Andrei Carabelea a ajuns la Primăria Piatra Neamț pe valul de nemulțumire al celor supăraţi pe activitatea lui Dragoș Chitic și pe cel de indiferență al locuitorilor total dezinteresați de orașul în care trăiesc. Municipiul reședință de județ a fost adjudecat, în septembrie 2020, de Carabelea, candidatul asumat de PNL Neamț, cu 7.696 de voturi, record negativ istoric, aproape de 8% din numărul total al alegătorilor și 26,25% din numărul de voturi valabil exprimate. În ciuda faptului că s-a străduit să fie o persoană publică, probabil a și fost antrenat în acest scop de cei care au creat PACT- Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor.
Așteptările de la noul primar erau cumva sintetizate de Adrian Alui Gheorghe, cetățean de onoare al orașului, liberal și care a riscat să intre în echipa noului primar: ”Andrei CARABELEA nu vine la Primărie ca SĂ FURE, așa cum au făcut-o mulți dintre înaintașii săi, titulari de dosare penale și condamnări cu mulți ani de pușcărie, dar care candidează mai departe din cinism, din inconștiență și chiar din prostie. Andrei CARABELEA nu face parte din mafiile politice statornicite la Neamț, în anii din urmă, care văd peste tot doar procente și afaceri. El vine ca să poată să se uite, la un moment dat, în ochii copiilor săi, în ochii dumneavoastră, după un mandat, după două mandate, după o viață…! Nu este un aventurier politic, este un om care are conștiința gesturilor sale. În jurul său sunt câteva sute, câteva mii de tineri nemțeni și pietreni, care vor să rămână în Neamț, dacă se schimbă ceva în mentalul colectiv, în mediul de afaceri, unul onest și cu șanse reale pentru competență și profesionalism. Acum este momentul zero al schimbării!”
În ce măsură așteptările au fost confirmate după un an de mandat? Fără teama de a greși, dacă venirea primarului a reprezentat momentul zero, realizările din primul an oscilează undeva în jurul aceleiași cifre, plus-minus.
Un primar prins între trecut și viitor, fără conștientizarea prezentului
Fără îndoială, Andrei Carabelea este beneficiarul unei moșteniri tragice din punct de vedere administrativ. Datorii, lipsa unui proiect clar de dezvoltare a localității, proiecte europene preluate și trecute spre implementare cu costuri uriașe în afara lor, societăți ale primăriei bugetofage și pline de bube, personal în instituție fidel celor care i-au angajat și ținut în brațe, etc. La fel de adevărat este că noul primar nu părea deloc intimidat de toate acestea și promitea că în foarte scurt timp își va sufleca mânecile și va începe treaba. Ne spunea la depunerea candidaturii – avea 8.000 de semnături, deci nici măcar toți cei care au semnat pentru el nu l-au votat – că își dorește „ca despre Piatra Neamț să se vorbească tot așa cum se vorbește despre Cluj, Oradea, Alba Iulia. Toate sunt conduse de primari liberali, iar eu pot fi un astfel de primar. Dedicat, responsabil si chibzuit”.
În timpul campaniei electorale, Andrei Carabelea vorbea despre reformarea societăților primăriei cu maximă celeritate, despre orientarea primăriei spre cetățeni, prin servicii mult mai bune, despre transparență decizională și despre cheltuirea judicioasă și cu folos a banului public. În momentul în care se cereau soluții, se lansau generalități de genul banii europeni, proiecte sustenabile, oameni pricepuți și dedicați și alte asemenea fraze de campanie. Concret, în afară de promisiunile de milioane de euro, care ar fi venit din toate sursele de finanțare posibile, nu găsim nimic. De atunci și până acum nu s-a schimbat mare lucru, poate doar faptul că, între timp, Andrei Carabelea a împrumutat 16 milioane de lei de la bancă pentru… implementarea proiectelor europene semnate pe timpul lui Dragoș Chitic.
Primii pași ai reformei Carabelea
După dezmeticirea postelectorală, care a durat cel puțin vreo 6 luni, timp în care oamenii raționali i-au dat răgazul de a înțelege și a propune soluții, primele semne de reformă vin prin aprilie 2020. Atunci, după o ședință a Consiliului Local, primarul anunța, jovial și aparent victorios, noutățile.
Prima, că a modificat organigrama instituției, preluând modelul Bolojan la care făcea referire, dar în sens invers. Dacă Bolojan a redus radical numărul funcționarilor, Carabelea l-a mărit. De la 238 la 277, în condițiile în care mai existau vreo 45 de posturi neocupate! De ce s-a întâmplat asta ne spune foarte clar primarul: “este complet justificată, pentru că a fost gândită pentru a avea flexibilitate în funcție de nivelul de complexitate al lucrărilor”! Pentru cine nu înțelege acest limbaj, există și traduceri: se înființează un Compartiment de Supraveghere a modului în care se implementează proiectele și investițiile publice și crește numărul de posturi la Direcția de Implementare Proiecte, cu scopul de a accelera ritmul proiectelor cu finanțare europeană și pentru a realiza proiecte noi. De asemenea, va fi înființată o Direcție Tehnică în cadrul primăriei, care va coordona implementarea proiectelor și investițiilor, dar și a serviciilor furnizate de alte societăți. Plus un Birou pentru administrarea piețelor, cu care se ocupă acum Urban. Ideea ar fi că personalul de la societățile Primăriei ar trebui preluat (sau angajat altul) din cauza activităților care vor fi făcute în regie proprie. Iar în timpul acesta societățile ar urma să existe, nu se știe cum și pentru ce.
A doua măsură anunțată a fost ”negocierea” unui împrumut pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile din proiectele preluate de la Dragoș Chitic. De ce s-a ajuns aici? Pentru că noul primar și echipa lui au acceptat să pună în operă proiecte PROST făcute, cu lipsuri evidente, cu omisiuni în studiile tehnice, de care i-ar fi rușine și unui începător în meserie. De ce a acceptat și nu a avut curajul să negocieze schimbarea lor? Primul răspuns vine imediat: pentru că nu avea ce pune în loc. Cel mai probabil mandatul lui Carabelea va fi unul în care valoarea cheltuielilor eligibile va fi una semnificativă și cu efecte grave în bugetul local. Nu vorbim aici doar despre celebrele proiecte de mobilitate unde doar în cazul a 3 dintre ele cheltuielile de acest tip depășesc 14 milioane lei ! Există proiecte de reabilitate a majorității unităților școlare, moștenite și acestea, unde neeligibilele sunt și ele semnificative.
O primă concluzie: reforma în viziunea lui Carabelea înseamnă, pe termen scurt, mai mulți funcționari și bani împrumutați și aruncați în groapa prostiilor generate de oameni, care au acceptat proiecte făcute la grămadă și la comandă.
Societățile municipalității – reforma, la loc comanda!
La Piatra Neamț avem 5 societăți ale municipalității (CMI Urban, Publiserv, Salubritas, Locativ Serv și Perla Invest) și toată lumea, mai puțin cei de la PMP-ul lui Dragoș Chitic și al lui Ionel Arsene, le-a folosit drept cal de bătaie în campanie, arătând că acolo s-au sifonat bani, că serviciile oferite de ele au fost ineficiente și au generat pierderi. Lucruri perfect verificabile și adevărate. Ce s-a schimbat în ultimul an? Nimic sau aproape nimic!
Locativ Serv a fost caracterizată chiar de Carabelea, în conferința de presă susținută pe 27 mai: “Vorbim despre o societate condusă de 4 directori care au în subordine 28 de angajați, deci câte un director la fiecare 6 angajați ceea ce este o absurditate și o anomalie. Societatea Locativ Serv generează lunar pierderi de 43.000 de lei. Calculele ne-au arătat că putem gestiona mult mai bine fondul locativ și că putem întreține sute de locuințe sociale cu numai 3 persoane pe partea de coordonare a activității și cu 20 de muncitori la partea de întreținere, care să se ocupe nu numai de fondul locativ, ci și de școli, de ștrand și de spațiile de joacă. Internalizând aceste servicii nu numai că nu vor mai fi acele pierderi de 43.000 de lei, dar vom face economii de 81.000 de lei”.
Deocamdată trebuie să-l credem pe cuvânt, deoarece de când a pronunțat fraza și până acum nu s-a întâmplat nimic semnificativ. Societatea merge înainte, generând, dacă-l credem pe primar, pierderi lunare.
La Parking, primarul vorbea inițial despre reorganizare și preluarea serviciului de către Primărie, pentru început pe partea de administrare a parcărilor și de încasare a taxelor pentru acestea. Discursul s-a fâsâit în momentul în care și-au dat seama că e muncă multă, grea și că s-ar intra în contact direct cu prea mulți pietreni, așa că cel mai probabil se va renunța la idee. Societatea va exista în continuare, probabil își va extinde obiectul de activitate cu parcările celor de la X-Data Soft, al căror contract se termină la final de an. După care rămâne să vedem ce va fi cu modernizarea parcărilor, cu un management inteligent al acestora și cu reforma în domeniu. Ce trebuie să știe pietrenii în acest moment este că sigur va exista o strategie. Care deocamdată este secretă.
CMI Urban este în insolvență și de aici încolo orice discuție privind reorganizarea este de prisos cât timp lucrurile stau așa. Primarul a anunțat că va prelua activitatea din piețe, dar nu și când, dacă va rezilia contractul cu Urban pentru Piața Centrală, și nici cum explică faptul că administrația sa a ținut și ţine încă închisă Piața Mărăței, fără vreo explicație logică. Și fără nici un plan anunțat, generând în continuare pierderi.
La Salubritas reforma și reorganizarea au însemnat un director nou, Alexandru Rareș, provenit din pepiniera de cadre a PNL, varianta Chitic, preluat creator în varianta Carabelea, chiar dacă fără voia acestuia. Restul competențelor în afară de cele de partid au fost dobândite în timpul concursului anunțat confidențial într-o publicație centrală. Noul manager a venit cu noi tarife, disciplinat votate în Consiliul Local, care au mărit bugetul cu câteva milioane anual, pentru bucuria pietrenilor care vor servicii mai bune și mai ieftine. Într-un an de zile au fost modernizate total măturile cu care au fost dotați operatorii ecologici al Salubritas și a crescut brusc cantitatea de gunoaie adunate din coșurile stradale cu 100 de tone lunar! Primăria are tot interesul acum să plătească rapid acest gen de servicii, greu de cuantificat și de controlat, din moment ce acolo este un om de încredere.
Publiserv este într-o continuă reformă de când a ajuns Carabelea primar. A început reforma Vlad Muscalu, după care s-a încercat implantarea unui apropiat al primarului, specialist în vânzări și el, la un moment dat, în campania electorală, un obiectiv realizator de emisiuni. Este vorba despre Valentin Savin, care a venit, a dat concurs și nu a reușit să semneze contractul de management, pentru că o parte a PNL-ului și-a dat seama că nu se pricepe la asfalt, la filer și că este prea apropiat de Carabelea. Plus că și-a dat examenul de maturitate managerială când a blocat o lucrare o lună de zile, pe motiv că avea angajații în concediu de odihnă. În acest moment, bătălia pentru locul de manager la Publiserv nu este tranșată și se așteaptă înlocuirea Consiliului de Administrație, care nu a acceptat propunerea primarului.
Perla Invest pare să fi fost abandonată de toată lumea, mai puțin de cei care doresc să pună mâna pe bunurile ei. Și nu sunt puțini, unii dintre ei cochetează cu PNL-ul sau cu oameni din PNL. Aici jaful a fost atât de mare că nimeni nu are curajul/interesul să-l ancheteze sau să-l facă public. La un calcul simplu, fiecare pietrean a contribuit cu cel puțin 1.000 de lei la dezmățul de la Perla Invest și, prin neimplicarea actualei echipe de la Primărie, va mai contribui și mai mult.
Concluzie: reforma societăților a fost praf în ochii alegătorilor.
(va urma)
Realizări ale epocii Carabelea
20.000 de lei pentru o caricatură
Andrei Carabelea a reușit să-l bată clar pe Dragoș Chitic la cel puțin un capitol, acela al comunicării de sărbători. După ce anunța ritos că nu va trimite felicitări pe stilul vechi pietrenilor, noul primar a ales o adresare pe stilul nou. Așa că, de Paști, a confecționat 30.000 de felicitări în care și-a pus caricatura, a felicitat cum s-a priceput comunitatea și i-a trasat sarcini clare cu privire la curățenia orașului. În documentul cu pricina, umorul a fost îmbinat creator cu utilul, una peste alta rezultatul fiind un mix umoristico-administrativ care a costat orașul peste 20.000 de lei de la buget. Mult-puțin, e greu de apreciat și comparat, din moment ce predecesorul său a făcut felicitări în mai multe tranșe, dar nu din bani de la buget. Sau, ca să respectăm adevărul până la capăt, nu direct din bani de la buget. Mișcarea lui Carabelea s-a dovedit a fi un win-win perfect. A câștigat prestatorul de servicii, au câștigat cei de la Salubritas, crescând cantitatea de hârtie de la containere, pietrenii s-au distrat încercând să deslușească cine este personajul caricaturizat în imaginea respectivă iar primarul a devenit un pic mai cunoscut în lumea tipografilor.
Închiderea Parcului Zoo
Pe nepusă masă Andrei Carabelea a avut o revelație – nici măcar în perioada de reverie din campania electorală nu îndrăznea să viseze la așa ceva – și a acționat fulgerător, anunțând că va închide Parcul Zoo, pentru că animalele suferă. Argumentele prezentate au fost zdrobitoare: un urs care se învârtea în cerc, trauma suferită când era copil și vedea animalele în cuști când venea în excursie pe strada Ștefan cel Mare din zona în care locuiește acum și un sondaj de opinie propriu, realizat pe criterii științifice. Toate aceste 3 elemente l-au făcut pe alesul urbei să decreteze că va transforma totul în parc public. Partea mai ușoară a reușit să o implementeze, a închis parcul. Animalele au fost mutate pe unde s-a putut, în condiții mai mult sau mai puțin prietenoase pentru ele, iar pietrenii pot admira parcul din spatele unui lacăt prietenos, dar greu de deschis și a unui anunț clar pe care scrie închis. Pentru că noua administrație nu a pus nimic în locul animalelor.
Un primar cu sânge de ecologist
Mandatul lui Andrei Carabelea a fost marcat, după un an, prin tăierea castanilor din Piatra Neamț. Au anunțat 110 bucăți și i-au tăiat, pentru că ar fi fost bătrâni. Unii bolnavi, alții nu, dar cum erau bătrâni, învechiți și umbreau ideile noi de dezvoltare, au trebuit sacrificați. Metoda a mai fost aplicată de Gheorghe Ștefan și, dacă a mers atunci, acum a fost și mai ușor. Criticat, primarul a postat pe Facebook, locul în care se simte bine și protejat, un mesaj în care anunța că prin venele sale curge sânge de ecologist și că îl doare sufletul pentru fiecare copac tăiat. Iar toți cei care-l critică denaturează realitatea și-i vor răul. Iar dacă vor răul său, vor răul întregii comunități cu care acum se confundă instituțional, așa cum se confundă și cu bugetul ei. Ecologistul Carabelea are și mașină proprietate personală ecologică, adică electrică. Pe care o parchează în fața casei proprietate personală. Pe spațiul verde, după toate regulile care ghidează viața unui ecologist pur sânge.
Valentin BĂLĂNESCU
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 509, săptămâna 7 – 13 octombrie.