Pentru că a anunțat că nu va mai acorda autorizație pentru nici o manifestare de genul târguri, piețe și oboare, cu circul aferent pentru zona de pe platoul Curții Domnești din Piatra Neamț. În felul acesta locul ar rămâne la îndemâna copiilor și al celor care doresc să admire monumentele istorice din zonă, să viziteze muzeele, atunci când sunt deschise. Un alt motiv pentru care Primăria Piatra Neamț merită cu vârf și îndesat titlul în această săptămână ține de faptul că prin hotărâri ale Consiliului Local se dorește supraimpozitarea cu până la 500% a proprietarilor care dețin locuințe pe raza municipiului Piatra Neamț și care nu le îngrijesc. Un prim lot, selectat cu destulă grijă va fi în atenția consilierilor în ședința de vineri, 17 decembrie. Un pas mic, poate cu urmări importante pentru modul în care va arăta orașul în anii viitori.
V.B.
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 519, săptămâna 16 – 22 decembrie.