Condamnat la 15 ani de închisoare pentru că a comandat un atentat cu bombă împotriva unui rival cu care se războia în ceea ce s-a numit la acea vreme „războiul clanurilor interlope”, Puiu Mironescu a reușit să câștige un proces cu statul român.
Acesta a considerat că i-au fost încălcat dreptul de a alege în decembrie 2016, pe perioada când era încarcerat la Penitenciarul Iași. „Instanţa declară admisibilă acţiunea şi constată că a existat o încălcare a articolului nr. 3 din cadrul Protocolului nr. 1 a Convenţiei. De asemenea, instanţa decide că o simplă constatare a încălcării drepturilor este suficientă“, se arată în recenta sentinţă magistraţilor CEDO.
Dacă la nivel de principii Mironescu a câștigat, în cazul despăgubirilor financiare, a cerut 3000 de euro, acestea nu i-au fost acordate. În reclamaţie, Puiu Mironescu cerea şi despăgubiri în valoare de 3.500 de euro, dar nu i-au fost acordate
Războiul Mironescu – frații Mararu, care a dus la asasinate și atentate cu bombă
Un scurt rezumat al momentelor cele mai importante din războiul dintre cele două grupări din Neamț:
– în noaptea de 22/23.11.2005 a fost incendiat în Piatra Neamț autoturismul Audi A8 cu numărul de înmatriculare NT-05-UMB, iar în noaptea de 7/8.02.2006 autoturismul Porsche Cayenne cu numărul de înmatriculare NT-05-WDM, ambele aparținând lui Gheorghe Cătălin Mararu, care i-a acuzat pe Chilat Cristian (Falău) și pe Ioan Dumitru Mironescu;
– la sfârșitul anului 2005 sau începutul anului 2006, Gheorghe Mararu a fost agresat de un individ în scara blocului; nu a făcut plângere la poliție, dar i-a considerat vinovați tot pe Chilat și Mironescu;
– tot la sfârșitul anului 2005, Chilat a fost bătut crunt cu răngile, în fața blocului, și a scăpat cu viață doar pentru că a reușit să se târască sub o mașină parcată; l-a considerat vinovat pe Gheorghe Mararu;
– în dimineața de 11.02.2006, Puiu Mironescu a fost împușcat cu un pistol cu amortizor, în plină stradă, suferind două plăgi – la nivelul maxilarului și al gambei drepte, nu s-a stabilit cine a apăsat pe trăgaci, dar frații Mararu au fost cercetați, din 21.03.2006, pentru instigare la omor (dosarul a zăcut ani de zile într-un sertar, deși se dispusese începerea urmăririi penale);
– în noaptea de 9/10 mai 2006, a fost incendiat un autoturism Mercedes, proprietatea lui Bogdan Mararu, faptă pentru care Falău a fost condamnat la închisoare 2 ani mai târziu;
– pe 24.05.2006, a fost incendiat motelul fraților Mararu, iar pentru această faptă a fost trimis în judecată Daniel Pădurariu, un apropiat de-al lui Mironescu, însă instanța l-a achitat;
– pe 18.10. 2010, la scurt timp după ce-a fost eliberat, Cristian Chilat a fost bătut pe stradă de un individ necunoscut, care l-a învinețit și i-a rupt câteva coaste; n-a depus plângere, dar a fost convins că Gheorghe Mararu a fost în spatele atacului;
– pe 14.11.2010, Falău l-a împușcat pe Gheorghe Mararu, în barul ”Cafe Latino”, și l-a rănit pe Bogdan Mararu, care a intervenit; pentru fapta sa Chilat a primit 19 ani de închisoare, în vreme ce Mironescu a fost doar cercetat pentru complicitate la omor calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor;
– în seara de 14.02.2011, Mironescu a fost victima unei tentative de asasinat la bariera de la Lilieci, județul Bacău, și l-a considerat vinovat pe Bogdan Mararu, care l-ar fi rugat pe Adrian Marin Botez (Țâță) să-și pună oamenii să-l execute;
– pe 26.11.2012, moldoveanul Vitalie Proca, tocmit de frații Mararu, golește două arme într-un tânăr din cartierul Vitan din București, pe care l-a confundat cu Mironescu;
– în noaptea de 10 spre 11 ianuarie 2013, trei indivizi, tocmiți de Daniel Pădurariu la ordinul lui Mironescu, au montat un kilogram de trotil sub mașina lui Bogdan Mararu.
Mai multe amănunte găsiți aici.
M.N.