Casa Bunicilor, o bijuterie etnografică în Crăcăoani

O femeie cu suflet mare, cum rar întâlnești, pasionată și ambițioasă, Maria Cornea a transformat casa părintească din Mitocu Bălan, Crăcăoani, într-un muzeu etnografic. Casa Bunicilor, ce stă mărturie despre trecutul acelor locuri, despre fumusețea și înțelepciunea oamenilor, lasă o amprentă asupra istoriei locurilor și în memoria celor ce-i trec pragul. Tot dragostea pentru tradiții și costumul popular au determinat-o să devină cântăreață de muzică poluară, pentru a le insufla și altora, care-o ascultă cântând, dorința de a păstra vii obiceiurile, tradiția și spiritualitatea locurilor. Și această doamnă deosebită reușește să facă toate aceste lucruri, în timp ce își conduce firma de arhivare SC Mold Grup SRL din Piatra Neamț. Dovadă că atunci când îți dorești ceva cu adevărat, reușești!

– Sunteți o mare pasionată de folclor și etnografie, iar în ultimul an v-ați făcut un nume în muzica populară. Când v-ați descoperit dragostea pentru tradiția și spiritualitatea românească?

M-am născut în satul Mitocu-Bălan, comuna Crăcăoani, județul Neamț la poalele munților Stănișoarei, pe Valea Cracăului Alb, într-o zonă încărcată de tradiții și spiritualitate, într-o familie de țărani creștini-ortodocși, clădită pe iubire, solidaritate și ospitalitate. Noi am sărbătorit întodeauna Paștele și Crăciunul în familie, mergând la biserică, punând viața de familie într-o relație strânsă cu Dumnezeu. Pasiunea față de tradiție, folclor și etnografie am simțit-o încă din copilărie, din familie, apoi din școala primară și generală, când, cu mult drag, participam la serbările școlare unde, sub îndrumarea dascălilor, cântam și dansam dansuri populare, încurajată de mama mea care dorea să devin cântăreață de muzică populară. Viața, însă, a ales atunci, alt drum pentru mine. Acum când am devenit bunică, după cum bine știți, istoria se repetă. Și eu mi-am dorit, pentru nepoțica mea să găsesc o profesoară de canto popular dedicată copiilor. Prin intermediul doamnei Ailincăi Mirela am ajuns să o cunosc pe doamna profesoară de canto popular Georgiana Șerban. Însoțind-o pe nepoțica mea, Ingrid-Ecaterina, la orele de canto am dorit să învăț împreună cu ea un cântec care-mi plăcea foarte mult „De când am ajuns bunică”, cântat de interpreta de muzică populară Dida Agachi, împreună cu nepoțica ei Alexia, și mi-am dorit să-l cântăm în familie. De aici și până la am dori mai mult nu a mai fost decât un pas. Și, împreună cu nepoțica mea, am hotărât să ne înscriem la Școala Populară de Arte „Carmen Seculare” din Piatra Neamț. Acum suntem colege în al II-lea an de studiu sub atenta îndrumare a  doamnei profesoare Georgiana Șerban, care ne-a sfătuit să ne facem propriile melodii, dacă dorim să mergem pe acest drum al muzicii populare. Între timp doamna profesoară m-a pus în legătură cu interpretul de muzică populară Marius Dochița, din Suceava, care, după o discuție despre viața mea, familie și satul meu natal, mi-a compus textul și linia melodică la 15 melodii proprii pe care le cânt în duet cu Ingrid-Ecaterina și individual. O parte din ele le-am lansat pe scene și la anumite posturi de televiziune, iar pe măsură ce o să fie gata orchestrația vom apărea și cu următoarele.

– Aţi inaugurat, anul trecut, muzeul „Casa Bunicilor”. De ce v-ați dorit să transformați casa părinților din Mitocu-Bălan, Crăcăoani, într-un muzeu de etnografie și cine v-a fost alături în acest demers?

Dragostea față de locul natal, unde am copilărit, și pentru a ține vie în memorie amintirea părinților, m-au determinat să păstrez casa, să o conserv, să o renovez, fără să-i știrbesc din autenticitate și să o transform într-un muzeu etnografic. Am dedicat un spațiu special amenajat, cu două încăperi unde am adunat cele mai de suflet lucruri care au aparținut familiei mele, și care, fiecare, are o poveste. Pe data de 20 septembrie anul trecut, la sfatul domnului primar de atunci, Petre Zamfir, am inaugurat micul muzeu etnografic, inaugurare la care au participat personalități din comună, fii și fiice ale satului. În acest demers mi-a fost alături sora mea, Anișoara, nora mea, Iulia și băiatul meu, Mihai. Fiul meu a dat casei numele de „Casa Bunicilor”, deoarece și el și-a petrecut o bună parte a copilăriei tot aici, părinții mei ajutându-mă să-l cresc și să-l educ, după moartea soțului meu.

– Vorbiți-ne despre părinții dumneavoastră, cei în amintirea cărora ați realizat acest proiect etnografic.

Părinții mei, Iosif și Ecaterina Porfir, au fost strămutati din Gura Hangului, atunci când s-a construit Barajul de la Bicaz și s-a format Lacul de Acumulare Izvorul Muntelui. Casa lor era amplasată în centrul comunei Hangu, lângă Căminul Cultural, unde, în zilele de sărbătoare se întâlneau fete, flăcăi și gospodari la horă, la baluri, la nunți și la serbările muntenești, îmbrăcați în costume populare, zona Hangului fiind încărcată de tradiții și obiceiuri strămoșești. Cu mare regret și durere au plecat de pe acele meleaguri și s-au despărțit de părinți, de frați, de surori și prieteni crezând că s-a terminat lumea pentru ei. Au dărâmat casa, care avea deja 40 ani, fiind cumpărată de la nașul lor de cununie, au luat-o de mânuță pe sora mea Anişoara, care avea 3 ani şi jumătate şi au ales cu ajutorul lui Dumnezeu să se mute în satul Mitocu Bălan. Aici au luat viața de familie de la început, reconstruind casa, care anul acesta împlinește 102 ani, muncind și îngrijind terenul care a fost dat la schimb cu cel avut de ei în comuna Hangu și încercând să se integreze în noua comunitate, unde au găsit oameni credincioși și gospodari. Pe data de 1 iunie 1961, m-am născut eu și mi-au fost nașii de botez Maria și Gică Cornea. Odată cu venirea mea pe lume, părinții mei au prins curaj și, astfel, viața lor a decurs cu bune și cu rele până în anul 2008, când au fost ridicați la Domnul, de unde ne veghează.

– Ce exponate pot fi admirate în „Casa Bunicilor”?

Piesa de rezistență a micului muzeu etnografic este lada de zestre în care părinții mei și-au adus și păstrat costumele populare, chiar este inscripționat pe ea, anul 1959, anul strămutării. Costume populare vechi autentice ale părinților mei, ale mele și ale surorii mele de când eram copile, pe care acum le poartă nepoțica mea Ingrid-Ecaterina. Muzeul deține și icoane vechi de peste 100 ani, un pat din lemn de nuc de asemeni foarte vechi și bine păstrat, stative de țesut, vârtelniță, furca cu lână și fusul, covoare tradiționale, covata în care am fost eu legănată, fierul de călcat cu jar, fotografii de familie prețioase, care ne exemplifică trecutul cu obiceiurile de atunci. Vă invităm, cu drag, pe toți cititorii acestor rânduri, să le vedeți și să le admirați! 

– Ce proiecte aveți în viitorul apropiat pentru acest muzeu?

În permanență am dorința să-mi înmulțesc colecția de costume populare autentice nemțene pe care le-am moștenit de la părinții mei, de la surorile mamei mele, Ioana Nacu, Georgeta Bălan și de la Tanti Venamina Cornea. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu doresc ca, pe lângă  cele două încăperi destinate muzeului, să mai amenajez încă o cameră la etaj, pentru a avea loc să expun aceste costume.

– Dar în cariera dumneavoastră în muzica populară?

Pregătire, pregătire și iar pregătire! Eu, cu nepoțica mea Ingrid-Ecaterina, dorim să lansăm un CD  cu melodiile noastre de muzică populară care o să se numească „La Casa Bunicilor”. În spatele lansării acestui CD stau oameni dragi, care ne ajută și ne susțin, dar munca trebuie să o facem noi. Mai multe detalii o să vă dau la momentul potrivit.

– Cum reușiți să faceți față provocărilor din firma de arhivare, celor legate de muzica populară, muzeul și familia?

Dumnezeu ne ajută prin oamenii pe care ni-i scoate în cale! Mulțumesc cu recunoștință tuturor celor despre care am vorbit în acest interviu, fără de care nu aș fi reușit să fac nimic, în mod special nepoțelei Ingrid–Ecaterina, pentru înțelepciunea de care dă dovadă la vârsta ei mergând alături de mine în acest proiect, nepoțelului mei Iosif-Alexandru, care are un an și nouă luni, care îmi dă putere și mă încarcă cu dragoste, nurorii mele, Iulia și băiatului meu, Mihai, care mă ajută să merg mai departe cu optimism și, nu în ultimul rând, colectivului firmei de arhivare S.C. MOLD GRUP SRL, care m-a înțeles alocându-mi timp pentru pasiunea mea, o firmă aflată pe locul I în domeniu în Topul Firmelor nemțene.

– Ce mesaj le transmiteți celor care dețin astfel de amintiri de preț, precum cele adunate de dumneavoastră în ”Casa bunicilor”?

Avem nevoie de atât de puțin, pentru a salva ceea ce părinții și bunicii noștri ne-au lăsat moștenire. Este păcat să nu punem în lumină anumite obiecte, pentru a-și regăsi frumusețea, extrase din universul rural tradițional. Ne trebuie doar voință, emoție și dragoste de familie, neam și țară. Trebuie să ne cunoaștem trecutul, rădăcinile, pentru a putea trăi în prezent cu bucurie și a merge spre viitor cu speranța în mai bine. Vă îmbrățișez cu drag!

A consemnat Angela CROITORU

*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 510, săptămâna 14 – 20 octombrie.