Eu zic să lăsăm fruntea-n pace, să n-o mai plesnim cu – băi, ce trece timpul! – și să acceptăm realitatea așa cum este. Joia viitoare vom fi mahmuri după minivacanța de 1 Decembrie! Pentru că, odată lansat îndemnul patritic – mai dă-o-n mă-sa de pandemie! detașamentele de contemporani vor fi pe aliniamentului fasolelor cu cârnați, cu distanțare regulamentară, să nu se rănească creștinii în cătarea furculițelor de plastic sau, Doamne păzește, să-și păteze paltonul cu zeama sarmalelor naționale fără tricolor. Câteva zile în care, noi cei din linia întâi a televizoarelor vom verifica principiul vaselor comunicante între sticlă, bidon sau damingeană și elasticitatea burdihanelor, decise unanim să contrazică orice principiu termodinamic, mecanic sau gastroenterologic, până vom fi beți conform STAS-ului și declarațiilor la cald ale consoartelor.
Ori cu astfel de fapte, abia povestite medicului de la urgență, suntem departe de a cinsti ceea ce ne însoțește peste tot, începând de la buletin și până la cea mai mică etichetă cu Made in China de pe vreo cămașă tradițională de Mehedinți scoasă neglijent, sau nu, dintr-o pereche de blue jeans americani cusuți pe vreun vapor obosit sau la Tg. Frumos.
Am putea fi buni români, dacă ne-am îndepărta pentru o vreme de consumatorismul ce ne bântuie și am apleca tâmpla spre a cinsti memoria celor ce nu mai sunt, dar ne-au lăsat loc să ne ducem pașii fără frica celui prigonit ori foamea celor pribegi. Am putea să ne rugăm, așa cum știm și putem, să avem parte până la viitoarea paradă militară de binele pe care l-am putea face pentru noi, unii mai cu trudă, alții mai de pleașcă, ca să fie sentimentul românesc întreg și fără crăpături. Am putea să ne invităm vecinul la o degustare (fără pretenții) de fragă roșie sau albă și s-o dăm naibii de politică, că rămân fetele bătrâne, băieții nu fac armată, ruginesc sculele prin debarale și ceea ce ar trebui să stea în cămară este înpachetat, îmbuteliat, cu etichetă și mai cu seamă păzite, deci costă.
Și am putea noi multe. Să ne curățăm viața de uscături, să punem mâna pe-o carte de învățătură, să ne suflecăm mânecile înainte de a apăsa butonul cu finalizarea comenzilor și să adormim cu gândul la ce am făcut bine azi, ca să nu repetăm greșeala și mâine, când vine vremea de plătit facturi și impozite, pentru că, n-avem ce face, suntem români și-n restul de 364 de zile (365 în anii bisecți), nu numai pe 1 Decembrie. Cu toate că nu ne-am calificat la mondialele de fotbal, avem admirabili urmași ai marelui Patzaichin, redutabili campioni în științe, medicină și arte și, dacă dă Cel de sus, vom avea și urmași ai Simonei Halep, că ai lui Țiriac vorbesc foarte puțin românește. S-o recunoaștem, nădejdea este în cei ce vin, pe care va trebui să-i deprindem cu facerea de bine pentru ei și pentru cei din jur, cu dragostea de învățătură și cu cea de lucru, fie acesta cu fruntea ori cu brațul, muncă să fie. Alte urări? Să ne țină Dumnezeu departe de televizor și mai aproape de cei dragi, să ne privim în ochi așa cum o făceam în urmă cu vreo trei decenii și ne spunem verde și răspicat – hai noroc, române, să-mi trăiești!
Restul, mai vedem. Pe mai încolo!
GD Patraucean
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 516, săptămâna 25 noiembrie – 1 decembrie.
