Doamna Oana Gheorghiu de la ”Dăruiește viață” a postat pe Facebook un mesaj despre vizita de la Piatra Neamț. Postarea este foarte clară, dacă TOATE autoritățile se pun de acord , va exista un spital modular la Piatra Neamț:
”Azi am fost la Piatra Neamț. De fapt încă suntem aici. Spitalul Județean Piatra Neamț are nevoie de ajutor, pacienții cu forme grave de COVID și nu numai, trebuie să aibă urgent acces la serviciile de terapie intensivă.
Am fost aici cu o echipă completă de specialiști în instalații sanitare, electrice, ventilație și gaze medicale, pentru a găsi cea mai bună soluție. Și cea mai bună soluție este un spital modular ATI, cu toate facilitățile necesare unui astfel de serviciu medical, în curtea spitalului județean.
Dl Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a venit împreună cu echipa sa pentru a ne întâlni și a discuta soluțiile propuse, având în vedere că spitalul în care a avut loc un incendiu și au murit 10 oameni, în urmă cu 10 zile, este în administrarea Consiliului Județean. A fost un bun prilej să-i explicăm care sunt problemele la Spitalul Modular Lețcani pe care l-a cofinanțat. Sper să fi înțeles că oxigenul pe care acel spital îl folosește pentru tratarea pacienților cu COVID nu e deloc ce trebuie. O concentrație de 90-94% a oxigenului folosit în COVID nu salvează vieți. Poate că întâlnirea asta va schimba ceva acolo.
Una peste alta, dacă toate autoritățile locale se pun de acord, noi vom construi repede un spital modular la Piatra Neamț. Și știți că noi înseamnă noi toți.”
Pentru Ionel Arsene: „A fost un bun prilej să-i explicăm care sunt problemele la Spitalul Modular Lețcani„
Cu eleganță, dar ferm, se pare că președintele Ionel Arsene a primit o lecție cu privire la investiția de la Lețcani, după cum se poate citi în postare:”Dl Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a venit împreună cu echipa sa pentru a ne întâlni și a discuta soluțiile propuse, având în vedere că spitalul în care a avut loc un incendiu și au murit 10 oameni, în urmă cu 10 zile, este în administrarea Consiliului Județean. A fost un bun prilej să-i explicăm care sunt problemele la Spitalul Modular Lețcani pe care l-a cofinanțat. Sper să fi înțeles că oxigenul pe care acel spital îl folosește pentru tratarea pacienților cu COVID nu e deloc ce trebuie. O concentrație de 90-94% a oxigenului folosit în COVID nu salvează vieți. Poate că întâlnirea asta va schimba ceva acolo”.
Dacă banii dați de Județul Neamț ar fi fost pe mâna celor de la ”Dăruiește viață”, am fi avut un spital modular în Neamț? Cu tot ce-i trebuie, nu cumpărat heirupist? Cel mai probabul, da!
V.B.