Filipii de iarnă face parte din seria sărbătorilor dedicate protecției împotriva lupilor, dar și împotriva bolilor. Această sărbătoare se întindea între 25-31 ianuarie în anumite zone din țară, iar în altele, între 25 ianuarie-2 februarie. În această perioadă a Filipilor de iarnă aproape fiecare zi are o semnificație. Mai importante sunt Trisfetitele din 30 ianuarie, Trifănitul viilor din 1 februarie și Stretenia din 2 februarie.
Tradiții de Sfinții Trei Ierarhi
În ziua celor Trei Sfinţi Ierarhi se face pomenire pentru sporul casei și pentru sănătate trupească și sufletească. Se dau de pomană cărți de rugăciuni și iconițe care-i reprezintă pe cei trei ierarhi.
Pe 30 ianuarie Biserica creștin-ortodoxă serbează Sfinții Trei Ierarhi (Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur). În Calendarul popular ziua este cunoscută sub denumirea de Trisfetitele sau Teclele. În secolul al X-lea d.H. a avut loc o dispută intelectuală între teologi. Această dezbinare avea la bază neînțelegerile dintre oamenii care preamăreau mai mult pe unul dintre cei trei sfinți: Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur și Grigorie Teologul. Această forfotă pământeană, care risca să smintească creștinii, a fost stinsă de Sfinții Trei Ierarhi, decedați de mai bine de 500 de ani, care au apărut aievea episcopului Evhaitelor, Sfântului Ioan Mauropous și căruia i-au explicat că împreună lucrează Voia Domnului. În tradițiile populare, Trisifetitele erau serbate prin aprinderea unei lumânări, în dimineața zilei praznicului Sfinților Trei Ierarhi, la biserică. Apoi, lumânarea era dată de pomană cu credința că întreaga viața le va fi luminată. Se spunea că la această sărbătoare preotul nu spune numele ei, de frică că-i moare preoteasa. Se spunea că, de Trisfetitele, gerul se moaie atât de mult încât boii pot să bea apă dintre picioarele lor. Fetele nemăritate făceau un fel de vrajă spre a li se arăta în vis ursitul. Ele nu lucrau și nu mâncau în această zi decât pâine cu sare.
Trifănitul viilor
Trifănitul viilor” este serbată pe 1 februarie, trimite la patronul său creștin Sfântul Mucenic Trifon. El este cunoscut în toată creștinătatea drept unul dintre slujitorii Bisericii, tămăduitor al bolilor şi stăpânitor al duhurilor necurate, iar ziua ce-i este dedicată premerge altei mari sărbători creștine: Întâmpinarea Domnului sau Stretenia.
Sfântul Mucenic și făcător de minuni Trifon, cel de la care țăranii de altădată au împrumutat numele sărbătorii populare, a trăit în secolul al III-lea d.H. A fost arestat și chinuit în timpul persecuției creștinilor ordonate de împăratul Decius. A primit moarte mucenicească în anul 250 d.H., prin tăierea capului. Încă din tinerețe, Sfântul Mucenic Trifon s-a învrednicit cu Darul izgonirii demonilor și a vindecării diferitelor boli. Unul din miracolele Sfântului Mucenic Trifon a salvat cetatea Lampsacus de la înfometare, oprind cu puterea rugăciunii invazia lăcustelor. Astfel că oamenii îl consideră protector împotriva dăunătorilor, iar Agheasma Mare făcută în ziua praznicului său este considerată tămăduitoare pentru culturi, animale și oameni.
Tradiții și obiciuri de Trifănitul viilor
În zonele deluroase, oamenii îl sărbătoresc pe Trif cu rugăciuni şi pomeni pe dealurile cu pomi, având credinţa că dânsul le apără pomii de omizi şi de alte insecte. Femeile nu lucrau şi dădeau câte un căuş sau un găvan de mălai la cerşetori, pentru ca lăcustele, cărăbuşii şi alte gângănii să nu strice sămănăturile. Pentru a fi protejați se dădeau de pomană mămăligă, ceapă, brânză şi sare şi se prepara „turta furnicilor”. Aceasta era așezată pe muşuroi pentru a le îmbuna şi a le alunga din gospodărie. Bărbaţii se îndreptau spre vii unde tăiau, în mod simbolic, câteva corzi, apoi dezgropau sticla cu vin lăsată toamna la capătul locului, aprindeau focuri în jurul cărora beau, jucau şi petreceau până seara târziu.
Obiceiuri de Stretenie
Sărbătorea Întâmpinarea Domnului ne amintește de intrarea în templu a copilului Iisus Hristos de mama Sa, Sfânta Fecioară Maria și de tatăl său, Dreptul Iosif. Legea spunea ca orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în a 40-a zi de la naștere. Acest hram se ținea pentru primirea ajutorului de la Sfânta Fecioară Maria. Femeile lehuze făceau molitfă de 40 de zile, ducând copilul de-l închinau la biserică. În această zi se sfințea agheasma, care este bună pentru vindecarea boalelor vitelor și este bine și pentru câmp. Se cinstea ziua pentru că dezgheață pământul, dând voie oamenilor la arat și semănat. Stretenia se ține pentru sporul casei. Cine lucra în această sărbătoare se spune că se poate îmbolnăvi și i se strâmbă gura. Stretenia se ținea ca să fii ferit de pocituri, pentru a nu li se strâmba mâinile și picioarele. Stretenia se ținea pentru sănătatea copiilor. Stretenia se ține pentru a feri oamenii de ars și de înec.
„Mesagerul de Neamț” urează la mulți ani cu sănătate, multă fericire și prosperitate, alături de cei dragi, tuturor celor care își serbează onomastica în ziua Sfinților Trei Ierarhi!
**************************************
Filiera luptătorilor creștini din Carpați: Mircea cel Bătrân
Mircea cel Bătrân (n. 1355 – d. 31 ianuarie 1418) a fost voievod al Ţării Româneşti între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 sau mai 1395; ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418. A fost unul dintre cei mai importanți și longevivi conducători ai Ţării Româneşti. Numele lui însemna „Mircea cel Vechi”, având semnificația „din bătrâni, din trecut”. Odată cu evoluția limbii a ajuns să-şi piardă sensul iniţial, deoarece numele în sine s-a păstrat neschimbat. Supranumele „cel Bătrân” (în slavonă: starîi) presupune, în general, în limbajul de cancelarie medieval, primul domnitor cunoscut cu acest nume. Mircea cel Bătrân a fost unul dintre cei mai străluciţi voievozi români, descendent din familia Basarab. A domnit 32 de ani, fiind un diplomat iscusit, un conducător de excepție și un foarte bun gospodar al Țării Românești. Mircea cel Bătrân a rămas în memoria poporului român prin bătălia de la Rovine. Mai ales prin faptul că această bătălie este descrisă în cel mai pur stil romantic, de către Mihai Eminescu, în Scrisoarea III.
Luptătorul Mircea cel Bătrân
În anul 1395, Baiazid I „Fulgerul” a trecut Dunărea în fruntea unei forțe însemnate de circa 40.000 de soldați. Mircea cel Bătrân a reușit să adune o armată de doar 12.000 de soldați. La 17 mai 1395, armata Țării Românești a înfrânt avangarda otomană în Bătălia de la Rovine, cu toate că armata otomană era superioară numeric și ca experiență. Domnul valah nu a plecat capul, ci, așa cum a scris cronicarul otoman Ibn Kemal, Mircea „nu s-a încovoiat într-o parte precum șarpele, nu a dat înapoi precum racul, ci s-a strecurat înainte, precum leopardul, precum crocodilul armoniei. Ascuțind gheara luptei, a întins-o și asupra dușmanului a îndreptat-o”.
Legenda Mănăstirii Cozia
Cea mai importantă ctitorie a lui Mircea cel Bătrân este Mănănăstirea de la Cozia, ce poartă hramul Sfânta Treime. Aceasta a fost construită în stilul arhitectonic ale şcolii sârbeşti din Valea Moravei şi păstrează în bună parte vechile sculpturi ornamentale. Pictura a fost refăcută după vechiul model, în secolul al XVIII-lea. În biserică se regăseşte şi mormântul marelui voievod. Legenda spune că, în timpul unui război pornit de Mircea împotriva ungurilor (sau împotriva otomanilor conform altor interpretări), şi-a stabilit ca sediu al oştii un loc de pe Valea Oltului, denumit „Bivolarilor”. În timp ce dormea în cortul domnesc instalat pe pajiştea din faţa muntelui, voievodul a avut un vis în care i s-ar fi ivit o „arătare Dumnezeiască”, iar a doua zi, dis-de-dimineaţă, voievodul a hotărât ridicarea, pe acel loc, a unei mănăstiri.