Astăzi, 31 martie, în ședința extraordinară a Consiliul Județean (CJ) Neamț, consilierii PNL și USR au votat împotrivă proiectului privind aprobarea organigramei instituției conduse de Ionel Arsene. Majoritatea a funcționat și proiectul a trecut cu 18 voturi ”pentru„ și 13 „împotrivă”, proiectul a trecut, în ciuda opoziției ”de dreapta”.
Liderul grupului PNL din CJ Neamț, Florin Adrian Hopșa, explică pentru Mesagerul de Neamț, de ce au spus nu la acest proiect: „Bineînțeles că am votat împotrivă, pentru că în această organigramă se creează niște posturi, niște sinecuri de partid care nu-și au rostul. Singurele modificări din această organigramă sunt 2 posturi în plus de consilieri pentru domnul președinte Arsene și 2 posturi de consilieri pentru vicepreședinți. Dacă până acum Consiliul Județean Neamț a funcționat foarte bine, fără aceste posturi, timp de 4 ani, nu am înțeles de ce mai trebuie înființate aceste posturi“.
Pentru toate celelalte 12 proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi mașinăria de vot a funcționat ca unsă, toate trecând cu unanimitate de voturi.
Angela Croitoru