Interviu cu primarul Bogdan DUMINICĂ
– Domnule primar, cum ați trăit ultimele zile ale lunii septembrie din acest an?
După opinia mea, au fost în ton cu anii precedenți. Electoratul de la Oniceni a înțeles că programul de investiții, care se va derula în viitorii ani, este în ton cu dorințele sale, iar de aici și rezultatele obținute la alegerile locale. Din informațiile pe care le dețin la această oră, în clasamentul PSD Neamț, comuna Oniceni este pe un loc onorant. Este drept, locuitorii satelor noastre au observat că administrația publică locală are ținte clare, de a dezvolta tot ceea ce ține de infrastructura locală. De aceea, acum, în primele momente de după alegeri, mulțumesc din suflet electoratului din comuna noastră pentru votul pe care l-au dat pe data de 27 septembrie 2020.
– Ați avut o opoziție puternică în comună?
Mulți mi-au transmis că voi avea o misiune mult mai grea față de ceea ce a fost în trecut, și că nu vom reuși rezultatele din trecut. În cele din urmă, am reușit să prezentăm oamenilor toate programele de investiții pe care le-am realizat și pe care le vom face în comună în anii care vor urma. În schimb, trebuie să recunosc ajutorul pe care l-am primit, în toți acești ani de când sunt primar de la domnul președinte Ionel Arsene. Îi mulţumesc pentru sprijinul pe care mi l-a oferit cu dragă inimă în toți anii! Știu, comuna noastră nu face parte dintr-o zonă cu activitate economică importantă şi nu avem parte nici de agricultură precum cea de pe cele două maluri ale Siretului. În schimb, recunosc, avem o comunitate care realizează că anual se fac pași mari și importanți în tot ceea ce înseamnă sistem investițional. Nu mă voi referi la ceea ce a fost, în schimb reamintesc faptul că în comună avem un volum investițional important, că pe mine aceste examene m-au călit și pot spune fără a greși că am o anumită experiență, care îmi permite să obțin electoral anumite succese. Însă fără aportul cetățenilor, nu aș fi putut face mare lucru. Ei sunt cei care mă susțin, în toate momentele mai dificile, și pentru dânșii muncim în primăria de la Oniceni. S-a spus că zona noastră are un ritm mai lent de dezvoltare. Numai că toate lucrările care s-au realizat în ultimii ani au contrazis, într-o anumită proporție, aceste spuse. Mă refer la investițiile care se termină anual în comună. Că nu avem societăți mari precum la Cordun, Săvinești, Tașca sau Dumbrava Roșie este altă problemă.
Modernizarea infrastructurii școlare
– Despre ce investiții importante ar fi vorba în comuna dvs.?
Am să mă refer, în cea mai mare parte, la lucrările care se desfășoară acum. Pe cele care sunt gata, le-am disecat, împreună cu electoratul, în săptămânile din urmă. Mă refer, în primul rând, la lucrările de investiții de la unitățile școlare. Aceste instituții au demonstrat în ultimul secol că fără educație nu există progres. În acest moment, avem mai multe lucrări în execuție, și mă refer la Școala Solca, unde este în lucru o investiție foarte importantă. Vom lucra în continuare, indiferent de problemele care se vor ivi pe parcursul următoarelor luni. Vechea construcție a fost demolată în cea mai mare parte, urmând să extindem întreaga construcție. Valoarea lucrării este de 1.000.000 lei, pe care trebuie să o terminăm nu peste multă vreme. O altă școală aflată în lucru, dar în fază avansată de realizare, este clădirea școlii din satul Pietrosu. Și în acest sat s-a reclădit, practic, o nouă școală, investiția având valoarea de 1.000.000 lei, în suma respectivă fiind incluse și dotările. A treia lucrare la școli este cea din satul Valea Enei, care are alocată suma de 800.000 lei. În schimb, Școala Gimnazială Oniceni va avea parte de o lucrare în valoare de 1.200.000 lei. În momentul în care vom reuși să terminăm aceste lucrări, înseamnă că elevii comunei noastre vor beneficia de condiții excelente. Legat de școală, de pandemie și de tot ceea ce este acum, reamintesc că învățământul online se desfășoară în condiții acceptabile, fiecare copil din comună beneficiind de o tabletă cu internet.
– Ați fost primul primar din județ care a rezolvat această problemă…
De acord, numai că elevii noștri au nevoie de școală, de un dascăl, fie educator, învățător sau profesor, care să le predea în clasă, așa cum am învățat și noi la timpul nostru. Până la urmă, am achiziționat 100 de tablete, plus 17 din donații. Am vrut să nu pomenesc despre cele realizate, totuși, în satul Gorun a fost construit, cu ajutorul fondurilor de la guvern, un grup social pentru copii. În schimb, la Școala Oniceni va fi construită o sală de sport, cu fonduri de la Compania Națională de Investiții. Valoarea investiției este de 5,5 milioane lei.
Apă, canalizare, drumuri
– Despre marea infrastructură ce ne puteți spune?
Vom continua să modernizăm iluminatul public. Un alt domeniu important este înființarea rețelelor de alimentare cu apă. După proiectul „Alimentare cu apă a localităților Linsești, Valea Enei, Oniceni și Lunca”, în valoare 2.542.059 lei, avem un altul, „Înființare sistem de alimentare cu apă în satele Solca și Pietrosu și înființare sistem de canalizare ape uzate în satele Oniceni, Valea Enei, Linsești și Lunca”, în valoare 10.654.000 lei. Abia cum putem spune că lucrarea are o amploare deosebită, iar lucrările de investiții care se execută acum trebuie să aducă o schimbare majoră a condițiilor de viață a oamenilor de pe aceste locuri. În fond, este o lucrare mare, foarte importantă, iar în final vor fi executate și racordurile, fără de care investiția nu și-ar atinge scopul.
– Ce ne facem cu drumurile?
Aș fi vrut să fie asfaltată comuna în totalitate acum. Sunt trei proiecte, două realizate, în speță „Refacere și modernizare infrastructura rutieră pe DC 75 în comuna Oniceni”, în valoare de 6.737.035 lei, fonduri obținute prin FEADR. Apoi, „Modernizare DC 75 și strada Pompierului în comuna Oniceni”, în valoare de 2.059.627 lei, sumă obținută prin PNDL. Acum va urma un proiect nou, respectiv, „Modernizare drumuri de interes local”, lucrare în execuție, cu o valoare de 12.000.000 lei. Desigur, vom continua campania de balastare a drumurilor comunale și sătești care nu au primit încă asfaltul.
– Mulțumit de lucrările în execuție?
Ca valoare da, numai că vrem să facem și mai multe. Totul depinde de ceea ce va face guvernul actual în următorii ani și dacă noi, cei din comunele mai mici, vom putea accesa bani pentru dezvoltarea infrastructurii locale, inclusiv modernizarea instituțiilor locale.
A consemnat Constantin NEGRU