Panteliile erau considerate în Calendarul popular surorile Sfântului Ilie, cel care stăpânea tunetele și fulgerele. Cu 7 zile înainte de sărbătoarea Sfântului Ilie, 13 iulie, țăranii de altădată începeau să respecte zilele premergătoare marii sărbători a patronului meteo. Panteliile erau serbate și după data de 20 iulie, până la 27, când în calendarul religios este prăznuit Sfântul Pantelimon sau Pintilie Călătorul.
Panteliile debutează cu praznicul Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil. Această perioadă reprezenta punctul culminant al sărbătorilor de vară în calendarul popular: șapte zile înainte și șapte zile după Sfântul Ilie. În toată această perioadă existau interdicții de lucru stricte, toate având ca scop asigurarea unei bune stări a recoltelor.
Biserica ține Soborul Sf. Arhanghel Gavriil pe 26 martie, în ziua următoare Bunei Vestiri, și iarăși pe 13 iulie. De asemenea, Arhanghelul Gavriil este sărbătorit împreună cu ceilalți Arhangheli la 8 noiembrie. Sfântul Arhanghel Gavriil este unul dintre cei șapte îngeri de mare sfat care stau înaintea Tronului lui Dumnezeu. El s-a înfățișat lui Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, mai înainte de a se arăta Fecioarei Maria. El este trâmbița ce aduce veștile cele bune ale lui Dumnezeu. Potrivit unor Sfinți Părinți, Sfântul Arhanghel Gavriil este cel care a adus vestea cea bună și Sfinților Părinți Ioachim și Ana, respectiv că vor fi părinții Celei care Îl va naște pe Mesia. La 13 iulie, Biserica Creștină sărbătorește miracolele realizate de Arhaghelul Gavriil. O credință a oamenilor din județul Neamț era că „ziua de luni este a Sfinților Îngeri sau Voivozi. Și e bine să se postească în această zi, fiindcă atunci când moare omul, atunci vin Sfinții Mihail și Gavril, cari iau sufletul, cu milă și blânzi, iar nu mânioși”.
Ciurica sau Ziua femeilor
Ciurica era era considerată o ființă supranaturală răzbunătoare, care „ciuruia“ în bătaie pe cei ce lucrau în ziua ei. Era considerată prima zi din cei trei Circovi ai Mărinei. Aceasta era o sărbătoarea care ținea între 15-17 iulie sau 16-18 iulie, în funcție de zonă. În mijlocul verii, Circovii Mărinei împuterniceau femeile, care aveau voie chiar să-și bată bărbatul, dacă considerau necesar.
Circovii erau considerate ființe foarte rele, îi torturează cu boli și durere pe cei care le cad în mâini. Chiar dacă ei sunt formați dintr-un mic sobor de sfinți, fiecare cu propria personalitate, țăranii de altădată îi considerau ca fiind paznici aprigi ai Sfintei Mărina. Primul dintre Circovi este Ciurica, sărbătoare populară care are ca și corespondent praznicul Sfinților Chiric și Iulița din 15 iulie. În mai toate zonele, Ciurica face frecvent trimitere la expresia „a ciurui pe cineva în bătaie”.
Viața Sfinților Chiric și Iulița
Sfântă Iulița a trăit în vremea împăratului Diocleţian (284-305d.H). Ea a rămas văduva la puțin timp după nașterea fiului ei, Chiric. Când Dioclețian a declanșat persecuțiile împotriva creștinilor, Sfânta Iulița și-a luat fiul si a plecat din Iconia în Seleucia. Aici este arestată și dusă înaintea judecătorului sub acuzația că este creștină. Judecătorul, ca să o convingă să se lepede de credința în Hristos, l-a luat pe Chiric pe genunchi și i-a promis bogății. Chiric, deși avea doar trei ani, a strigat: “Eu sunt creștin și vreau cu mama mea!”. Auzind aceasta, judecătorul l-a lovit pe Chiric cu piciorul, iar copilul s-a rostogolit pe treptele de piatra și a murit. După chinuri cumplite, Iuliței i s-a tăiat capul. Moaștele sfinților mucenici Chiric si Iulița sunt făcătoare de minuni. O parte din sfintele lor moaște se afla la Ohrida, în Biserica Sfintei Născătoare de Dumnezeu Vindecătoarea.
În descrierea oamenilor de altădată, Ciurica era văzută ca fiind patroana unei frății feminine deosebit de puternice. Ea conferea inițiatelor forța necesară pentru a lupta cu armele bărbaților într-o societate masculină. În ziua Ciuricăi, bărbații aveau grijă de a dispărea de acasă pentru a nu fi ciuruiți în bătaie. Nu este prima dată în an când bărbații trebuiau să se ferească de forța femeii. Se spunea că, forța femeilor era de natură magică, obținută ritualic în perioada celei de-a treia săptămâni după Paște, când se serba „Ropotinul țestelor”.
„Ropotinul țestelor” era un ritual al țăranilor de altădată, dar mai ales ale al femeilor, prin care acestea distrugeau, simbolic, capul diavolului, căpătând în acest mod forțe deosebite.
”Femeile făceau întâi praznic cu mâncări și băuturi între ele, aduceau pământ puțin nisipos, îl amestecau cu baligă și apă, îl băteau cu prăjinile și-l călcau cu picioarele bine, îl adunau grămadă și-i dădeau forma unei pălării mari, găunoase. Îl lăsau să se usuce la soare două-trei zile și apoi îl întrebuințau pe foc, la copt mălai ori pâine. Femeile călcau țeste, pentru ca diavolul să fie călcat în picioare și dogorât la foc, ca și țestele. Se credea că atâtea țeste care se fac, atâția diavoli mor”.
Se mai zicea că femeia are dreptul să-și bată bărbatul în această zi, de sărbătoarea Ropotinului: ”Prin unele sate, se povestea că, în această zi, se dăduse femeii voie a-și bate bărbatul, dar femeia l-a bătut așa de tare, că Dumnezeu, de teamă să nu-l omoare, i-a luat acest drept. Femeia, obișnuită a-și bate bărbatul în acea zi, a început a bate pământul muiat în apă, din care a făcut țeste”. (Th. Speranția)
Credințele Ciuricăi
În această zi femeile nu lucrau absolut nimic, nu scoteau nici gunoiul din casă, nu împrumutau nici foc, fiind considerată o zi cu primejdioasă, rea de boală, de pagubă, mai ales pentru vite. Dacă femeile lucrau de Ciurica, se spunea că tot anul le vor bate bărbații. Femeile se păzeau să fie bătute sau chiar să li se pună mâna-n cap, pentru că, altfel, tot anul vor fi bătute sau ciuruite. Prin multe sate, se spunea că de Ciurică, dacă se ceartă femeia cu bărbatul, atunci se vor certa tot anul. Oamenii se fereau să se certe, ca să nu le meargă așa tot anul. Ciurica aduce moarte grabnică și boli pentru sat, dacă nu este respectată, era una dintre multele superstiții care îmbogățeau această zi. Oamenii credeau că, dacă îi țin sărbătoarea, vor fi feriți de ciumă și de bube și de vărsat. Se ținea pentru a nu muri păsările de curte, ba chiar și pentru ca oile să fie ferite de boli. Ciurica se ține contra focului. Se spunea că femeile nu prea știu când e Ciurica, că în acea zi ele au dreptul de a bate pe bărbați. Și-ar face-o, dar li se pune o condiție cam grea: în acea zi să facă un țest, să-l usuce până seara și să și coacă în el o turtă, apoi, după ce va mânca din acea turtă cu toți ai casei, poate să ia la bătaie pe bărbat.
Taine creștine – vindecarea demonizaților
Duminica a V-a după Rusalii este cunoscută în Calendarul creștin ortodox și sub numele de „Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei”. În Sfânta Scriptură sunt descrise chipurile demonizaților din ținutul Gadarenilor. Se arată creștinului ce înseamnă stăpânirea de diavol: violență, groază, suferință.
Omul stăpânit de duhurile rele se înstrăinează de Dumnezeu, de semeni și de el însuși, iar omul străin de Dumnezeu este stăpânit de duhuri rele. De reținut este faptul că, din invidie și din ură față de oameni, demonii născocesc tot felul de ispite, pun stăpânire pe oameni într-o mai mică sau mai mare măsură și îi chinuie pe ei și pe aceia din anturajul acestora.
Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat doi oameni posedați de demoni, așa cum este scris în Evanghelia după Matei ( 8, 28-34; 9, 1). Nimeni nu mai putea sta în prezenta acestor persoane stăpânite de duhurile rele. Erau oameni violenți, înfricoșători. Ei nu mai locuiau în case, ci în morminte. Iisus Hristos a poruncit duhurilor rele să părăsească sufletele acelor oameni și le-a permis să intre în porci. Imediat, porcii s-au aruncat în mare și s-au înecat.
Oamenii din această zonă erau atât de decăzuți, încât ei i-au cerut lui Iisus Hristos să părăsească ținutul lor, după ce i-a vindecat pe demonizați, pe motiv că le-au murit porcii. Aceasta este o pildă valabilă și astăzi. Oamenii infestați de prezența duhurilor rele creează suferință. Cum acționăm fiecare dintre noi: Îl alungăm pe Hristos pentru „a ne păstra porcii” sau Îl chemăm în ajutorul nostru și a celor pe care îi iubim pentru a trăi fericirea comuniunii cu Dumnezeu, indiferent de „costuri”?
