Până astăzi, 27 ianuarie, ultima raportare arată că sunt 70 de elevi și preșcolari confirmați cu Covid și 20 de cadre didactice pozitive în județul Neamț. Potrivit prof. Mihai Obreja, inspectorul școlar general, în acest moment sunt 20 de clase care au trecut la cursuri online și nici o școală în care să se suspende cursurile fizice în totalitate. „Pentru săptămâna viitoare, cursurile în școli se desfășoară în format fizic, cu excepția celor 20 de clase care sunt în online, fiindcă au minim 3 cazuri de elevi infectați. Astăzi trebuie să transmitem raportarea săptămânală la minister și, din datele primite până acum din teritoriu, avem 20 de cadre didactice și 70 de preșcolari și școlari pozitivi. Regula pentru scenariile în școli rămâne aceeași”, a precizat șeful Inspectoratului Școlar Neamț.
Ministrul Sănătății a declarat ieri că se merge în continuare pe regula nouă, cursuri online când apar 3 cazuri de elevi confirmați într-o clasă și suspendarea orelor fizice în școala unde sunt minim 50% din clase online. Asta, deși ieri s-a înregistrat un număr record de cazuri cu Covid, 34.255 în toată țara. Și în județul Neamț s-a întregistrat un record, de la începutul pandemiei, cu 673 cazuri confirmate.
C.I.