Interviu cu prof. Mihaela Aldea, directoarea unităţii de învăţământ
Curățenie și miros de var proaspăt, manuale noi pe bănci, camere video noi, lămpi cu ultraviolete, măști și dezinfectați suficiente, sunt doar o parte ceea ce se poate vedea, dacă faci o vizită la Școala Gimnazială „Gheorghe Nicolau”, din comuna Români. Școala din centru are trei structuri în subordine: grădinițe la Goșmani și la Siliștea și o școală gimnazială la Siliștea. Cei peste 320 de elevi și 36 de preșcolari se bucură de condiții: toalete în interior, cursuri adaptate și la învățământul online, cadre didactice calificate. Cum a reușit o școală de țară să rivalizeze cu cele de la oraș nu ține decât de voința și implicarea comunității, crede prof. Mihaela Aldea, directoarea școlii.
– Concret, când au început pregătirile pentru acest an școlar, pandemic? Ce a fost de făcut?
Pregătirea pentru noul an școlar nu a fost simplă. A fost clar că, pornind de la situația în care se află lumea, în general și învățământul, în special, în acest context epidemiologic, nu ne mai încadrăm în parametrii unei normalități în care am crescut și ne-am format. Coronavirusul ne-a obligat să ieșim din zona de confort, încă din timpul anului școlar trecut. Adaptabilitatea este apanajul eficienței, luând în calcul toate variabilele pe care le impune, iar resursele sunt esențiale, indiferent că vorbim de cele financiare, materiale, temporale sau umane. Am realizat mare parte din ce ne-am propus: igienizări, reparații, crearea de trasee, dotarea sălilor cu camere web, pentru transmiterea în sistem hibrid, dacă situația o va impune, achiziționarea de lămpi cu ultraviolete în vederea maximizării procesului de dezinfectare a spațiilor școlare, achiziționarea a 5.000 de măști, dezinfectanți de tot felul, stabilirea unui orar care să asigure un flux relaxat, astfel încât activitatea celor 350 de preșcolari și elevi să se desfășoare în siguranță și confort. Trebuie să recunosc faptul că pandemia nu ne-a găsit total nepregătiți, deoarece de ani buni încercăm să tehnologizăm întreaga activitate didactică și să creăm spații prietenoase pentru învățare. În plus, personalul școlii a fost testat atât medical, cât și psihologic, la începutul anului școlar, testare suportată financiar de școală.
– De ce sume a fost nevoie și de unde au venit banii?
În afară de finanțarea de la bugetul de stat, am fost sprijiniți mereu de autoritățile locale, astfel încât să ne descurcăm onorabil, zic eu, în orice situație. În această vară școlile au fost văruite și, unde a fost nevoie, mobilierul recondiționat. S-a finalizat construcția băilor în trei structuri: la școala gimnazială din Români, lucrare în valoare de 121.000 lei, la grădinița din Siliștea, în valoare de 70.000 lei și la grădinița din Goșmani, în valoare de 89.000 lei. Școala gimnazială din Siliștea avea toaletă. Aceste toalete s-au realizat cu fonduri guvernamentale, în mare parte și în completare de la bugetul local. Ca surse de apă, grădinița din Goșmani și Școala gimnazială din Siliștea au fântâni, urmând ca, odată cu punerea în funcțiune a rețelei publice, să fie racordate. S-au reparat aleile, fațadele clădirilor și este în curs de desfășurare achiziționarea unei centrale termice noi la Școala nr. 1 Siliștea. Ne dorim mult ca în această toamnă să ne îmbunătățim baza materială cu câteva calculatoare, deoarece multe dintre cele pe care le avem sunt depășite din punct de vedere tehnic.
– Mai aveți elevi fără telefon, calculator sau alt dispozitiv de pe care să învețe de-acasă?
Au existat câteva discuții, inerente de altfel, nemulțumiri și nemulțumiți vor exista mereu, indiferent cât de mult îmi doresc să rezolv toate aspectele. Am reușit împreună cu autoritățile locale să achiziționăm 36 de tablete pentru elevii propuși de consiliul fiecărei clase, prin consultarea comitetelor de părinți, necesare pentru situația când nu vom mai funcționa în „scenariul verde”. Mai trebuie cel puțin încă 70 de tablete, pentru elevii din familii cu mai mulți copii de școală. Colegii profesori au device-urile personale, unii și le-au achiziționat în primăvară. Putem pune la dispoziția colegilor câteva calculatoare, nu sunt tocmai de ultimă generație, dacă vor solicita. Problema internetului este rezolvată de ani buni, a fost unul din obiectivele principale pe care le-am avut atunci când am fost numită director: toate spațiile în care se desfășoară activitățile educative să fie conectate la o sursă de internet. Încă de acum patru ani avem 16 săli de clasă dotate cu videoproiectoare, cred că printre puținele din județ la acea dată.
– Câți profesori au avut nevoie – sau mai au – de pregătire în utilizarea device-urilor IT pentru educație online?
Formarea cadrelor didactice este una dintre țintele strategice pe care echipa de implementare a Proiectului de dezvoltare instituțională le-a avut în vedere de când sunt managerul școlii. Formarea fiecărui dascăl se proiectează întotdeauna spre viitor. Dar, niciodată nu putem spune că acest proces s-a încheiat sau că, formarea pe un anumit domeniu al unui cadru didactic este suficientă, cu atât mai mult dacă vorbim despre nevoia de a cunoaște soluții pentru activitatea online. În fiecare an școlar, colegii mei au beneficiat atât de formarea profesională oferită de școală, cât și de cursuri la care au participat personal. Anul acesta, Casa Corpului Didactic Neamț a venit cu o varietate de cursuri, organizate atât prin participarea directă, cât și online, majoritatea gratuite și mulțumim pentru că au venit în sprijinul nostru atunci când aveam nevoie cel mai mult.
– Copiii au manuale, în afară de cele de clasa a VIII-a? Sunt probleme la transportul elevilor?
Nu am avut probleme cu manualele școlare. Toți elevii școlii noastre, în prima zi de școală, au primit manuale, multe dintre ele fiind noi. Mai sunt două-trei titluri de sosit pentru clasa a VIII-a, s-a dat comandă. Pentru elevii care vin din satele Goșmani și Siliștea la cele două școli gimnaziale transportul este asigurat de cele două microbuze școlare pe care le avem. Orarul este foarte bine stabilit, astfel încât să se asigure distanțarea fizică și o navetă cât mai scurtă între școală și casă.
– Ce vă mai doriți în acest an școlar?
Prioritatea mea este să fac tot ce îmi stă în putință să-mi mențin copiii și colegii sănătoși. Mai avem nevoie de câteva calculatoare noi, de formarea cadrelor didactice pentru învățarea online. Sprijin de ceva timp reprezentanții comunității locale pentru implementarea unui proiect ce vizează extinderea școlii din Români și amenajarea unui teren de sport la Siliștea. Proiecte sunt multe, dar importantă este adaptabilitatea față de contextul impus de acest virus. Faptul că am fost numită ”managerul anului 2019” m-a emoționat și m-a responsabilizat și mai mult. Când am fost numită director, deși profesional nu avea nimeni ce să-mi reproșeze, au fost tot felul de ”voci” pe care a trebuit să le ignor. Dar, l-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea timp și mi-a dat. Suficient cât să schimb la propriu percepția a tot ce a însemnat școala rurală. Nu cred că a fost cineva care să ne fi trecut pragul și să nu fi observat acel „altceva” în a face management. În anul 2019 am avut foarte multe inspecții tematice, dar și o inspecție generală, la finalul căreia întreaga echipă ne-a felicitat pentru tot ceea ce a găsit în școli. Acest premiu este premiul întregului personal al școlii, fiindcă directorul vine cu viziunea, dar plămădirea acesteia, până la ceva palpabil, este muncă de echipă. Am fost susținută foarte mult și de părinți, dornici să ajute cumva școala, fiindcă noi nu le cerem bani pentru nimic! Eu am crescut în această școală, sunt fiică a satului. Deși se spune că „nu poți fi profet în țara ta”, am demonstrat că poți fi director în școala în care ai învățat să scrii și să citești… și să ai o bună colaborare cu cei care ți-au fost profesori, colegi, vecini, etc… cu cei care ți-au fost cândva elevi, cu cei care sunt de acord cu tine sau sunt mai puțin. Trebuie să învățăm să nu mai fugim după iubire, după respect, după încrederea oarbă, ci să dăruim mai mult din toate acestea.
A consemnat Cristina IORDACHE