Orice s-ar spune, ediția asta ciudată de turneu final european reușește să rupă din interesul membrilor de partid, cărora pare să li se rupă de cine va conduce formațiunea de care aparțin, că nu în fiecare zi cei din marele Paris o iau pe mâna lor în micul Paris, reușind performanța vacii bune de lapte ce-și introduce piciorul din spate în căldarea cu produs bio, taman când se completa rubrica venituri. Sigur, ei se duc în marele lor oraș, noi rămânem în mica Românie, cu mica ei capitală și cu … micii, despre a căror încărcătură electorală Deschamps și compania habar nu au.
Și dacă-i vorba de electorale, revenim la spațiul mioritic, unde se cuvine să luăm în considerare o recentă zicere a șefului deputățimii autohtone, conform căreia, președintele partidului aflat la putere, musai să fie premier. Bun. Asta înseamnă că toată tevatura asta cu Orban și Cîțu la șefia PNL-ului, aduce a circ de doi lei, pseudo-campaniile duse de cei doi fiind ridicole în condițiile în care de pe cartea de vizită a premierului în exerciț` lipsește doar titlu de prezident al partidului cu săgeată, contracandidatul fiind aranjat, bien merci, pe cel mai înalt fotoliu de la Cameră, cu leafă bunicică și liniște cât cuprinde. Cu jumătate din premiza lui Orban existentă, vectorul care ține partidul în atenția publică este tot gâlceava. O dumă de la unu, o dumă de la altul, mai vine și opoziția cu o sulă-n coaste, dar mai moale, să nu înțepe și hop! se mai pune un procent la notorietate.
Cine crede că cei doi liberali sunt contracandidați, probabil e abonat la Netflix. Recentele sondaje de opinie, atât cât pot fi de veridice, scot în evidență apetența românilor pentru o doctrină națională, cu rădăcini la Mihai Bravu și Ștefan cel Mare, așezată pe trupuri zvelte și minți agere care nici usturoi nu mănâncă și nici nu-s din partidoi. Într-o logică abruptă AUR ar fura startul la o proximă confruntare, urmat la o lungime de oamenii lui Ciolacu, Tudose și Grindeanu, patrioți conform liniei lansate de tata Dragnea înainte de a evolua intra muros, a se citi Jilava. La prima vedere, partidul în discuție este cam pe dinafara preferințelor și explicații ar fi destule. Teoretic.
Paradoxal, discursul de glass-papier al premierului face casă bună cu o seamă de așteptări trâmbițate de ONG-uri, pielea ursului din pădure, numită și autostradă, fiind încă liantul între cei ce așteptă și cei ce ar trebui să ofere. În paralel și perpendicular, organizațiile și-au cam declarat apetențele, un calcul matematic fiind banal de evident despre cine ar putea fi președintele albastru, galben și integru, altul decât cel bine făcut. Dar gălăgie trebuie făcută, că, na … trebuie.
Să mai spunem că în calitate de aflați la putere, ambii lideri fug ca dracu de tămâie la întâlnirea cu întrebările incomode despre pensii speciale și termene clare în proiectele de infrastructură, preferând ori aruncarea pe piață a unor subiecte aparent capitale, dar departe de ceea ce au spus cândva, ori poziția ghiocelului. Între timp marketingul de la putere încearcă să ne convingă de puterea actualului premier, care ne-o scăpat de pandemie și vindem vaccinuri la danezi, bașca o dat liber la chermeze. Urșii din Carpați vor deveni asistați sociali și sunt speranțe că PNRR ul să scoată din noroi și cercetarea, și agricultura, și turismul, plus multe altele, dar și pe cei ce au pus umărul, creierii și rărunchii pentru astfel de succese în ramură…
Mă opresc aici, că-ncepe partida. Un pariu, ceva?
GD Patraucean
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 496, săptămâna 1 – 7 iulie.
Un comentariu
“Partidele trec, partidul rămâne!” – o vorba care surprinde perfect joaca noastra de a democratia din ultimii 30 de ani.