. Oile pasc prin locuri riscante și beau apă din canalul de aducțiune al râului Bistrița. O apă tulbure, în care se scurg alte ape tulburi prin două conducte mari, situate în imediata apropiere a unui podeț, care traversează canalul și are multe scânduri lipsă. Ciobanii au făcut un sistem de furtunuri, prin care apa ajunge în niște adăpători din tablă. Curge permanent, iar în jur e mocirlă. (deversare, punte peste canal și instalație de apa)
”Apa de consum o aducem de acasă, de la robinet”, ne spune unul din ciobani. ”Eu sunt din Pașcani de loc. Avem o grămadă de lână, să vedem ce face patronul cu ea. Dincolo ținem brânza. Suntem în siguranță, cine Dumnezeu să intre aici? Lângă noi (n.r. – unde sunt grămezi de balast, moloz și gunoaie) este o bucată de teren a unui proprietar, ce vrea să facă nu-mi dau seama, tot ce este aici este adus de el, de proprietarul terenului. Noi avem 900 de oi, suntem 6 oameni, le mulgem de două ori pe zi. Mai avem pășune și în partea de la vale, dincolo de canal, acolo e cârdul mare de 500 de oi, aici de cârdul mic numai de vreo 400”.
”Dincolo” unde se ține brânza, e o construcție din lemn, cu plasă prin care se vede cașul pus la uscat, la câțiva metri de mormanele de gunoi și de drumul de pământ, paralel cu canalul, pe care evident se face praf ori de câte ori trece vreo mașină. În general, mașini de tonaj, autoturismele fiind rare prin zonă.
În loc de concluzie: potențial versus inspirație
Per ansamblu, zona industrială nu arată rău până la ruinele Elvila (Pamex, CPL). Doar firmele lui Eugen Mihoc și încă una din vecinătate sunt dezavantajate cumva, o dată de peisaj și a doua oară de întrebările clienților care le trec pragul. Într-o laterală a incintei IM Ceahlău, există un teren generos, cu diverse construcții care au început să fie închiriate unor firme mici (vulcanizări și depozite), în ideea de a scoate un ban și de a le da o utilitate. Paradoxal, printre atâtea zgomote de utilaje și de mașini de mare tonaj, care vin după marfă, există și o stradă. Strada Spicului, cu doar câteva case, care par să nu fi fost ridicate în locul cel mai inspirat. Sunt departe de oraș, pe o stradă extrem de îngustă, unde ar fi de preferat să nu existe prea multe urgențe, pentru că și echipajele de intervenție, exceptând pompierii, care cunosc deja terenul, ar putea avea dificultăți de orientare. În rest, dacă s-ar lua minime măsuri și ar dispărea ruinele și gunoaiele, s-ar mai repara drumul pe unde trebuie și s-ar dezafecta stațiile de autobuz, și așa inutile, pentru o zonă industrială, peisajul ar fi chiar prietenos. Ar putea fi. Deocamdată este o diversitate de hale, garduri, gherete, culori, între strălucirea ADF și mozaicul acoperit cu colțuri de cărămizi și resturi din fostele ziduri Pamex.
Cristina MIRCEA
