Arheologul Constantin Preoteasa: ”Eu nu simt că sunt angajat, fac totul din plăcere, din pasiune”

S-a născut pe 2 ianuarie 1978, la Târgu Jiu, în județul Gorj, și primii 18 ani i-a petrecut, alături de familie la Turceni – un oraș mic cu o termocentrală foarte mare, situat la jumătatea distanței dintre Craiova și Târgu Jiu. A fost un copil energic, care nu prea stătea locului și făcea tot felul de lucruri ”nesănătoase”, cum spune acum, dar așa s-a bucurat de acea socializare reală și intensă, pe care astăzi au distrus-o telefoanele mobile, tabletele și PC-urile. A făcut parte dintr-o generație de elevi foarte buni, instruiți de profesori dedicați. Liceul de la Turceni, care pregătește oameni inclusiv pentru termocentrală, constituie în momentul de față unitatea de învățământ cu cea mai mare populație școlară din județul Gorj.

”Termocentrala de la Turceni era cea mai mare din România și al 11-lea gigant industrial al lumii”, povestește Constantin Preoteasa. ”Tata a lucrat la termocentrală, mama a terminat un liceu exotic la acea vreme, Liceul Palas, din Constanța. De la Turceni să mergi, în anii `70, la Constanța practic părea dintr-un capăt în altul al lumii, nu al țării. În 1996 când am dat eu la facultate, la Târgoviște, luam trenul din Turceni, schimbam ori la Filiași, ori la Craiova, mergeam cu acceleratul sau cu rapidul până la București și schimbam din nou spre Târgoviște. Dacă pierdeam trenul, luam un tren care mergea de la București spre Titu, pe linia veche, practic neelectrificată și în Titu coboram și mergeam cu mașini de ocazie până la Târgoviște. Era o aventură. Plecam la 8 seara din Turceni și ajungeam la Târgoviște a doua zi la prânz.  Dar îmi plăcea să merg cu trenul și în fiecare an îmi cumpăram «Mersul trenurilor». Urmăream diverse trasee, să văd prin ce localități trec, pasionat fiind de geografie”.

”Făceam naveta cu celebrele autobuze, nu second, ci seven hand ale Transmoldavia”

Decizia lui Constantin Preoteasa de a urma facultatea de istorie a fost o opțiune personală, nu l-a îndemnat nimeni, pur și simplu materiile lui preferate în școală au fost istoria, geografia și biologia. În plus, familia lui a locuit la bloc până a terminat clasa a opta, iar apoi s-a mutat la casă. Perioada liceului a coincis cu perioada în care tatăl lui punea bazele gospodăriei și fiind cel mai mare dintre copii (mai are o sora mai mică cu 2 ani și un frate mai mic cu 6 ani) era solicitat să ajute. Ca să scape de munca fizică de acasă, dar și pentru că era pasionat de istorie, a ales să facă practică, sub îndrumarea profesorului Dragomir Popovici, pe șantierele arheologice de la Hârșova și de la Bordușani, ambele pe malul Dunării. Profesorul Popovici i-a fost coordonator și la lucrările de licența și masterat, și tot datorită lui a ajuns la Piatra-Neamț.

”Domnul director Dumitroaia, împreună cu domnul profesor Popovici și cu domnul profesor Dan Monah, de la Iași, au colaborat o lungă perioadă de timp, inclusiv pe șantiere sau la diverse manifestări. În anul 2000, când am terminat eu facultatea, posturile erau blocate în sistem. Am venit la Piatra-Neamț, unde era nevoie de oameni și primul meu contact cu Complexul Muzeal Județean Neamț a fost în calitate de colaborator, pe bază de convenție civilă. Am fost ghid turistic la Casa Creangă și la Cetatea Neamț. Făceam naveta de la Piatra-Neamț la Târgu Neamț, în fiecare zi, cu celebrele autobuze, nu second, ci seven hand ale Transmoldavia. În 2001 s-a dat drumul la angajări și am venit prin concurs, ca muzeograf debutant, după aceea am devenit cercetător la Centrul internațional de cercetare a culturii Cucuteni, iar din 2005, când s-a deschis Muzeul de artă eneolitică Cucuteni, practic am venit cu arme și bagaje aici și până în 2016, momentul decesului domnului director Dumitroaia activitatea mea, în proporție de 95% a însemnat cercetare legată de Cucuteni. Asta include șantiere arheologice, expoziții, studii, articole, participări la conferințe, comunicări științifice și este cel mai bun loc de muncă pe specializarea asta pe care l-aș fi putut avea în România. Din timpul practicii am luat legătura cu specialiști din Franța, ei erau geologi sau biologi  și colaborau cu istoricii pentru a reconstitui modul de viață a populațiilor din diverse perioade de timp și din diverse areale. Eu descopăr să zicem caliopse de cereale carbonizate în așezările cucuteniene, dar eu nu am competența profesională să fac determinarea lor și iau legătura cu un biolog, cu un botanist care va spune cărei specii de cereale aparțin caliopsele respective și evident se poate reconstitui dieta populațiilor din perioada respectivă. Sau găsesc o sumedenie de oase de animal și-mi trebuie un arheozoolog care să facă determinarea să spună ce fel de os este, cărei specii de animal îi aparține, la ce vârstă a fost sacrificat, iar în cazul bovinelor poate spune și dacă au fost folosite la tracțiune. Din păcate, această oportunitate nu o au mulți în România, pentru că România nu a avut și nu are încă o școală de arheologie propriu-zisă. Are niște centre la București, Iași și Cluj, în care niște maeștri formează niște discipoli, practic pe studenții lor de la licență, până la doctorat. În cercetare, doctoratul e cam începutul”.

”Îmi place Cucuteni, dar parcă aș dori să mănânc într-un restaurant și să dorm într-un hotel altfel decât în condiții preistorice”

De 4 ani, de la momentul decesului fostului director dr. Gheorghe Dumitroaia, Constantin Preoteasa a preluat și cercetările arheologice preventive, care se fac la investițiile în infrastructură – drumuri, rigole, poduri, rețele de apă, de canalizare, de curent electric, de telecomunicații, de gaze naturale -, dar și la proiectele de reabilitare a monumentelor istorice sau în cazul construirii unor clădiri în proximitatea unor monumente. Au fost ani în care a început cercetările de teren pe 8 ianuarie și le-a finalizat pe 22 decembrie, așa că munca de birou o făcea, practic, peste program, uneori și până la 3-4 dimineața.

”Dacă ziua sunt pe șantier și se fac săpături până se întunecă, ba chiar a fost un episod la Tazlău, când a trebuit să cercetăm pridvorul cu zona criptei Sfântului Chiriac și am finalizat cercetările la 1 noaptea, nu mai am timp fizic pentru activitățile de birou. Județul Neamț e neobișnuit de bogat în vestigii, are un patrimoniu ieșit din comun. Pentru a fi valorificat este nevoie de investiții majore directe – care să vizeze reabilitarea și punerea în valoare a patrimoniului propriu-zis și investiții indirecte în infrastructură pe care trebuie să le facă autoritățile astfel încât turistul să ajungă ușor la obiectivul cultural pe care dorește să-l viziteze. Și de asemenea mai trebuie o categorie de investiții în servicii. OK, îmi place Cucuteni dar parcă aș dori să mănânc într-un restaurant și să dorm într-un hotel altfel decât în condiții preistorice. M-am specializat pe neo-eneolitic, în special eneolitic, și din eneolitic, în special Cucuteni. Practic asta înseamnă specializare, vremea culturii enciclopedice a trecut, nu mai poate pretinde nimeni că le poate ști și face bine pe toate, în niciun caz. Eu nu simt că sunt angajat, fac totul din plăcere, din pasiune și dau tot ce e mai bun în fiecare proiect, Cred că e visul fiecărui angajat să facă ceea ce știe mai bine, ce-i place, ce vrea și să aibă rezultate bune și, evident în funcție de asta, să fie și plătit. Ar fi de dorit să aibă un nivel de salarizare care să-i permită un trai decent că până la urmă de aia își oferă competența profesională”.

Rock și istorie

Pasiunea pentru istorie a arheologului Constantin Preoteasa se îmbină cu pasiunea pentru rock. Trupa lui favorită e o formaţie de power metal – Sabaton, din Suedia, care are în repertoriu în special hit-uri legate de marile momente ale istoriei omenirii, mai ales războaiele mondiale. Din păcate, pandemia l-a privat de concerte pe arheologul-rocker, așa că a rămas, deocamdată, cu amintirea drumurilor lungi, cu trafic aglomerat și obositor spre București, compensate total de adrenalina care-l revitaliza după concerte. Tot pandemia i-a schimbat și planurile de vacanță, deși nu știe încă dacă va reuși să-și determine copiii să renunțe la obiceiurile de fiecare vară.

”Ei ar vrea la mare, eu mă gândeam la un tur Brașov-Sibiu-Deva- Alba Iulia-Cluj Napoca și, în același timp, să facem un traseu complet pe Transfăgărășan și Transalpina. Am o fetiță de 15 ani și un băiețel de 11 ani. Fetița este născută pe 24 iunie 2005, exact în ziua în care s-a deschis Muzeul de artă eneolitică Cucuteni, iar actualul Complex Muzeal Național Neamț, fostul Complex Județean Neamț, a fost înființat în anul 1978 când m-am născut eu. Copiii înțeleg că am foarte puțin timp liber. Când faci o descoperire, ea nu poate fi lăsată pur și simplu nesupravegheată, trebuie practic să lucrezi până în momentul în care extragi vestigiile. Sunt categorii de artefacte, care se deteriorează foarte repede, de exemplu pentru colegii din paleolitic este foarte complicat să abordeze descoperirile de fildeș. În condiții nefavorabile, o piesă de fildeș se poate deteriora în 5 minute, de la piesa intactă pe care o găsești, în 5 minute poți să ai o grămăjoară de făină albă. Și pierderea este iremediabilă. Rolul nostru, al specialiștilor, este să cercetăm patrimoniul, rolul autorităților este să-l protejeze. Domeniului cultural din România îi este alocat sub 1% din PIB, dar fenomenul cultural, direct sau indirect, produce 7% din PIB. Dar, pentru a avea un număr mare de turiști și o populație care să cunoască fenomenul și să-l aprecieze, este nevoie de educație, realizată prin intermediul învățământului de masă. Și pentru a avea un turism cu impact semnificativ în PIB, acest turism trebuie derulat la nivelul maselor, nu la nivelul unui număr restrâns de indivizi, mereu aceiași, care apreciază și consumă acest fenomen”.

Cristina MIRCEA