Spitalul Târgu Neamţ a fost poate unul dintre puţinele unităţi sanitare din judeţ în care, în ultimii ani, s-au alocat mulți bani pentru investiţii. Că au venit de la primărie, de la Consiliul Judeţean sau de la Guvern, banii au existat. S-a achiziţionat aparatură, o parte de ultimă generaţie, s-au reabilitat secţii medicale şi clădiri, ceea ce a făcut spitalul atractiv pentru medici tineri. Cu toate acestea, în acest moment, instituţia medicală se găseşte într-o situaţie financiară mai mult decât precară. Conducerea spitalului ne-a confirmat faptul că în bugetul instituţiei mai sunt bani doar pentru asigurarea salariilor şi utilităţilor. Iar pentru asigurarea materialelor sanitare şi a medicamentelor sumele sunt extrem de mici până la sfârşitul acestui an.
Bani de medicamente şi materiale sanitare doar până la sfârşitul anului
Ca peste tot în spitalele de stat, aproximativ 84% din veniturile proprii s-au dus anul acesta pe salarii. Managerul spitalului, dr. Alexandru Patraşcu, detaliază: „Banii pe care i-am făcut noi din Ambulator şi alte venituri proprii au crescut faţă de ultimul trimestru cu 16,3% pe ultimele 9 luni ale acestui an. De exemplu, cheltuielile cu salariile brute cu personalul pe luna septembrie au fost în valoare de 2.838.695 lei. În momentul de faţă, din punct de vedere financiar, spitalul nu are datorii. Suntem la zi cu plăţile. Însă mai avem bani doar pentru salarii şi utilităţi. De asemenea, avem un buget extrem de limitat pentru materiale sanitare şi medicamente, pe care îl putem asigura până la sfârşitul anului. După aceea nu mai ştim ce o să facem. De bani de investiţii nici nu poate fi vorba. Nu există bani pentru aşa ceva. Noi ne asigurăm doar cu banii de la Casa de Asigurări şi din veniturile proprii, din care ne putem plăti salariile, utilităţile şi poate ceva medicamente şi materiale sanitare. De aceea am şi făcut o adresă către primărie ca să ia în calcul ca de anul viitor să redirecţioneze o sumă din bugetul local pentru asigurarea de materiale sanitare pentru personalul medical şi medicamente pentru pacienţi.Trebuie să ținem cont că pe perioada pandemiei au crescut foarte mult cheltuielile, însă pe noi ne-au destabilizat financiar sumele pe care Casa de Asigurări ni le-a luat din cauza problemelor financiare pe care ni le-a imputat şi nouă şi celorlalte spitale din judeţ, pentru influenţele financiare care n-au fost calculate corect conform machetei unice naţionale. Dar, de fapt, această machetă unică naţională nici nu există. În urma unui control a Curţii de Conturi la Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ, CAS ne-a imputat nouă aceste influenţe salariale şi ni s-a impus să calculăm influenţele pe salariat. În urma acestor calcule ni s-au luat bani şi nu am mai rămas cu nimic în rezerva spitalului. Cu toate acestea noi ne-am îndeplinit toată lista de investiţii pe 2021 şi a mai rămas doar finalizarea investiţiei de acces control, care sperăm să o terminăm săptămâna viitoare. Mai avem de achiziţionat o maşină de spălat profesională la spălătoria spitalului în valoare de peste 50.000 lei. Suntem siguri că vom avea în continuare sprijinul primăriei şi al Consiliului Local”. Din datele puse la dispoziţie de spital aflăm că, pe anul 2019, cheltuielile de personal au fost în valoare de 36.246.326 lei, iar în 2020 au crescut la 40.052.184 lei.
Creşterea cuantumului plăţilor aferente cheltuielilor de personal în 2020 comparativ cu 2019 a fost determinată de o serie de factori cum ar fi: majorări salariale acordate conform Legii cadru nr. 153/2017, stimulent de risc (COVID-19) acordat anumitor categorii de personal în baza OUG nr. 43/2020 pe perioada stării de urgenţă, trecerea personalului angajat în gradaţii superioare, promovarea personalului angajat în trepte profesionale superioare, angajări de personal, etc.
Spitalul Târgu Neamţ are 505 angajaţi, inclusiv personal medical, personal auxiliar şi personal TESA. Numai pe luna decembrie 2019 de la bugetul spitalului s-au 1.751.786 lei doar pe salarii. Atenţie! În această sumă nu intră şi banii pentru plata gărzilor. Cu tot cu plata gărzilor, din bugetul spitalului se alocă lunar aproximativ 20 de miliarde de lei vechi. De altfel, toate salariile nete lunare ale angajaţilor pot fi studiate pe site-ul oficial al spitalului la rubrica Venituri lunare.
„Toate salariile sunt plătite din bugetul spitalului, din decontări de la Casa de Asigurări de Sănătate, din servicii medicale şi servicii contracost. Ca şi medie, aproximativ 80% din veniturile proprii ale spitalului se duc pe salarii. Aici neincluzând şi gărzile. Dar gândiţi-vă că avem de plătit facturi la utilităţi. Numai într-o lună de iarnă plătim acum cu aceste creşteri de preţuri peste 800 de milioane de lei vechi pe căldură. Bani pentru investiţii nu mai rămân”, ne-a declarat dr. Alexandru Patraşcu, managerul Spitalului Târgu Neamţ.
Managerul spitalului vrea ca CPU să treacă la Ministerul Sănătății
O dovadă că bugetul spitalului este insuficient pentru investiţii ar fi şi faptul că actualul manager a luat în calcul să facă o solicitare scrisă către Ministerul Sănătăţii, prin care Compartimentul de Primiri Urgenţe (CPU) să nu mai fie în subordinea instituţiei medicale, şi tot ce ţine de salarii şi investiţii să treacă în sarcina ministerului. Aproximativ 6 miliarde de lei vechi cheltuie spitalul într-o lună de zile cu salariile de la CPU. Dr. Alexandru Patraşcu ne explică: „Intenţionez să fac această solicitare către minister, pentru a încerca să reducem cheltuielile la nivelul spitalului. CPU este susţinut financiar de către spital cu salarii şi investiţii. Odată cu trecerea CPU la minister vom putea face economii substanţiale şi vom avea bani şi pentru investiţii. Vă pot spune că aproximativ 6 miliarde de lei vechi lunar se duc de la bugetul spitalului doar pe salariile de la CPU. Ca CPU să poată fi preluat de minister există un ordin de ministru care se referă la organizarea acestor compartimente de urgenţe. Trebuie îndeplinite anumite condiţii şi este nevoie de bani pentru crearea şi renovarea de spaţii. Sunt anumite standarde care trebuiesc respectate. Cu siguranţă va fi o reorganizare la CPU, dacă acesta va fi preluat de minister”.
Creşterea adresabilităţii spitalului prin înfiinţarea de noi specialităţi medicale
Evident, odată cu înfiinţarea a noi specialităţi medicale va creşte şi adresabilitatea spitalului, ceea ce ar aduce venituri în plus la bugetul instituţiei. Managerul spitalului a detaliat: „S-a făcut un prim pas în ceea ce priveşte înfiinţarea de noi 5 specialităţi, de noi cabinete de specialitate. Şi aici discutăm de specialităţi care în momentul de faţă nu există în ambulatoriul de specialitate, sau dacă sunt ele sunt cabinete private. Deci se vor înfiinţa specialităţi cum ar fi oftalmologia, ORL, urologie, chirurgia plastică şi dermatologia. Aceste cabinete se vor înfiinţa într-un an de zile, deoarece trebuie să respectăm anumiţi paşi legali. Avem nevoie de aprobarea Consiliului Local, apoi de avizele de la DSP pentru funcţionarea acestor specialităţi şi apoi se vor face documentele pentru aprobarea de către Ministerul Sănătăţii. După aceea se vor putea scoate şi posturile de medici la concurs pentru aceste specialităţi. Evident aceste cabinete vor trebui dotate şi cu aparatură medicală”.
Ciprian Traian STURZU
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 513, săptămâna 4 – 10 noiembrie.
Un comentariu
Nu cred ca nu sunt bani la spital, daca sau dat 3 mlld pe camere de supravegete ca sa aiba dr patrascu si udrrea sa soioneze salariati (si nu pe materale sanitare) aproape 80 /90 camere sunt si 2 puse una langa alta