În prima conferință de presă organizată astăzi, 17 februarie, la mai bine de o lună de la preluarea conducerii Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, managerul Alexandru Filimon se declară copleșit într-o măsură de anchetele în derulare. Ultima este cea privind incendiul din secția ATI: „Din păcate, marea majoritate a acțiunilor pe care le fac eu acuma au de-a face cu Procuratura. Pe dosarul cu ATI. În afară de Procuratură, mai sunt documente cerute de DNA, sunt rapoarte ale DSP, rapoarte ale Curții de Conturi și astea trebuie rezolvate cu celeritate. Cerințele de informații sunt continue. Și Prefectura ne-a cerut acum două zile toate investițiile care s-au făcut la spital din 2005 încoace!”.
Întrebat ce consideră că a realizat până acum, Alexandru Filimon ne-a oferit un răspuns surprinzător: „Partea de management din ultima lună este nesemnificativă”. Și a venit cu câteva argumente: „Puțină lume realizează prin câte documente trece un manager într-o zi. În momentul în care ți se spune sau realizezi că este o problemă, ideea este să te duci să ceri, să răscolești, să ceri opinia Juridicului. Între timp mai sună un procuror, între timp mai discutăm să mutăm o țeavă în curte, între timp se mai ceartă doi doctori… Cred că faptul că am început să mișcăm câteva proiecte pe reparații, discuțiile cu ISU și acest proiect de înființare a unui serviciu privat de situații de urgență, faptul că am scos taxa de participare la examenele de angajare – sunt lucruri mici, dar care le-am putut face într-o lună. Trebuie să trecem anumite proceduri prin Consiliul Județean, unde sunt ședințe o dată pe lună. Nu absolut tot ce facem poate trece printr-o procedură rapidă. Eu zic că după o lună suntem cu multe lucruri pe calea cea bună”. Asta, în condițiile în care proiectele mai mari, cum sunt reabilitarea UPU, a Oncologiei, finalizarea Pediatriei rămân pentru „după pandemie”, a mai precizat Alexandru Filimon.
De remarcat că managerul spitalului județean n-a avut probleme în a ne dezvălui venitul său lunar net: 10.500 lei.
C.I.
Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți






Un comentariu
Nu inventam apa calda , cheltuiala banului public trebuie sa fie transparenta .Am sugerat sa fie facute publice documentele prin care s-a facut receptia si punerea in functiune a spitalului de la Letcani.
Totodata si componenta comisiei (comisiilor) deoarece acele persoane ,,desemnate,, trebuie sa raspunda in fata legii pt. ca neregulile sunt f. grave si sigur vor fi surprize….