Prof. Mariana Matasă este începând cu data de 17 ianuarie noul director al școlilor din comuna Grumăzești. Profesor titular, gradul I, la Școala Gimnazială Grumăzești, Mariana Matasă are 43 de ani, 21 de ani vechime în învățământ și predă Limba și literatura română. Ocupă funcția în urma unui concurs mediatizat la vremea respectivă.
***********************************
– Ce ne puteți spune despre parcursul dv. profesional?
Am absolvit Facultatea de Litere, specializarea Filologie clasică (Limba latină – Limba greacă veche) din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași în 2001, am urmat studiile de master la Facultatea de Litere, în specializarea Lingvistică generală și românească, în 2003, la aceeași universitate și studiile economice postuniversitare Elitec, specializarea Administrarea afacerilor, la F.E.A.A., în 2005, din cadrul universității menționate anterior. În prezent urmez studiile universitare de masterat Politici și management în educație în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași. Sunt membru în Registrul Naţional de Experţi în Management Educaţional din 2013.
– Ce anume v-a determinat să vă înscrieți la concursul pentru funcția de director?
În această toamnă se împlinesc 20 de ani de când funcționez în această școală ca profesor și aș putea spune că sunt la curent cu activitățile, nevoile și problemele acestei instituții. Experiența managerială pe care am dobândit-o prin diversele atribuții și responsabilități avute în cadrul instituției, respectiv, Coordonator Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității, Coordonator de programe şi proiecte educative, Responsabil Comisia metodică a diriginților, m-au determinat să am curaj și încredere să particip la acest concurs. Am fost primită cu căldură și respect de comunitate, motiv pentru care a venit momentul să răsplătesc bunăvoința comunității.
– Care ar fi principalele obiective din mandatul de director?
Am multe obiective prin care urmăresc să aduc îmbunătățire și dezvoltare instituției. Dacă încep cu exteriorul școlii, îmi propun, în primul rând, să asfaltez curtea și să-i dau puțină culoare prin aplicarea unor jocuri educative, care pot constitui o metodă alternativă de învățare atât în timpul orelor, cât și în timpul pauzelor dezvoltând creativitatea și imaginația copiilor, dar și venind în sprijinul cadrelor didactice. Trebuie efectuate lucrările de anvelopare a clădirii cu etaj, pentru a diminua pierderile de energie. În interiorul școlii, aș dori o reconfigurare a designului holului și a sălilor de clasă. De exemplu, aș enumera câteva idei: spații ample de afişaj pentru activitățile școlare/extracurriculare desfășurate acestea fiind mai vizibile și oferind exemple de bune practici stimulând motivația în rândul elevilor, tablouri, colecțiile clasei, minibibliotecă în fiecare clasă, flori, acvarii, etc. Îmi doresc să dotez laboratoarele de specialitate cu materiale didactice, sălile de clasă cu videoproiectoare, alte echipamente TIC care vor veni în sprijinul profesorilor pentru desfășurarea unor activități didactice cât mai moderne și atractive pentru elevi. Dar, școala nu se poate dezvolta numai din punct de vedere material. Sunt schimbări care trebuie făcute și la nivelul climatului educațional. Îmi doresc participarea la acţiuni comune Școală-Poliţie-Biserică-Dispensar-Consiliu Local-Centru Cultural, pentru dezvoltarea sentimentului de apartenență la comunitatea locală, de exprimare culturală și de educație interculturală. Prin promovarea stării de bine la nivelul colectivului didactic, îmi doresc îmbunătățirea rezultatelor școlii per ansamblu, creșterea calitații actului didactic, asigurarea unui climat de încredere.
“A fi un manager școlar înseamnă a fi un bun om al societății”
– Din punctul dv. de vedere ce calități ar trebui sa aibă un director de scoala pentru a fi eficient și a putea conduce un colectiv și o instituție aşa cum e şcoala?
Un director de școală ar trebui să fie o persoană flexibilă, deschisă la schimbare, comunicativă, inovatoare, foarte bine organizată și mereu atentă la nevoile celor din jur. Pe lângă cele menționate, cred că mai este necesar ca un manager să stăpânească arta convingerii, determinându-i pe colegi să-l urmeze și să se mobilizeze pentru a îndeplini sarcinile propuse. La fel de important este și climatul din instituție, astfel că directorul ar trebui să arate mereu empatie față de profesori, elevi, părinți și ceilalți parteneri educaționali.
– Există voci care reclamă faptul că sunteți nora primarului comunei Grumăzești și că nu ar trebui să fiți directorul școlii.
Concursul a fost organizat de Ministerul Educației prin Inspectoratul Școlar Județean și nu de Primărie. Angajatorul meu este acum ISJ cu care am și încheiat contractul de managemment educațional. Cu Primăria voi avea o relație de tip administrativ, în calitate de ordonator de credite. Faptul că sunt nora primarului Matasă ar trebui să conteze doar în relațiile din cadrul familiei și nu în relațiile cu cei din exterior. Această „titulatură” mă responsabilizează și mă obligă să fiu la fel de vizibilă în activitatea de manager școlar așa cum este domnul primar. Cu toții cunoaștem proiectele și realizările prin care a dezvoltat comuna Grumăzești. Aș vrea să fiu văzută ca directorul profesor Matasă care dorește să dezvolte Școala Grumăzești.
– Aveti destulă experiență la catedră. Cum e să fii profesor într-o școală rurală din România? Ce probleme întâmpină un profesor din mediul rural?
Meseria de profesor are, în primul rând, o dimensiune profund umană şi spirituală și necesită vocaţie. Elevii din mediul rural nu sunt diferiți de alții. Sunt la fel de conștiincioși, responsabili și dornici de a ajunge cineva în viață prin eforturile pe care le fac. De multe ori, am fost impresionată de sinceritatea lor, de puterea pe care o au și de motivația de a continua studiile. Am urmărit traseul educațional al foștilor elevi și majoritatea a ajuns acolo unde și-a propus: învățător, medic, avocat, militar, asistent medical, antreprenor, etc. O problemă pe care o au profesorii din mediul rural este legată de mentalitatea unora care consideră că, în mediul rural, nu se face educație de calitate, dar rezultatele de la examene, rezultatele din timpul liceului demonstrează altceva. Ca profesor diriginte pentru cinci generații, am cunoscut toate problemele elevilor și ale părinților și am venit mereu în sprijinul acestora, consolidând o relație de colaborare pe care doresc să o dezvolt în continuare.
– Cât de mult contează implicarea, sprijinul și bună colaborare dintre conducerea unei școli și administrația locală?
Colaborarea dintre administrația locală și conducerea școlii are rolul de a contribui la dezvoltarea instituției. Este important ca şcoala să-şi revizuiască politicile în acest domeniu, pentru a întări relaţia dintre aceste instituții partenere. A fi un manager școlar înseamnă a fi un bun om al societății, o personalitate a școlii și a întregului sistem public.
– Ce mesaj puteți da colectivului şcolii, elevilor și părinților? Așteptările vor fi mari din partea lor și vreau sa le transmiteți la ce să se aștepte de la directorul Mariana Matasă.
Avem o comunitate de profesori dedicați meseriei care vor învăța să lucreze colaborativ, să-și stabilească obiective, să comunice transparent și să decidă împreună cu privire la următorii pași. Avem o comunitate de elevi care trebuie să fie învățați să lucreze împreună în căutarea progresului rezultatelor școlare. Avem o comunitate de părinți care doresc implicare și responsabilizare din partea școlii. Cu toții suntem agenți ai schimbării, avem posibilitatea de a transforma şcoala, sălile de clasă, spațiul de învățare, pentru ca acestea să devină medii unde greşelile sunt acceptabile şi văzute drept oportunităţi de învăţare, medii în care cunoştinţele şi înţelegerile greşite sunt corectate. Toate aceste așteptări construiesc o comunitate de oameni care învață pentru a dezvolta o cultura organizațională puternică împărtășind aceeași misiune și viziune. (A consemnat Ciprian Traian STURZU)