După revenirea la guvernare a PSD-ului, este pe cale să revină și un program de sprijin pentru legumicultori. În primul rând vor fi fericiți producătorii de tomate, care vor primi 4000 euro, în condițiile în care au două cicluri de cultură.
Pe lângă cultivatorii de tomate, ajutorul de minimis se va acorda și celor care cultivă ardei gras şi kapia, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac şi ceapă verde şi usturoi.
Sprijinul financiar se acordă beneficiarilor pentru maximum 2 culturi, adică pentru o singură cultură în ciclul I de producție pe1000 mp și/sau o singură cultură în ciclul II de producție pe1000 mp.
Ajutorul de minimis se acordă pentru amândouă ciclurile de producţie în cazul roşiilor şi numai pentru ciclul II de producţie pentru ardei gras şi/sau kapia, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac şi ceapă verde.
La nivel naţional vor fi prevăzute, din bugetul MADR, 225.000.000 milioane de lei, echivalentul a 45 mililoane de euro pentru acest ajutor de minimis.
„Programul Tomata a fost un program de succes, de aceea îl relansăm pe principiile inițiale. În același timp, am prevăzut fonduri și pentru susținerea producției în ciclul II a altor legume deficitare pe piață, astfel încât românii să aibă acces mai facil la legume crescute din pământul nostru”, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu într-un comunicat postat pe site-ul ministerului.
Angela Croitoru
Un comentariu
4 mii euro la hectar sau cum?