
Rezultatele vor fi publicate în data de 5 februarie. Ștefan-Călin Pristavu relatează despre experiența acestei ediții: „Olimpiada Internațională de Lingvistică din 2021 s-a desfășurat online, pe parcursul a 4 zile, începând cu 29 ianuarie ora 7 :00 UTC și s-a terminat pe 1 februarie, la ora 22:00 UTC. La această ediție s-au înscris 1.089 de elevi din peste 40 de țări, de pe toate continentele, printre care Statele Unite, Japonia, India, Germania, Rusia, China și Franța. Timpul de rezolvare a fost de 4 ore și 30 de minute, iar înscrierile s-au făcut pe site-ul https://onling.org/. S-au dat 4 probleme, fiecare valorând 20 de puncte. Prima problemă presupune asocierea unor adresări in thailandeză cu filmulețe corespondente în alte limbi, pe baza unor exemple. A doua problemă se bazează pe traducerea unor cuvinte din limba română în limba orowari, ca mai apoi să poată fi folosite la traducerea a 10 propoziții. La a treia problemă se dădeau 10 înregistrări a unor cuvinte în turcă păsărească fluierată și trebuiau asociate corespondentelor lor în turcă, iar a patra conținea două seturi de cuvinte în Urhobo, dintre care unul avea cuvintele scrise cu accent și înălțimea fiecărei silabe a fiecărui cuvânt. Pe baza acestui set, trebuia să deducem aceleași caracteristici și pentru al doilea set. A fost foarte interesant să încerc să rezolv totul. În fond, acesta este scopul fiecărui concurs, de a pune mințile tinere să regândească realități ale științei moștenite de la toată cunoașterea de până acum”.
Ștefan-Călin Pristavu a mai participat și în gimnaziu la Olimpiada de Lingvistică, la secțiunea corespunzătoare vârstei lui, precum și la Olimpiada de Engleză, cu rezultate merituoase. El are o gândire creativă, divergentă, orientată spre rezolvarea de probleme noi și complicate pe baza achizițiilor de bază, de aceea există o compatibilitate între structura lui mentală și aceste competențe lingvistice trans-naționale.





