Fix în pix. Atenţie la aglomeraţiile de la supermarket-urile din Piatra, unde angajaţii sunt pe cât de plictisiţi, pe atât de inventivi

Poate exagerez,  dar mi s-a tot întâmplat, mai ales în ultima vreme. De criză economică şi medicală. Penultima oară, acum câteva zile, dintr-un coş săptămânal, un bax de apă minerală, 6 sticle, m-a costat 147 de lei. Noroc de bonul fiscal, l-am recitit în maşină, m-am întors la primul sens giratoriu, mi s-au dat banii înapoi, cu scuze cam dubioase, în fine, am lăsat-o moartă.

Fusesem neatent din cauza inconfortului măştii, abia aşteptam să ies de la acea coadă, ceea ce vă atrag atenţia să evitaţi. La fel, la un alt mall, tot citind din curiozitate desfăşurătorul, am fost taxat cu 2 prosoape de bucătărie, câţiva lei, pe care nici prin gând nu-mi trecuse să le cumpăr. Ieri, cu un coş mai mic, văz că la sfârşit, când să facă totalul, mai bagă deasupra o revistă de promoţie, dar o bagă la piuitul de plătit, face piu, adică, cât o fi fost ea, 5 sau 10 bani, le-am plătit reclama pe care o arunc la primul coş de gunoi. Sunt un credul, am o încredere totală în casieriţele care-mi calculează cumpărăturile.

Desigur, foarte mulţi nemţeni şi-au găsit slujbe la mall-uri: vânzători, casieri, şoferi, manipulatori, contabili, chiar manageri locali.  Mai ales manipulatorii şi manipulatoarele cu care, este ca un blestem, atunci când îţi plimbi coşul, te baţi fund în fund cu domniile lor. Care, ocupând un rând dintre rafturi, lipind etichete sau punând marfă, nu s-ar da de-acolo nici de-a dracului, nu ţi-ar face loc nici 10 centimetri. Că ei au treabă, iar tu ai timp. Indiferent de oră, dimineaţa, prânz sau seara, oamenii aceştia în uniformele magazinului, cu măşti sub nas, au o grămadă de treabă exact, dar exact pe unde umbli şi tu cu căruciorul pe-acolo. Nu sunt educaţi, aşa cum ar fi normal, în spiritul comercianţilor cu pretenţii.Se vede pe faţa lor că sunt nemulţumiţi de viaţa lor, că au alte idealuri, că nu sunt ei făcuţi să lucreze în comerţ, o meserie, în fapt, absolut onorabilă. În fine, unii dintre ei.

Pe de altă parte, văd că au dispărut şi acei ’’ profesionişti’’ ai luptei anti-pandemie, în uniformă, care, la intrare, îţi verificau temperatura, pe încheietura mâinii, or îţi atrăgeau atenţia să-ţi pui masca pe nas. Cică, acum, s-a montat un fel de chestie modernă, ca un toc de uşă cu leduri şi alarme, care îţi verifică temperatura, tu nu o vezi dar ea te scanează, dar nu ştiu câţi dintre noi, cumpărătorii nemţeni am fi auzit vreodată o asemenea alarmare de intrus cu Covid-19, or cu tulpină nouă, în magazin. Să-mi scrieţi, vă rog, sunt curios.

Văd că aceste mari firme străineşti, care se pare că se simt bine la noi şi pe timp de pandemie, s-au adaptat la specificul comerţului românesc şi puţin le pasă dacă, intrând într-un magazin cu o firmă oarecum recunoscută prin lume, eşti obligat să te strecori, pe cant, printre mormane de mărfuri. Permanent reamenajate de angajaţii care, la un moment dat, par mai mulţi decât clienţii.

Şi mai vorbesc despre furtişagurile care se petrec la marile complexe comerciale din municipiu, zi de zi. Nu voi da, deocamdată nume de firme arhicunoscute, încerc doar să vă atrag atenţia. Când ajungeţi la casă, încercaţi să uitaţi de disconfortul creat de mască şi urmăriţi cu atenţie cum se face adunarea preţurilor mărfurilor pe care le-aţi cumpărat. Acolo, la casa de marcat, la coadă, lucrurile se desfăşoară sub presiune, iar tu, cu masca pe nas, abia aştepţi să scapi. Totuşi, un sfat: păstraţi-vă calmul şi verificaţi-vă bonul de casă.

Dacă vorbesc prostii, înseamnă că mi s-a întâmplat doar mie. Dacă vi s-a întâmplat şi dumneavoastră, să întâlniţi asemenea comercianţi cu foamea-n gât, sunteţi invitaţii mei. Aştept comentarii.

Cristian Timofte

N.A. Desigur, vorbesc despre unii, nu despre toţi cei din comerţul pietrean de mall. Am avut eu ghinionul de a mă întâlni cu aceşti unii.

Cristian TIMOFTE