Recentele cercetări arheologice în vechea vatră a orașului Târgu Neamț au scos la iveală lucruri interesante, care aduc informații noi despre locuirea medievală din zonă. De altfel, în perimetrul respectiv sunt cunoscute vestigii încă de acum patru decenii, când diverse lucrări edilitare au evidențiat urmele unor construcții vechi de câteva secole.
Săpăturile realizate în urmă cu puțin timp de către arheologii de la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț au dus la descoperirea urmelor unei construcții datată sec. XV, care a sfârșit în urma unui incendiu. Un detaliu extrem de interesant este faptul din interiorul respectivei locuințe au fost recuperate o serie de vestigii care aduc dovezi importante despre alimentația acelor vremuri. Pe lângă oasele de animale domestice (vite, ovi-caprine, porci), au fost identificate și câteva oase de mistreț. Amănuntul cel mai interesant este legat de faptul că tot în interiorul locuinței a fost identificată o aglomerare de semințe arse. O evaluare preliminară indică faptul că este vorba despre boabe de mazăre și semințe de secară, care, cu siguranță, făceau parte din dieta celor care au locuit acolo. Conform specialiștilor, astfel de descoperiri sunt extrem de rare pentru evul mediu, iar vestigiile descoperite recent la Târgu Neamț ar putea să aducă informații suplimentare despre condițiile de mediu de acum câteva secole și despre ocupațiile oamenilor de atunci.
„Am avut surpriza plăcută să descoperim o porțiune dintr-o locuință medievală într-o zonă unde am mai făcut săpături și în perioada 2015-2016. Deși suprafața cercetată este restrânsă și a fost condiționată de existența unor construcții noi, rezultatele sunt îmbucurătoare. Din interiorul locuinței provin resturi de la cahle folosite la construcția sobelor, fragmente ceramice, mai multe oase de animale, dar, cel mai important, o aglomerare de semințe carbonizate. Din discuțiile preliminare cu specialiști în arheobotanică, semințele provin de la mazăre și secară, dar urmează o serie de analize de laborator minuțioase, care vor confirma aceste observații. Pentru evul mediu, descoperirile care să cuprindă semințe sunt destul de rare în Moldova și de aceea consider că avem de a face cu niște mărturii extrem de valoroase” a declarat dr. Vasile Diaconu, coordonatorul săpăturilor arheologice.
C.T. Sturzu
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”





