7.519 tablete ajung la elevii din Neamț
Primite încă de sâmbătă, 21 noiembrie și anunțate în conferința de presă de astăzi, 23 noiembrie, cele 7.519 tablete achiziționate de Ministerul Educației vor ajunge și la elevii din Neamț care nu au de pe ce învăța.
Anunțul a fost făcut de Mihai Obreja, șeful Inspectoratului Școlar Județean Neamț, care a organizat conferința de presă de astăzi, la care a participat și prefectul George Lazăr. „Am primit sâmbătă 7.510 tablete cu abonament de internet pe 24 de luni, achiziționate de Ministerul Educației. De mâine vor ajunge în școli, după programare, iar școlile le împart apoi elevilor. Este o procedură stabilită la nivelul inspectoratului școlar care trebuie respectată în privința acordării acestor tablete”, a declarat inspectorul școlar general Mihai Obreja, care a dăugat ca într-un timp scurt tabletele să ajungă efectiv la copii.
Procedura de atribuire gratuită a tabletelor, stabilită de IȘJ Neamț pe baza normativelor adoptate de MEC, prevede ca părinții sau elevii majori să semneze o declarație pe proprie răspundere conform căreia familia sau elevul nu deține nici un dispozitiv electronic conectat la internet. În plus, trebuie completată o cerere și în final se semnează un contract de comodat între școală și beneficiar. Tabletele sunt pentru elevii din toate ciclurile de învățământ, începând cu clasa pregătitoare.
Întrebat ce se întâmplă cu tabletele pe care părinții le refuză, inspectorul școlar general Mihai Obreja a declarat că vor fi preluate înapoi la inspectorat.
Toate regulile, modelele de contract de comodat și declarație pe proprie răspundere pot fi accesate pe site-ul IȘJ Neamț http://www.isjneamt.ro/site/wp-content/uploads/2020/09/Nr.-9371-08-septembrie-2020.pdf .
C.I.