Din 61 de profesori admiși care au susținut proba scrisă în concursul pentru posturile de conducere de școli, 22 nu au promovat. Aceștia au primit note între 4,40 și 6,80. A fost și o lucrare anulată, profesorul a părăsit sala după ce a primit subiectele. Alți trei profesori nu s-au mai prezentat la scris, din 64 de candidați pentru a doua rundă de concurs. Notele au fost afișate de Inspectoratul Școlar Neamț, dar un singur profesor a vrut să i se publice numele, restul având indicative formate din cifre și litere.
Perioada de contestații se încheie astăzi, 20 februarie, la ora 12. Teoretic, candidații care au note aproape de 7 ar putea să ceară reverificarea. Demersul este, însă, neconcludent, câtă vreme fiecare lucrare a fost corectată de față cu autorul, prin aplicarea grilei de evaluare. Cel puțin doi profesori au depus contestații după aflarea notei.
Rezultatele finale la scris vor fi aflate cel târziu marți, 22 februarie. Concursul continuă cu depunerea opțiunilor pentru posturile de conducere, în perioada 4-8 martie, constituirea comisiilor pentru interviu în perioada 9-10 martie, în data de 14 martie se publică programările la interviu și între 16-25 martie se susțin interviurile. După contestații și alegerea definitivă a posturilor, în data de 31 martie se validează rezultatele, urmate de numiri. Numirile noilor directori, dar și a celor care mai rămân, deși au picat, sau vor fi schimbați se vor emite în data de 4 aprilie.
C.I.

Mesagerul Bacău Video/Cișmele pentru animalele de companie în parcurile din Bacău și la Insula de Agrement
ZCH Bubuitură puternică auzită în mai multe zone din județul Neamț
NewsEdge Criza politică din Spania, explicată. De ce Sánchez merge la anticipate și care sunt diferențele față de situația din România
BusinessEdge Cifra de afaceri cumulată din Topul Național al Firmelor 2026 se apropie de 300 miliarde de euro. Clasamentul include aproape 13.000 de companii





