Printr-un comunicat de presă, Primăria Piatra Neamț anunță că Andrei Carabelea a cerut demisiile lui Cătălin Curelariu, șeful Biroului de Gospodărie municipală și a Ruxandrei Bosovici, directoarea societății CMI Urban. Motivul invocat este ”managementul defectuos al unor activități esențiale de gospodărie”. Nu este foarte clar dacă demisia cerută lui Curelariu are legătură doar cu funcția ocupată sau se referă și la locul de muncă din Primărie, dar probabil ne vom lămuri pe parcurs, atunci când primarul va da explicații absolut necesare. Cel mai probabil va trece pe o funcție de execuție.
Declarația din comunicat a primarului Andrei Carabelea ne arată un conducător care, la un an de zile de mandat, s-a gândit să treacă la măsuri radicale. Evident, nu lipsește cunoscutul ton patetic din document. Reținem că ”cei doi nu vor mai ocupa poziții de conducere și vor lăsa locul unor oameni care înțeleg misiunea de a fi în slujba oamenilor” și că ”în următoarea ședință voi propune consilierilor locali dizolvarea societății Urban”.
În ce măsură este posibilă dizolvarea societății Urban, ea fiind în acest moment în insolvență, în ce măsură contractul pentru administrarea Pieței Centrale poate fi reziliat, sunt câteva lucruri la care opinia publică așteaptă lămuriri. (V.B.)
COMUNICAT DE PRESĂ
11.10.2021
Primarul Andrei Carabelea le-a cerut astăzi demisiile șefului Biroului de Gospodărie Municipală și directorului general al CMI Urban. La baza acestei decizii stă managementul defectuos al unor activități esențiale de gospodărire, deficiențe pe care le-au resimțit toți cetățenii: întârzierea considerabilă a cositului ierbii de pe spațiile publice, dar și a celorlalte activități de întreținere a spațiilor verzi, lucrările de întreținere a mobilierului urban, întreținerea și asigurarea locurilor de joacă din municipiu ș.a.m.d.
„Activități esențiale de gospodărire a orașului au întârziat anul acesta nepermis de mult. Nu mai putem continua așa. Am spus de la începutul mandatului că aștept de la fiecare coleg un simț de responsabilitate față de pietreni și față de rolul pe care îl au în comunitate. După nenumărate discuții pe care le-am avut anul acesta cu directorul Urban și cu șeful departamentului de Gospodărie Comunală, astăzi am avut-o pe ultima. Cei doi nu vor mai ocupa poziții de conducere și vor lăsa locul unor oameni care înțeleg misiunea de a fi în slujba oamenilor. Iar în următoarea ședință voi propune consilierilor locali dizolvarea societății Urban. Poate că pare o soluție radicală, dar după toate celelalte testate până acum, este singura care a mai rămas. Îmi doresc, la fel ca fiecare pietrean, un oraș bine întreținut, curat și sigur și vreau în echipa mea oameni care își doresc același lucru și își dedică timpul și cunoștințele pentru asta” a declarat primarul Andrei Carabelea.
3 comentarii
Carabelea se crede la ONG-ul lui! La sfârșit de mandat o să găsească alți oameni vinovați pentru nerealizările lui. Apropo, ce a mai rezolvat cu pierderea de apă de la Polivalentă? Este bine de văzut dacă s-a rezoplvat.
Astia vor sa vanda Piata Centrala cuiva din gasca lui Pinalti si nu stiu cum sa faca sa rezolve aceasta urgenta de asta CARA BELEA bate campii spre ilegalitati flagrante!
Pune-ti pariu,ca lui madam,i se va gasi un loc caldut la primarie sau la alta societate capusa a primariei?Degeaba a stat ea,2 saptamani in cortul PNL de la Petrodava?Urmariti cu atentie inainte de alegeri, cine ,,sufera” in corturile electorale sau va baga in seama pe strada, imbracati in tricouri de partid…