Absolventă de 10 a Școlii Gimnaziale 3 din Piatra-Neamț, Maria Alexandra Stavarache, a obținut și la admitere 10. Se descrie ca fiind o fată ambițioasă și puternică, iar când nu învață pentru școală are o sumedenie de preocupări. Nu e interesată de gătit, decât dacă vrea clătite și omletă. În schimb, pentru prieteni e mereu disponibilă cu o încurajare, cu timp petrecut împreună.
„Mi-am făcut poză cu Moș Crăciun, dar am pierdut fotografia”
Cititul și călătoriile sunt principalele ei pasiuni. A fost în excursii cu clasa și a vizitat cu părinții câteva peșteri și cetăți din România, iar în vacanțe a mers în Grecia și Italia. A fost în tabere, în Satul lui Moș Crăciun, din Laponia, acum doi ani și vara trecută în Japonia: „În tabere am fost împreună cu fratele meu, Matei, e cu doi ani mai mic. Mereu am fost amândoi în tabere, nu ne-au lăsat părinții să ne despărțim. Și oricum, e un copil foarte sociabil și responsabil, nu mi-a fost greu. Eram în clasa a VI-a când am fost în tabără, în Satul lui Moș Crăciun. La vârsta aceea știam că nu există Moș Crăciun, cred că aveam 6 ani când l-am recunoscut pe unchiul meu îmbrăcat în Moș Crăciun, aducându-ne cadourile, ca în fiecare an. În afară de zăpadă și -20 de grade, mi-a plăcut mult atmosfera, orășelul este ca un basm! Mi-am dorit foarte mult să văd aurora boreală, dar a fost înnorat în fiecare zi. Mi-am făcut poză cu Moș Crăciun, dar am pierdut fotografia, așa că singurele amintiri de acolo sunt câteva globuri”.
„Japonia e o țară fascinantă!”
Cât despre Japonia, șederea acolo a fost una memorabilă: „Japonia e o țară fascinantă! Nu atât istoria și cultura lor veche, dar perioada modernă, cu toată dezvoltarea lor tehnologică, mi se pare interesantă. M-a impresionat siguranța pe care o simți când mergi pe stradă. Sunt foarte respectuoși și civilizați. Sunt un pic reticenți față de europeni, de străini în general și nu prea vorbesc engleza. Nu sunt foarte zâmbitori și oricum te fac să te simți altfel, dar fără să te simți jignit. Își respectă spațiul, au reguli stricte de transport, transportul în comun e foarte bine pus la punct. Mi se par foarte bine organizați. Ce m-a impresionat este acea mare de oameni din zonele publice – toți cu părul negru, asemănători – și zgârie-norii care te fac să te simți foarte mic. Și curățenia de peste tot. Erau și mulți copii pe stradă, acolo copiii merg la școală și sâmbăta, toți în uniforme. Tabăra la Tokyo a fost de 12 zile, dar două zile a fost drumul cu avionul. Am vizitat în special templele, sunt un popor religios, cu reguli stricte, nu ca la noi, sunt zone în interior prin care nu ai voie să treci și toată lumea le respectă. Au ritualuri foarte clare, când am intrat a trebuit să ne spălăm pe mâini și pe față cu un fel de aghiasmă, cred. Mi-au plăcut templele! Am vizitat și Muzeul Național, o clădire imensă, pe trei etaje. Japoneza este o limbă foarte dificilă, am reușit să învățăm câteva cuvinte și formule uzuale, atât. Ne-am întâlnit și cu un student român care stă acolo de 5 ani și a zis că s-a obișnuit destul de repede și cu limba, și cu felul lor de viață. Mă gândesc să ajung și eu acolo când voi fi la facultate”.
„La olimpiade am experimentat emoțiile examenului și asta m-a ajutat să mă stăpânesc mai bine”
Până la facultate urmează liceul. A fost admisă la Colegiul Național „Petru Rareș”, la matematică-informatică, acolo unde și-a dorit. Ca să ajungă să treacă de examen fără emoție, a învățat de când se știe: „Niciodată n-am lăsat garda jos. Am fost curioasă să învăț, mare parte din lecție o rețineam din oră. Am memorie vizuală foarte bună, ceea ce este un avantaj. Dacă citeam de două ori lecția, deja știam. La română, scriam cu fonturi și culori diferite și astfel rețineam comentariile mai ușor. Ce era mai dificil scriam de mână, deși nu prea-mi place să scriu. Nu doar la română scriam colorat, ci și la fizică, la chimie, materii care nu mi-au plăcut în mod deosebit, dar m-au atras pe parcurs, când am descoperit multe răspunsuri pe care mintea mea de copil le căuta despre lumea înconjurătoare. La chimie a fost un fel de competiție între colegi, ne-am propus să vedem care reține mai ușor și, fiindcă îmi place competiția, am mers și la olimpiadă, la etapa județeană. Am fost și la română și matematică, dar, din păcate nu m-am calificat decât la etapele județene. Chiar și așa, am experimentat emoțiile examenului și asta m-a ajutat să mă stăpânesc mai bine. Mereu am fost emotivă, de mică, dar părinții mei, prietenii m-au susținut și m-au încurajat. Probabil și faptul că sunt ambițioasă m-a ajutat să vreau să mă schimb, pentru că era dificil”.
„În afară de citit și prieteni, am făcut sport, înot câțiva ani și atletism”
Cititul i-a adus și ghizii de care avea nevoie în acest drum al propriei cunoașteri. Două cărți au influențat-o în mod deosebit, în adolescență. „Elias și spioana cărturarilor”, de Sabaa Tahir, un roman fantastic în care s-a regăsit în „pielea” Laiei, eroina principală, o fată care nu se sperie de provocări. Dar și seria „Tocilara” de Holly Smale, o carte despre cum o adolescentă reușește să întoarcă în favoarea sa criticile colegilor și să-și descopere o pasiune care o transformă într-o fată populară. Și a găsit cum să exprime tot ce nu reușea din cauza emoțiilor sau a celor care o considerau doar o „elevă de 10” și atât: „În afară de citit și prieteni, am făcut sport, înot câțiva ani și atletism. Mi-a plăcut și dansul sportiv, am fost în echipa de majorete. Am mers la competiții și cea mai mare reușită a fost locul I pe țară, la Buzău și participarea la campionatul internațional, la Praga, unde ne-am clasat pe locul 11, din peste 20 de țări”.
Acum, după opt ani de școală, Maria se simte pregătită pentru încă o etapă importantă: „Am avut parte de o viață plină, în acești ani: la școală am găsit înțelegere, mi-am dezvoltat compasiunea – am avut colegi foarte buni – și am învățat să fiu independentă – și pe partea de învățat, dar și cu tot ce am făcut în timpul liber pentru mine!”.
Cristina IORDACHE
