O asistentă medicală (M.D.), din cadrul unui laborator de analize al Direcției de Sănătate Publică Neamț, a fost reținută de ofițerii anticorupție astăzi, 13 octombrie și dusă la audieri. Anchetatorii au probe potrivit cărora M.D. a cerut și primit de la o singură persoană 3.300 euro, bani cu care să convingă oameni cu putere de decizie să o angajeze la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț.
Conducerea DSP Neamț declară că nu au fost sesizări, în ultimul an, la adresa angajatei reținute astăzi de polițiștii anticorupție. „Nu ne-au fost semnalate astfel de situații în care să fie implicată această salariată. Dar, ne delimităm categoric de acest caz. DSP nu are membri desemnați în comisia de concurs pentru angajarea asistenților medicali la spitalul județean, ci doar pentru angajarea medicilor și a șefilor de secții”, afirmă Radu Firăstrău, șeful DSP Neamț.
Din sursele noastre, se pare că numele persoanei reținute astăzi a mai fost implicat într-un caz asemănător, acum mai mulți ani, însă cei care au dat bani pentru posturi n-au depus nicio plângere, ca să nu fie și ei acuzați.
Urmează ca după audiere, procurorul de caz să decidă dacă asistenta medicală va fi dusă la instanță cu propunere de arestare preventivă. Detalii despre acuzații în comunicatul DGA Neamț:
„Astăzi, 13 octombrie 2021, procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț a dispus măsura preventivă a reținerii față de o persoană, angajată la Direcția de Sănătate Publică Neamț, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență.
În fapt, s-a reținut că, în cursul lunii august 2020, aceasta a pretins și primit de la o persoană suma de 300 de euro, în vederea exercitării influenței pe lângă funcționari publici, în scopul scoaterii la concurs a unui post de asistent medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență Neamț.
Totodată, în cursul lunii septembrie 2020, a pretins suma de 4.000 de euro, de la aceeași persoană, din care a primit 3.000 de euro, pentru a-și exercita influența pe lângă membrii comisiei de concurs în scopul ocupării unui post de asistent medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență Neamț.
În cauză, polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Neamț au desfășurat activități procedurale în baza ordonanțelor de delegare emise de către procuror”.
C.I.
FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi
- Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști
Primar din Neamț lăsat fără atribuții- Bacău. Percheziții și trei rețineri în zona Moinești. Polițiștii au retras și cinci permise
- Bacău. Trei femei, reținute după un prejudiciu de aproape 10 milioane de lei
- Botoșani. Percheziții Jupiter – au fost găsite 14 arme și circa 10.000 elemente de muniție
- Suceava. Tragedie la Volovăț. O persoană și-a pierdut viața, iar alte patru au ajuns la spital





