Ciprian Enache: ”Există oameni programați genetic să facă rău, mie îmi place să fac bine”

Născut la Piatra-Neamț, în 1979, pe 6 decembrie. De aceea îl cheamă și Nicolae. A făcut școală la Piatra-Neamț, mai întâi la nr. 3, apoi la Liceul forestier. A lipsit din oraș doar 5 ani, cât a studiat la Facultatea de silvicultură din Brașov. Este căsătorit, are un băiat și două fetițe, de 14, 11 și 9 ani, crede în familie și o pune pe primul loc în orice moment. Are o singură soră, cu 4 ani mai mică, proprietara unui lanț de farmacii. Soția și-a cunoscut-o la Brașov, prin intermediul fratelui ei, cu care a fost coleg de an și de cameră. Ea a absolvit Facultatea de drept și, după ce s-au căsătorit, a făcut și Facultatea de economie, ca să se poată ocupa cu partea contabilă a afacerilor. După ce-a încheiat studiile, Ciprian Enache s-a ocupat doar de dezvoltarea afacerilor de familie. De la o secție mică de ulei, a ajuns acum la o făbricuță, de la o fermă de subzistență, la una cu 100 de capete de bovine de carne, iar de la o grădină de 1.800 mp, la agricultură pe 100 de hectare.

”Producem ulei natural 100%, atât timp cât nu adăugăm niciun fel de aditivi și nu-l supunem niciunui tratament termic”

Drumul către silvicultură al lui Ciprian Enache a plecat din dragostea pentru natură și a fost influențat de profesia tatălui, care a fost șef al Centrului de fructe de pădure. Până la urmă, n-a avut tangențe cu silvicultura decât în perioada în care a condus Parcul Național Ceahlău. În rest, s-a axat pe creșterea afacerilor începute de părinții săi.

”Făbricuța de ulei este o afacere pe care au pornit-o părinții mei în 1994, cu o mică presă, într-o încăpere. Noi facem uleiul prin presare la rece. Practic, uleiul este stors din pulpă, după care este preluat de un filtru cu niște pânze, prin care se face o separare mecanică a impurităților și rămâne uleiul natural. A nu se face confuzia cu uleiul bio sau uleiul eco, sunt alte discuții, vorbim despre materia primă, e o întreagă filozofie aici, dar producem un ulei natural 100%, atât timp cât nu adăugăm niciun fel de aditivi, și nu-l supunem niciunui tratament termic. Foarte important este să avem materia primă foarte bună și foarte atent selecționată. Am început investiția la Turturești, căreia ulterior i-am dat o altă destinație, pentru că, în 2006, am achiziționat niște foste hale în Săvinești, pe platformă, de la Melana III și am făcut un proiect european. Proiectul l-am dus la bun sfârșit doar pe bază de hârtii. Asta a fost o etapă neagră din viața mea, pentru că m-am blocat la finanțare, nu m-au finanțat băncile cu partea mea care era de două milioane de euro, din 4 – valoarea proiectului. Mai mult, era anul 2009, începuse criza, banca mi-a luat înapoi și linia de credit pe care o aveam și care era băgată în mare parte în proiectare și pe amenajări ale spațiului din Săvinești. Numai proiectul tehnic pentru o hală a fost undeva între 30.000 și 40.000 de euro. Per total m-am ales cu două dosare mari, care m-au costat în jur de 100.000 de euro la vremea aia. Plus investițiile în hale, plus leasing-uri și ce mai era, și de aici a venit un faliment, pentru că totul s-a blocat. Am avut o perioadă destul de grea, nu vedeam luminița de la capătul tunelului. Am reușit să salvez bunurile care au fost scoase la lichidare într-o formă sau alta, am reluat activitatea, familia a fost unul dintre factorii decisivi. Veniseră copiii, nu mai puteam spune că m-am supărat și nu mai fac nimic. Am reluat totul cu curaj și cu pofta de treabă. Eu când mă apuc de lucru chiar muncesc, nu pierd timpul”.

Drumul uleiului de la presă, la raftul magazinelor nu a fost simplu. Dar cu perseverență, cu răbdare, cu zeci de discuții și de negocieri, până la urmă produsul a ajuns în supermarket-uri. Secretele trecerii de la producție la desfacere s-au dovedit, din nou, a fi munca și seriozitatea.

”Noi, crescătorii de bovină de carne, avem o rată de așteptare foarte mare a banilor”

Povestea fermei de la Turturești a început la fel ca și a făbricuței. De la un teren de 1.800 mp, cumpărat pentru a ține stupii iarna. Și dacă tot s-a închegat o mică gospodărie, părinții lui Ciprian Enache au început să țină porci, 2-3 văcuțe și păsări. În 2013 aveau deja 9 vite, iar el s-a gândit să crească doar bovine de carne, care nu dau lapte deloc. Acum are 100 de capete. Și cum zootehnia nu se poate face fără agricultură, a apărut, firesc, nevoia de teren.

”Am luat un izlaz în concesiune, în 2009, tocmai pentru a face acest proiect cu bovinele de carne. Acest izlaz este un fel de cui al lui Pepelea, care ne-a adus foarte multe procese cu primăria. Eu m-am obligat să fac niște lucruri, concesiunea fiind pe 49 de ani, și le-am făcut până m-au blocat ei. N-am să înțeleg niciodată de ce o administrație publică locală blochează niște investiții, pentru că, lăsând la o parte fabrica de vopsele din Turturești, cred că sunt unul dintre cei mai mari contribuabili, dar nu vreau să-mi ridice nimeni statuie, vreau să mă lase să-mi văd de treburile mele. Și am o mulțime de treburi. La bovine facem ameliorare genetică și este foarte scumpă. Sunt metise din rasa Aberdeen Angus, n-am avut bani să investesc în rasă pură decât în genetica taurului, acolo nu am făcut niciodată rabat și ușor, ușor, am ajuns să avem rasă din ce în ce mai bună. Din păcate, sistemul nu ne ajută. În Germania, producătorii merg o zi pe săptămână în piață și vând în condiții normale, corecte, fiscale. La noi nu se poate, nu avem un act normativ care să încurajeze acest lucru. Noi, crescătorii de bovină de carne, avem o rată de așteptare foarte mare a banilor, dacă astăzi vaca face un vițeluș, abia peste un an jumătate văd bănuții. Dacă am putea vinde la piață, am avea cu ce ne descurca până la vânzarea lotului mare. Dar astea sunt regulile, astea sunt condițiile, ne adaptăm. Din păcate, câștigă foarte mult așa-zișii samsari. În piață sunt o groază de oameni care au 3 prăjini în spatele casei și vând tone de roșii”.

Când ajung la greutatea de sacrificare, bovinele sunt duse la abator, cântărite și plătite. Desigur, altul ar fi câștigul dacă fermierului i s-ar permite să vândă el însuși carnea. Mai ales când își produce singur furajele, așa cum face Ciprian Enache, care cultivă porumb și lucernă pe 100 de hectare. Anul acesta a fost primul an când a făcut toate lucrările cu utilajele proprii. Le-a achiziționat printr-un proiect european pe care, de data asta, l-a dus la capăt.

”Nu pot să trăiesc fără oameni în jurul meu”

Ziua lui Ciprian Enache începe la 6,30 dimineața și se încheie, uneori, la 12 noaptea. În tot acest timp este într-o agitație continuă și aleargă de la punct de lucru la altul, fiind tot timpul de față când este de făcut ceva important. Este genul de om care se consultă cu echipa, cere păreri și caută soluții. Dar are și un defect: nu poate să explice același lucru de două ori. Se enervează. De aceea crede că n-ar fi fost bun de profesor. În schimb, este bun de om de afaceri. Se pliază pe condiții, pe legislația uneori contradictorie și chiar potrivnică, țintește sus, este perseverent și serios. Se stresează maxim dacă nu reușește să plătească salariile în ziua de leafă și nu cade în păcatul de a ”judeca” munca vecinului. Crede foarte mult în energiile pe care le emite un om, își iubește prietenii vechi și buni, și are o bucurie aparte când face un bine, fără să aștepte nimic în schimb.

”Nu pot să trăiesc fără oameni în jurul meu, îmi plac oamenii cu caracter puternic, cu seriozitate, și cu decența de a spune lucrurile în față. Există oameni programați genetic să facă rău, mie îmi place să fac bine. Nu-mi place fățărnicia. Și nu-mi place când vine cineva și spune că nu fac un lucru cum trebuie, iar când întreb nu-mi poate explica. Asta vine din invidie. De ce să fim invidioși când toți putem face? De ce să credem că toți care au reușit, au furat? I-a spus soției mele cineva că știe el că toți care se implică în politică sunt la fel și candidez la primărie ca să fur, iar soția mea a răspuns «Ăsta nu fură, ăsta duce de acasă». Mi-a plăcut răspunsul ei. A fost spontan și frumos. Am ajuns la vârsta la care mă gândesc ce le lăsăm copiilor noștri și nu prea sunt mândru de ceea ce rămâne după noi, de aceea vreau să mă implic. Candidatura pleacă din dorința și din bucuria de a face bine și nu vă ascund că mai este și o a doua idee: am fost implicat politic din 2007 până în 2016, am stat pe dreapta până în decembrie 2019, supărat pe clasa politică, și am ajuns la concluzia că trebuie să ne implicăm ca să schimbăm clasa politică. Și e păcat că nu se implică mai mulți, pentru că sunt oameni buni și de valoare în Piatra-Neamț”.

Cristina MIRCEA