Scăderea numărului de infectări cu coronavirus și perspectiva unui trend descendent permit Sanatoriului Bisericani reluarea unei activități medicale extrem de solicitată de bolnavi. Nu doar bolnavii de plămâni, ci și persoanele declarate vindecate dar cu probleme rezultate în urma infectării cu Covid-19 vor putea beneficia de recuperare. „După cum se știe, sunt tot mai puține cazuri confirmate nu doar în județul nostru, ci și la nivel național. Astăzi, de pildă, avem 23 de pacienți internați, dintre care 10 mai gravi conectați la oxigen. Pe acest fond, noi ne pregătim ca din 15 mai să reluăm activitatea medicală de recuperare respiratorie. Chiar avem nevoie de kinetoterapeut, angajăm un specialist, temporar. Am refăcut un circuit și vom putea relua și internările de zi”, declară Maria Anton, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani.
De mai bine de un an de zile, sanatoriul a fost inclus în circuitul Covid și s-a reamenajat un corp întreg pentru cazarea a 63 de bolnavi. Pentru persoanele care au scăpat de Covid, dar au rămas cu probleme respiratorii, un spital în județul Neamț unde să poată face tratament sub îndrumarea unui kinetoterapeut este esențial.
C.I.
Un comentariu
Este bine de stiut, multumesc pentru informatie!