Pe doamna Maria Raicu din Târgu Neamţ o ştie multă lume. Femeie de afaceri şi, de curând, consilier local PSD. Are o poveste de viață deosebită, care a adus-o în postura de a fi considerată printre cele mai influente femei din zonă. A plecat “de jos”, cum se spune, a avut ambiție și a ridicat de la firul ierbii Pensiunea “Eden” de la Târgu Neamţ şi Hotelul “Eden” din Iaşi. Hotărâtă, luptătoare şi cu principii sănătoase de viaţă, Maria Raicu este puterea exemplului că o femeie poate deveni cu adevărat puternică şi independentă dacă munceşte pentru ţelul propus, cu perseverenţă, tenacitate şi sacrificiu.
* “Am fost un băieţoi la viaţa mea!”
– Ce nu se ştie despre dumneavoastră?
M-am născut în comuna Bodeşti, comuna cea mai fruntaşă din judeţ în perioada comunistă. Se spunea că în Bodeşti oamenii dorm puţin şi muncesc mult. Când eram copil mama mă trimitea cu brânză şi smântână să o vând la piaţa din Piatra Neamţ, fiind un copil de 8-10 ani, strigam cât mă ţineau rărunchii “Hai la brânză şi smântână”. Niciodată nu mi-a fost ruşine de muncă şi am crescut cu ideea de modestie, mama îmi spunea “Draga mamii să nu fii mândră, să dai bună ziua şi la gâşte că nu-ţi cade niciun galon”. Tatăl meu era mecanic de utilaje grele şi o perioadă a fost şi tractorist, şi ţin minte că pe la 12-13 ani aram cu tractorul pe dealurile din Oşlobeni în locul tatei la arat, el având treburi mai greu de făcut în acel moment. Tata şi-a dorit foarte mult un băiat, dar am ieşit fată, fiind singurul lor copil. Tata mă iubea foarte mult, dar m-a crescut cu educaţie spartană, nu-mi dădea voie să plâng şi nu mă lăsa să mă alint. Cel mai bun prieten al meu a fost tata. Îmi spunea Ion al tatei, aşa îmi spunea şi eu mă simţeam tare mândră. Tăiam cu el butuci în joagăr, mergeam la pădure să îl ajut şi am fost educată de el ca şi cum aş fi fost un băiat. M-a pus la arat cu tractorul, făcut garduri, vopsit, făcut stoguri de fân, îmi dădea mereu sarcini fixe apoi mă verifica şi mă punea la diverse munci de băieţi, învăţându-mă cu tot dragul şi calmul cum să le fac. În concluzie am fost un băieţoi. Mama a fost casnică. Ea provenea dintr-o familie de crescători de animale, foşti răzeşi de-ai lui Ştefan cel Mare. Ţinea câte 3 sau 4 vaci, oi, păsări, iepuri şi tot ce se poate ţine pe lângă o gospodărie ţărănească. Şcoala generală am făcut-o la Oşlobeni, apoi am mers la liceu la Bicaz. În liceu, am fost o elevă de mijloc (nici prea silitoare, nici codaşă) şi tot la liceu l-am cunoscut pe viitorul şi actualul meu soţ. Sobrietatea şi taciturnul din el m-au atras mult. El a fost crescut la Casa de copii şi era foarte bun la matematică. El a mers la facultate, a terminat facultatea pe propriile puteri şi când a terminat-o, în 1973, la 19 ani şi jumătate ai mei, ne-am căsătorit. La scurt timp a apărut băiatul nostru Leonard. O perioadă am fost în învăţământ la Dragomireşti şi acolo am întâlnit o familie în care el era tractorist şi ea învăţătoare, care m-a ambiţionat să merg la facultate. Ea îmi spunea să fac şcoală, să nu fiu inferioară bărbatului sau invers, să am un soţ inferior mie. Şi mi-a dat exemplul ei al cărui soţ era tractorist şi nu se simţea bine, ea, în anturajele lui sau el în anturajul ei. Am ascultat sfatul ei. Deşi, prima dată, înainte de căsătorie, am picat examenul de admitere, m-am ambiţionat şi a doua oară, după căsătorie şi naşterea primului copil, m-am dus la examenul de admitere în pantofii de mireasă, că n-aveam alţi pantofi mai buni, am luat admiterea, la curs de zi, fiind prima pe listă. Pe fiul meu, Leonard, mi-l ţinea mama, iar soţul meu a fost repartizat după terminarea facultăţii la Târgovişte până a venit prin transfer la Cooperativa Meşteşugărească “Unirea” la Târgu Neamţ. Eu, între timp terminasem facultatea de ştiinţe economice din Iaşi. La început am lucrat 3 ani la I.A.S. Dumbrava unde am lucrat şi cu tractorişti, cu văcari, cu grăjdari, cu animale (condiţii mai precare pentru o femeie). Dimineaţa la ora 5 eram la muncă în fermă şi acea perioadă a fost perioada de foc a vieţii mele. Am bocit vreo câteva nopţi pe sub cearşaf, până m-am obişnuit cu condiţiile şi vocabularul, dar acea perioadă m-a călit foarte mult. Eram şi atunci Ion al tatei. Apoi am ajuns la Cooperativa Meşteşugărească “Arta Decorativă” din Târgu Neamţ, unde am fost economist la contabilitate, şef organizare şi normare a muncii iar apoi contabilul şef al unităţii timp de vreo 6 ani. Când a venit revoluţia eram contabil şef.
– Cum aţi ajuns să lucraţi la Finanţele Publice din Târgu Neamţ?
Din păcate democraţia a fost greşit înţeleasă mai ales în ceea ce înseamnă disciplina şi acest lucru l-am perceput din primele zile de după revoluţie. În iunie 1990 am decis să merg să lucrez la fabrica de mobilă unde l-am cunoscut pe Vasile Dron, care era director, un om hotărât şi harnic pe care l-am apreciat. Au vrut să mă pună contabil şef, dar era perioada când se tot cerea fără să mai pui nimic înapoi în sac. Am refuzat. Aşa că mi-am depus un CV la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Neamţ, din Piatra Neamţ. Erau locuri libere la control fiscal. Asta era prin septembrie 1990. Pe judeţ am fost prima femeie organ control din cadrul serviciului de control fiscal. Ulterior, am fost numită şef serviciu control fiscal şi aveam în subordine toată zona din nordul judeţului. O perioadă l-am avut subaltern pe băiatul meu care, atunci era economist (ulterior completându-şi studiile). Am lucrat la ANAF până în anul 2010. Vreau să vă spun că am auzit deseori vehiculându-se un mit cum că, la comandă politică angajaţi de la Finanţe merg în controale pe la unele societăţi comerciale neagreate de guvernarea politică. Nu este adevărat. Mie nu mi-a zis nimeni niciodată din 1990 până în 2011, cât timp am lucrat la Finanţe, să merg în vreun control să fac cuiva rău. Nu am primit niciodată niciun ordin politic. Menţionez că am lucrat când la putere s-au perindat toate partidele politice.
– Care e istoria Pensiunii “Eden”?
Am ieşit cu un an mai devreme la pensie la vârsta de 58 de ani, pentru că deja fiica mea înfiinţase, la sfatul meu, SC Edentur SRL, accesase fonduri europene în vederea construirii unei pensiuni şi, tânără şi fără experienţă în afaceri, întâmpina multe greutăţi. Avea nevoie de ajutor, iar eu trebuia să o ajut. La accesarea de fonduri l-am avut ca exemplu pe Ciprian Bârsan, pentru că el la acea vreme accesase fonduri europene şi reuşise, alături de tatăl său. Mi-a plăcut reuşita lor şi ne-am decis şi noi (fiica mea şi cu mine) să construim Pensiunea “Eden”, tot din fonduri europene. În 2004 a fost înfiinţată societatea Edentur, societatea mamă, am depus dosarul pe fonduri europene în decembrie acelaşi an. Atunci se vehicula că trebuie să dai comision 30%, dar mie nu mi-a cerut şi nu am dat 5 bani la nimeni. Apoi în luna martie din următorul an am găsit acest pământ unde se află acum pensiunea şi l-am cumpărat. Şi aşa am început săpăturile pentru fundaţie în martie 2005 şi în 2006 luna a şasea s-a făcut recepţia şi deschiderea pensiunii. În acea perioadă, fiica mea era patroană, dar era o fată tânără, un copil, situaţie care m-a determinat să muncesc lângă ea foarte mult. În timpul construcţiei pensiunii m-am implicat foarte mult, am supravegheat lucrările şi alte munci necesare. În acea perioadă lucram şi la Finanţe şi în timpul programului de lucru mă sunau cei de la bucătăria pensiunii că n-au făină, că n-au nu ştiu ce şi trebuia să plec de la serviciu. Şi aşa m-am decis să renunţ la serviciul meu de la Finanţe şi să mă ocup doar de pensiune, intrând şi în acţionariatul societăţii. Trei ani a durat ca să lansez aşa cum trebuie pensiunea. Cea mai bună publicitate a fost prin viu grai, când a venit omul, a mâncat şi a dormit la pensiune şi a spus şi altora. Între timp am luat un credit bancar şi am construit şi Hotel “Eden” de la Iaşi. Dar am vândut şi casa moştenită de la părinţii mei de la Oşlobeni (o casă mare cu etaj şi mult teren) şi apartamentul în care locuiam în Târgu Neamţ, apartament achiziţionat în rate la stabilirea noastră în oraş în 1979). Cu banii de pe casa de la Oşlobeni am cumpărat terenul unde se află acum Hotel “Eden” din Iaşi, dar am fost nevoită să fac şi un credit destul de mare care mi-a mâncat zilele şi din care încă mai plătesc şi mai avem de plată câţiva ani. Nu puteam să dorm noaptea de stres şi gânduri. Fără muncă şi sacrificii nu poţi realiza nimic în viaţă. Banii câştigaţi necinstit se duc pe apa sâmbetei, fără să îi preţuieşti, însă banii munciţi îi cheltui cu atenţie. Ulterior, prin anul 2013-2014 m-am hotărât să mă retrag din afaceri şi să las copii sa preia aceste sarcini. I-am zis fiului meu, Leonard, să renunţe la serviciul pe care-l avea în cardul Oficiului European de Luptă Antifraudă, chiar dacă i se propusese o funcţie, care presupunea răspundere mare. Atunci am întrebat-o pe fiica mea, Mona, ce alege, pensiunea “Eden” de la Târgu Neamţ sau hotelul “Eden” de la Iaşi. Mona deja era căsătorită cu Giani Corduneanu, a ales să preia pensiunea “Eden”. În 2013 am început demersurile de divizare parţială a societăţii. Mona a preluat pensiunea fără credite, rezultând SC Eden Valley SRL şi hotelul “Eden” din Iaşi a fost preluat de Leonard, respectiv SC Edentur SRL. În present, eu am rămas acţionar cu 50% din capitalul social al SC Edentur SRL şi cu cabinetul meu de contabilitate unde lucrez şi acum.
“Om fără păcate nu există”
– Ce anume v-a motivat să intraţi în politică alături de primarul Daniel Harpa şi echipa lui?
Am devenit simpatizant PSD de pe timpul guvernării Adrian Năstase. Mie mi-a fost simpatic şi fostul primar Arnăutu, dar nu am suportat gardul acela de fier de pe mijlocul străzii principale. El e un om gospodar, dar nu a avut opritor la deget. Hai că îţi pui feciorul pe o funcţie, îţi pui nora, poate aşa aş fi făcut şi eu, dar problema lui a fost alta. Apoi nu mi-a mai plăcut la el atunci în 2012 când în campanie a vorbit foarte urât la adresa unei femei, şi anume Mihaela Marian. Ce treabă a avut el cu trecutul ei ca şi femeie? Nu mi-a plăcut nici când a vorbit urât despre unul dintre copii lui Harpa. În 2012 a venit primar Harpa şi mi-a plăcut foarte mult decizia lui de a scoate acel gard de pe mijlocul străzii. Pe primarul Harpa nu l-am auzit niciodată vorbind urât la adresa unei persoane şi nici nu a răspuns la atacuri la persoană. Îmi place caracterul şi verticalitatea lui. Îmi place omul Harpa. Harpa şi Arsene au schimbat oraşul nostru. Arsene chiar dacă este un tip coleric, este sufletist şi ambiţios, îl cunosc fiind târgoveaţă ca şi el. El este născut în Grumăzeşti şi despre grumăzeşteni se ştie că sunt oameni gospodari şi drăcoşi şi buni comercianţi. Dacă Arsene ar fi furat atât cât se spune că a furat mă gândesc că s-ar fi văzut, că doar nu şi-a ascuns averea prin Bahamas. Îmi place la el că e patriot. El acum sunt sigură că nu luptă pentru avere, ci este o ambiţie personală să demonstreze tuturor de ce este în stare să facă pentru judeţ şi să rămână în istoria judeţului. Om fără de păcate nu există. Pe mine nu mă interesează ce face el în viaţa particulară. L-am apreciat recent când, de ziua lui Dragnea, Ionel Arsene a postat pe pagina lui de Facebook o urare de ziua lui Dragnea. E mare lucru să nu te dezici de un prieten care acum e la închisoare. Eu m-am decis să fiu pe listele consiliului local din partea PSD, în ideea să mă implic direct în bunul mers al comunităţii noastre, să împărtăşesc din experienţa mea, astfel ca maturitatea mea să ajute la avântul tinerilor din consiliul acestui orăşel.
– Cum vedeţi următorii 4 ani pentru oraşul Târgu Neamţ din punct de vedere administrativ şi ce măsuri sau schimbări ar fi necesare?
În primul rând primarul Harpa trebuie să-şi continue şi să finalizeze proiectele începute. Să încerce să asfalteze toate drumurile, să-şi păstreze doar sfetnicii cei mai buni dintre cei pe care-i are, să-şi păstreze doar colaboratorii care i-au dovedit până acum că i-au fost de folos şi l-au ajutat şi să nu “ierte” nici un proiect european. Domnul Harpa o are în subordine pe secretara primăriei, pe doamna Isabela Sabin, un jurist deja format, cu verticalitate, cu cunoştinţe profesionale în multe domenii necesare şi care mie personal îmi inspiră încredere în luarea unei decizii pe un document care poartă semnătura ei. O apreciez mult şi pe doamna Geanina Fedeleş şi primarul trebuie să-i dea sarcini precise, pentru că are o minte sclipitoare şi trebuie exploatată la maxim. Apoi primarul trebuie să facă o reevaluare profesională tuturor angajaţilor. Dar să fie o reevaluare, o testare pe bune. Eu nu zic să-i dea afară, dar trebuie să-i responsabilizeze şi să-şi facă datoria conform fişei postului şi atribuţiilor. Este nevoie de performanţă şi eficacitate. Trebuie pus omul potrivit la locul potrivit. Nu neapărat să aibă “o droaie” de studii superioare. Că mai ştim mulţi cu studii făcute mai la distanţă, dar fără a lăsa urme pe creier. Să ştiţi că am ospătari angajaţi şi la Pensiunea “Eden” şi la Hotel “Eden” cu studii superioare fără a ridica pretenţii. În orice muncă nu strică pregătirea profesională, totul este să fii dedicat, isteţ şi perseverent. Este bine că se deschid la noi în oraş lanţuri de magazine, supermarket-uri, dar împreună cu primarul trebuie găsite soluţii să încurajăm şi să ajutăm producătorii locali. Să facem un magazin unde să se găsească doar produse locale, brânzeturi, carne, legume din zona noastră. Şi să la căutăm piaţă de desfacere. Din păcate în piaţă sunt prea mulţi samsari şi prea puţini producători locali. Şi nu e corect că marile lanţuri de magazine îşi duc profiturile în ţările lor. Măcar să ne primească şi produsele noastre locale în magazinele lor, dacă tot îşi duc profitul în ţările lor.
– Care este cea mai mare satisfactie care o aveţi?
Faptul că părinţii mei şi-au dorit un băiat şi am dovedit că mă pot descurca ca un băiat în viaţă este cea mai mare satisfacţie a mea.
– Cum se descurcă acum cele două locaţii Eden, în plină pandemie?
La Pensiunea “Eden” ne dorim să facem o grădină, o piscină, vrem să ne extindem, să ne dezvoltăm. Cu toate că numai un nebun ar putea investi în plină criză şi pandemie. La “Eden” la Iaşi vrem să recondiţionăm fiecare etaj, să modernizăm pe etaje. Dar totul cu paşi mici. După cum văd eu prognoza este posibil ca nici anul viitor să nu ni se permită să deschidem restaurantele. Îmi doresc ca Pensiunea “Eden” să se axeze pe producţie, deoarece are şi teren agricol în patrimoniu, dar vom vedea. Ne dorim ca la pensiune să mai facem şi ceva de agrement, în afară de mâncare şi cazare. Cât putem vom rezista în această perioadă, o să ţinem din personal cât o să se mai poată ţine dintre ei. Poate, se va găsi medicamentul sau vaccinul anti-Covid şi totul va intra în normal. Deocamdată nu am luat măsuri de a renunţa la angajaţii de la Pensiunea “Eden”, dar la Iaşi am redus la două ore, adică la 40 de ore pe lună program de muncă. Şi sunt sigură că nu or să dea starea de urgenţă, pentru ca să nu mai ofere acel amărât de şomaj tehnic, de 75% din salariu, ca să mai putem supravieţui. În această perioadă, Pensiunea “Eden” a mers mai bine decât hotelul “Eden” de la Iaşi, pentru că se află şi într-o zonă turistică, şi de ce să nu recunoaştem oferim şi cea mai bună mâncare din zonă. Fără lipsă de modestie. Raportul preţ, calitate şi cantitate este echilibrat.
Nu aș fi putut să fiu o femeie casnică
– Unde îl vedeţi pe primarul Daniel Harpa peste 4-5 ani?
Eu şi anul acesta l-aş fi văzut pe domnul Harpa la Parlament. A decis bine pentru familia lui şi a rămas aici. Eu însă l-aş sfătui să rămână primar şi după 2024, chiar dacă îi stă bine şi în Parlament şi ar putea face multe pentru oraş. Daniel Harpa ştie unde să deschidă orice uşă şi asta contează foarte mult pentru Târgu Neamţ.
– Cum v-aţi caracteriza?
Hotărâtă şi duc obiectivele la final. Nu las nimic nefinalizat în ceea ce îmi propun, în funcţie de posibilităţi.
– Cea mai mare calitate a dv.
Perseverenţa.
– Cel mai mare defect.
Mă enervez repede. Dar tot repede îmi şi trece. Sunt colerică.
– Cea mai mare satisfacţie.
Faptul că părinţii mei şi-au dorit un băiat şi am dovedit că mă pot descurca ca un băiat în viaţă. Şi faptul că am plecat de jos şi am fructificat posibilităţile care mi le-a oferit viaţa pentru a realiza ceva. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care mi le-a dat. Mi-am văzut copiii la casa lor, sunt sănătoşi şi realizaţi după părerea mea.
– Regrete.
Regret că nu am intrat în politică mai devreme. Cândva mi s-a propus să candidez la primărie împotriva domnului Decebal Arnăutu. Dar am refuzat. Şi cred că pentru o femeie este bine ca într-o primărie să fie pe locul doi, dacă vrea să mai aibă familie. Pe primul loc ca primar îi stă bine unui bărbat, deşi multe femei au demonstrat că pot fi primari de frunte.
– Ce v-a marcat la un moment dat viaţa?
Căsătoria. Şi vă spun şi de ce. Pentru că m-a ambiţionat să fac facultatea şi să evoluez profesional. Nu aş fi putut să fiu o femeie casnică, deşi mi-am făcut datoria şi de mama şi de gospodină fără ajutoare externe. Nu e firea mea să stau în spatele unui bărbat. Port un mare respect soţului meu, pentru că nu mi-a blocat niciodată iniţiativele. Noi ne-am completat.
– Ce vă mai doriţi de la viaţă?
Îmi doresc să nu mai văd atâta lume necăjită pe stradă. Mă deprimă. Văd zilnic oameni pe stradă deprimaţi şi trişti. Mie nu-mi trebuie nimic. Am început să trăiesc şi pentru mine, pentru că în tinereţe nu mi-am permis să mă plimb şi să îmi pun dorinţele proprii pe primul loc. De abia acum încep şi eu să mai călătoresc. Mi-am pus la punct familia, copiii şi nepoţii mei sunt sănătoşi. Îmi doresc să fiu de folos ca şi consilier local. Vă garantez că la orice idee care vine împotriva interesului oraşului, indiferent că vine de la PSD sau de la alt partid, eu mă voi opune vehement şi public. Mie avere nu-mi mai trebuie. Şi să vă mai spun o teorie pe care o am despre primari. Eu n-aş pune candidat la funcţia de primar un calic, un sărac. Orice purice flămând te mănâncă. Pe când un candidat deja realizat îşi va dori mereu să-şi facă doar un nume de cinste, nu să se îmbogăţească. Şi să vă mai dau şi alt exemplu. Serafim Lungu, fostul primar, pe când era director la Volvatir a fost anchetat pentru o deturnare de fonduri. A alocat nişte bani, pentru a face ceva util în fabrică care era necesar, dar a schimbat destinaţia banilor şi a fost anchetat. Să ştiţi că aş intra părtaşă la această ilegalitate cu oricine, dacă lasă ceva util şi bun pe pământ. Însă nici n-aş da islazul oraşului cuiva la alt preţ decât cel real, aşa cum s-a făcut înainte.
– Maria Raicu, femeia, soţia, mama şi bunica sunt una şi aceeaşi persoană?
Sunt bunica pe care copiii mei nu şi-au închipuit că voi fi. Nepoţii mei trag la mine ca la nimeni. Am doi nepoţi de la fiica mea, Mona şi un nepot, de 24 de ani, de la fiul meu, Leonard. Cred că am o latură copilăroasă şi nu sunt supărăcioasă. Sunt o persoană veselă, o soţie spontană, o mama grijulie care, uneori, pot incomoda fără voia mea.
– Ce pasiuni aveţi? Ce faceţi în timpul liber?
Îmi place enorm să fac buchete de flori şi aş putea spune că am şi o latură creativă. Am scris poezii în liceu, am pictat, am făcut chiar şi creaţie vestimentară. Aceste ocupaţii mă liniştesc. Călătoriile îmi îmbogăţesc cunoaşterea, mă scot din starea de negativitate, ele sunt o evadare şi o detaşare din probleme, din ceea ce mă doare uneori.
A consemat Ciprian Traian STURZU
