Câteva mărturii direct de la sursă, de la oameni de presă din Ucraina, ne-au parvenit în urmă cu puţin timp, iar din ele răzbate atmosfera tensionată şi temerile oamenilor, dar şi încercarea disperată a bărbaţilor rămaşi acasă să facă faţă armatei ruseşti.
”Acum ceva mai bine de o lună vă spuneam într-o discuție a noastră că „deocamdată e liniște și pace”. Atunci așa era. În prezent situația s-a înrăutățit la granița de est a Ucrainei. Armata rusă a întețit tragerile din arme grele în zona teritoriilor din Donbas, căutând să provoace forțele armate ucrainene, care se mențin calme, chiar dacă Kremlinul învinuiește Ucraina de deschiderea focului. Potrivit oficialilor militari ucraineni la nivel înalt, aceasta nu corespunde adevărului, adică este o aberație.
În 21 februarie Putin a recunoscut independența așa-numitelor republici populare Donețk și Lugansk, care parțial nu se află sub controlul autorităților ucrainene. Această recunoaștere înseamnă în primul rând încălcarea acordurilor de la Minsk, iar răspunderea pentru aceasta o poartă Rusia.
La ora actuală nu putem vorbi ceva concret referitor la emigrarea etnicilor români din regiunea Cernăuți în România sau Republica Moldova. Nu există cazuri concrete care să dovedească emigrarea în masă a populației. Dar nici nu cred că de acestea nu vor fi. E destul de posibil ca unii să se retragă spre frontieră și să treacă în România sau Republica Moldova pe la rude, prieteni și nu numai.
Același lucru se referă și la ucrainenii din zonă, și nu cred că mulți se vor grăbi să părăsească țara. Mai degrabă, probabil, vor căuta s-o apere Potrivit rezultatelor unor sondaje de opinie, peste 60 la sută dintre cei interogați s-au manifestat pentru apărarea integrității ucrainene, spunând că vor participa cu arma în mână sau cum va fi necesar.
Nu cred că autoritățile ucrainene vor favoriza oarecum emigrarea populației peste hotare. Va fi protejată populația civilă din zonele fierbinți, poate și prin evacuarea ei în alte regiuni ale țării în caz de necesitate. Dar asemenea decizii se vor lua probabil reieșind din situația creată la zi.”
Nicolae Șapcă, redactor-șef al săptămânalului „Monitorul bucovinean”, din regiunea Cernăuți, Ucraina
„Situaţia e aceeaşi, ca şi ieri (24 februarie –n.r.), însă n-au fost bombardamente atât de dese. Se duc lupte foarte crâncene în regiunea Cernicova, în regiunea Sumî, ştiu că s-a bombardat peste noapte şi încă se mai bombardează capitala, Kievul. Aici la noi (în Cernăuţi –n.r.) nu au ajuns bombardamentele, dar mă uit şi eu şi particip, se adună voluntari, se formează regimente de apărare populară teritorială. S-au mai calmat lucrurile, la benzinării nu mai sunt cozile aşa de mari cum erau, lucrează în regim normal băncile“, povesteşte Iurie Levcic, redactor şef al Secţiei în limba română a Televiziunii Bucovina TV din Cernăuţi, Ucraina.
Despre incertitudine şi încercarea de a supravieţui războiului vorbeşte şi Vasile Bâcu, redactor şef al Gazetei de Herţa: „Sistemul energetic al Ucrainei a început să funcţioneze în regim închis, dar, sincer să vă spun, nu am avut până acum pene de curent, gaze. Sunt medicamente, farmaciile funţionează. Nu mai sunt aglomeraţii, în primele zile au fost. Acum e un pic mai linişte. Un pic mai greu e la alimentarea maşinilor cu motorină, la unele benzinării s-a terminat combustibilul. Ne aşteptăm în perioada următoare, chiar şi astăzi, la loturi de refugiaţi, pentru că şi Primăria Cernăuţi a declarat că este gata să primească oamenii care vin de acolo, care fug de război. Vama Siret este foarte aglomerată, coada este de câţiva kilometrii, cei care doresc să se refugieze în România sau într-una din ţările europene, cine are posibilitate şi sunt acceptaţi. Deşi este declarată stare de război, mobilizare generală a bărbaţilor între 18 şi 60 de ani, cum se vor derula evenimentele nu se prea ştie…“.
(pentru ultimele două mărturii, înregistrările audio au fost puse la dispoziţie de Radio România Iaşi)
C. T. Sturzu, Angela Croitoru
Foto: Facebook