Un teren nepreluat de peste 3 luni din motive puerile
În goană după terenuri pentru proiecte, spații de parcare și în general după bani necesari funcționării, Primăria Piatra Neamț se dovedește o instituție generoasă și în același timp risipitoare. Un teren generos, în zona Punte Ștrand, unde se face legătura dinspre cartierul Precista spre zona de agrement, teren pe care a fost amenajat un târg pentru vânzarea mașinilor second-hand, stă de peste 3 luni, mai precis de la începutul lunii aprilie fără stăpân.
Terenul respectiv a fost dat în administrare Camerei de Comerț și Industrie Neamț printr-un protocol de colaborare încheiat cu Primăria Piatra Neamț în 2012, prelungit apoi cu 2 ani printr-o Hotărâre a Consiliului Local în 2018. Potrivit acesteia, la 31 martie, protocolul înceta dacă nu era prelungit de instituția condusă de Andrei Carabelea. Noua conducere a Primăriei a dorit încetarea colaborării, așa că spațiul ar trebui acum să fie administrat de către Primărie. Din fericire pentru cei care continuă să vândă mașini acolo și din nefericire pentru bugetul local, au trecut mai bine de 3 luni și nu a fost întreprins nici un demers pentru preluarea terenului și a construcțiilor de acolo. Camera de Comerț a transmis celor din Primărie că așteaptă ca cineva să vină și să facă documentele necesare, în condițiile în care acolo s-au investit și ceva sume de bani care ar trebui măcar evidențiate la nivel de bunuri materiale.
În acest moment mașini se vând în continuare pe terenul primăriei, nimeni nu se mai ocupă oficial de încasarea vreunei sume de bani. Oficial, prin șeful de la Serviciul Comunicare, dl. Gabriel Muraru, am aflat că nu s-a pus încă problema preluării terenului, deoarece ar trebui relocate mașinile aflate în zonă. Mai mult decât atât, Primăria spune că oferă sprijin pentru o inițiativă privată care să permită relocarea mașinilor de vânzare, deoarece zona ar urma să fie transformată într-una de agrement, fiind foarte aproape de ștrand.
Revenind la subiectul articolului, cum este posibil ca un teren public să fie practic lăsat din mâini din punct de vedere administrativ nu am reușit să obținem un punct de vedere clar. Oamenii din primărie vorbesc despre un termen de grație pentru eliberarea terenului la 1 august. De ce în acest timp nu s-a putut face preluarea terenului, chiar cu mașini acolo, este un mister care ține de lumea plină de posibilități din zona patrimoniului orașului. Un calcul simplu ne arată că timp de 4 luni un teren a fost lăsat la mâna unor cetățeni care-l folosesc fără nici o opreliște, dar și fără vreo obligație, doar pe motivul că altcineva a fost autorizat să administreze terenul o perioadă și după terminarea acesteia niște funcționari și șefii lor nu s-au obosit să-și facă treaba și să se ocupe de ceea ce scrie în fișa postului fiecăruia.
Fără a avea pretenția că putem stabili niște persoane responsabile, ne permitem să arătăm spre administratorul public al orașului, spre primar, spre Direcția Patrimoniu și spre juriștii primăriei. Toți trebuie să se ocupe de patrimoniul orașului, fie că vorbim despre Piața Mărăței, terenul de la Punte Ștrand, muntele Cozla sau Parcul Zoo. Probabil toți vor pune mână de la mână să acopere sumele mari sau mici care ar fi rezultat din valorificarea terenului.
Valentin BĂLĂNESCU
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 498, săptămâna 15 – 21 iulie.