Ora 12.00 a zilei de 26 aprilie a trecut fără ca vreun doctor să se fi înscris la concursul pentru funcția de director medical al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț. Dacă luăm în considerare că managerul Alexandru Filimon și-a exprimat oficial dorința ca funcția să fie ocupată de un doctor, la ultima emisiune „Cafeaua de dimineață” la care a participat, se poate înțelege că deocamdată nu este niciun doritor. Nici dintre cei cu care managerul spitalului a vorbit direct și le-a propus colaborarea.
Cert este că, în acest moment, dr. Cristina Iacob-Atănăsoaie rămâne la conducere. Până când, este greu de spus. „Eu rămân director medical până găsește domnul manager pe cineva care să vrea. Sper să fie cât mai repede. Oricum, este cel mai sensibil post, toată lumea are așteptări de la directorul medical, iar salariul nu este motivant. Eu pierd 5.000 de lei pe lună”, ne-a declarat dr. Cristina Iacob-Atănăsoaie. La acestea se adaugă și toate problemele ce țin de activitatea medicală, de investițiile cerute în secții, de cele neterminate și care toate trebuie asumate de cineva.
Fără emoții, actuala directoare de îngrijiri, Mihaela Scurtu, numită tot interimar în echipa managerului Filimon, s-a înscris pentru concursul pe funcție, care va avea loc în data de 11 mai.
C.I.
Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi






