Centrul de Primiri Urgențe din Târgu Neamț rămâne în zodia scandalului. S-a vorbit despre trafic de medicamente de mare risc, despre un scandal cu tentă sexuală, în care fostul manager al spitalului și actualul șef al CPU era acuzat că făcea avansuri unei tinere doritoare de a munci în spital. Un alt scandal a fost ascuns sub preș când un om venit în Urgență a fost trimis acasă, unde a murit imediat. De data aceasta lucrurile par că au luat-o razna de tot.
Povestea. Este relatată de Maria Vrânceanu, membru în Consiliul de Administrație al spitalului și are la bază o experiență proprie. „Pe 2 aprilie am mers cu soțul meu la CPU, pentru că a avut o problemă de sănătate, un fel de intoxicație. Asta se întâmpla în jurul orei 11. Am ajuns la triaj și era destulă forfotă acolo, asistentele fiind prinse cu munca, dar am observat că ele își alocă mult timp pentru completat hârtii, ceea ce nu e normal. Se pierdea mult timp care ar trebui folosit în interesul pacientului. La un moment dat s-a blocat tot triajul. Și nu știam ce se întâmplă. Așa că m-am interesat, fiind și membru în Consiliul de Administrație al spitalului, care e cauza blocajului activității în CPU. După ce l-am sunat pe domnul inginer Cebere, care se ocupă de sistemul IT din spital, am aflat că s-a blocat calculatorul. Fără calculator la CPU nu poți face nimic, pentru că sunt proceduri de introducere a fiecărui pacient de către registrator în baza de date. Dar totul se blocase. Am întrebat de unde provine problema și, spre surprinderea mea, am aflat că în noaptea precedentă, s-a descoperit de către inginerul IT că respectivul calculator de la triaj se blocase din cauza unor viruși. Viruși care au apărut ca urmare a faptului că în noaptea precedentă s-a intrat pe site-uri cu filme și lucruri pe care nu le pot spune aici. Ceea ce este anormal și mi se pare de neacceptat. Nu vă mai spun că afară erau și două ambulanțe cu pacienți în ele, cu suspecți Covid.
Conducerea confirmă și vorbește de ”anchetă internă”. Directorul spitalului, dr. Alexandru Patrașcu declară: „La ultima ședință a Consiliului de Administrație, doamna Maria Vrînceanu a semnalat un incident care a avut loc în noaptea de 1 spre 2 aprilie la CPU. Ni s-a adus la cunoștință despre niște disfuncționalități la nivelul registraturii de la CPU, pe partea de calculatoare. Responsabilul de la serviciul care se ocupă de partea de IT a constatat că acel calculator de la triaj din CPU s-a blocat din cauză că au fost accesate anumite site-uri ce a dus la virusarea calculatorului. Noi am încercat să dăm posibilitatea angajaților CPU să-ți facă pregătirea profesională online, dar probabil s-au relaxat și au accesat site-uri care nu țin de partea medicală și de fișa postului. Au fost accesate site-uri cu filme. Acum accesul este restricționat și cei de la CPU au fost înștiințați că pot accesa telefoanele personale de pe rețeaua WI-FI a spitalului. O să facem o anchetă internă pentru ca astfel de lucruri să nu se mai repete”.
Dacă am glumi, explicația cea mai probabilă, după finalizarea anchetei interne va fi că filmele cu Bruce Lee au fost vizionate pentru a învăța mișcări rapide și sigure în timpul intervențiilor. Site-urile pentru adulți îi învață pe cei care le-au vizionat ultimele noutăți în privința anatomiei și cum poți obține satisfacția profesională supremă când intervii asupra unui pacient. Dacă vizionarea s-a făcut de către mai multe persoane în același timp, putem vorbi chiar despre o lecție practică.
Dacă lăsăm gluma la o parte, indiferent de rezultatul anchetei interne, există o problemă serioasă în Spitalul din Târgu Neamț. Nu putem arăta pe nimeni cu degetul, dar în condițiile în care oamenii de aici sunt foarte bine plătiți, pe măsura muncii, se cere din partea lor responsabilitate și seriozitate. Mai ales că în noaptea când s-au vizionat filmele respective, de gardă era chiar șeful Centrului, dr. Florin Apostoae, un om (re)cunoscut pentru intransigența sa când venea vorba despre angajați. Ancheta internă ar trebui să se rezume la o singură întrebare: ”D-le doctor Apostoae, cine este personajul care s-a distrat în noaptea respectivă cu filme pentru adulți și din cele cu bătaie?” În urma răspunsului, personajul să fie trimis la cinematograf pe banii lui și desfăcut contractul de muncă. Indiferent cine ar fi acesta. Suntem convinși că dl. Florin Apostoae va face asta, fie și numai pentru că încasează un venit net de peste 15.000 lei lunar și asta obligă să dea exemplu de intransigență. Iar dr. Patrașcu, în calitate de manager, să fie de acord cu măsura propusă de fostul director al spitalului, iar Consiliul de Administrație să ia act de sancțiune.
M.N.
Un comentariu
Salariul in mâna este cca 25.000 ron pt acest personaj,nu mințiți oamenii.Salariul de baza este 15 000 +garzi week end! Ce căuta acest personaj intr o funcție de conducere după câte gafe a făcut? Ce exemplu să ofere colegilor tineri?