Roboții fascinează și sperie în același timp. Tehnologia a ajuns într-un punct de unde orice direcție este posibilă, în bine sau în rău, așa cum istoria ne-a învățat. Un robot umanoid este visul vechi al unora și se pare că acum doar conștiința de sine mai desparte inteligența artificială de om. Un pas care stârnește îngrijorare și uimire. Tinerii văd, însă, lucrurile altfel. Cei cu care am stat de vorbă pe tema roboților sunt ageri la minte, creativi și dornici să facă lumea mai bună cu ajutorul roboților. Apărute în ultimii 10 ani, cluburile de robotică din școli sunt rezultatul pasiunii în primul rând. Nu este o activitate finanțată de stat, kit-urile sunt scumpe și accesoriile indispensabile. Elevi și profesori rup din timpul lor liber pentru lucru în atelier, iar când robotul nu este gata la timp pentru competiție, se stă până noaptea. Privită din afară, o asemenea preocupare poate părea (doar) o joacă. Elevii și profesorii de la liceele din Neamț cu care am stat de vorbă au însă argumente care să susțină în orice moment că robotica trebuie promovată ca disciplină de studiu. Îmbină matematică, informatică, limbi moderne, fizică, electronică, autocunoaștere, dezvoltare personală, inteligență emoțională și exemplele ar putea continua. Periplul nostru în lumea pasionaților pentru acest tip de activitate, fără de care viitorul nu poate fi conceput, continuă la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu.
Clubul de robotică de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” este recent înființat, acum 3 ani. Trei profesoare inimoase l-au pornit făcut cu forțe și resurse proprii, timp și drag de copii: profesoara de informatică industrială Gabriela Brândușa Horlescu, profesoara de electrotehnică Carmen Simona Stanciu și profesoara de informatică Adina Constanța Șalaru.
„La început, am investit noi. Apoi am câștigat proiecte Erasmus pe robotică și așa am dotat laboratorul. Am început de 3 ani, dar avem și Centrul de excelență pe electronică și robotică. Eu am avut inițiativa înființării acestui cerc școlar, din nevoia de a fi la zi cu informațiile, pentru ca elevii să participe la concursuri. În plus, cei mai buni elevi ai noștri au dorit să se perfecționeze”, declară prof. Gabriela Horlescu.
„Inițial, mi-am luat și mie o mașinuță și am asamblat-o acasă, am programat-o. Și eram așa fericită! Apoi am cumpărat împreună cu doamna Stanciu primul kit pentru școală. N-a fost decât 250 lei, mai mult ne-au costat taxele, că l-am comandat din China, dacă-l luam din România, ajungea mai scump. La început și elevii cumpărau diverse componente din banii lor, lucrau acasă, apoi le aduceau la școală. Practic, împreună am investit. Lucrând efectiv roboți, elevii înțeleg mai bine și programarea. Am început cu 12 elevi de la clasa a IX-a până la a XII-a. Acum sunt mulți care vor, dar lucrăm cu 20 de elevi. Făceam la școală, după ore, la centrul de excelență, 3 ore o dată pe săptămână. Online-ul ne-a cam încurcat. Pe urmă, am câștigat proiect Erasmus și am putut cumpăra mai multe kit-uri, imprimantă 3D, laptopuri, truse diferite pentru laborator”.
Concursurile și proiectele Erasmus, cheia dezvoltării
La discuția din clasa a X-a C, elevii intervin la momentul oportun. Vlad Tomescu pune un robot la treabă și explică: se deplasează și este programat să se oprească la orice obstacol, scoate sunete și luminează.
„E mai vechi robotul, are vreo 5 luni. Am muncit vreo două ore, împreună cu un coleg”, spune Vlad și ochii îi strălucesc. „Copiii sunt foarte pasionați și noi îi sprijinim”, adaugă prof. Gabriela Horlescu.
„Orele de specialitate se completează cu ce fac ei la clubul de robotică. Venim și sâmbăta la școală, colega mea face ore cu copiii care vin, inclusiv cei de gimnaziu sunt extrem de pasionați. În cadrul clubului colaborăm și cu domnul profesor Virgil Baciu, el este inginer și asigură instruirea practică la electrotehnică”, adaugă prof. Carmen Stanciu.
Elevii au participat și la concursuri, mai puțin în ultimii doi ani, din cauza pandemiei. Dar, la competițiile la care au participat au câștigat premii și mențiuni: la IPO-TECH organizat de Colegiul Tehnic „Ion Creangă” Târgu Neamț, la concursul de referate „Ștefan Procopiu” organizat de „Gheorghe Cartianu” și jurizat de profesori universitari de la Iași, Suceava.
Colegiul are în prezent 6 proiecte Erasmus pe care le derulează. „Sunt proiecte la care am lucrat în acești doi ani, de pauză în concursuri școlare. Și foarte mulți copii pleacă în străinătate. O echipă pleacă acum la Izmir, în Turcia, la un proiect pe teme de știință și tehnică, vor lucra și pe robotică două zile. Copiii au mai fost anul trecut într-un proiect Erasmus, la Denizli, Turcia, pe robotică și codare. Cu aceste proiecte europene ne-am dezvoltat și noi profesorii, și elevii noștri. Avem acreditare pe 5 ani pentru educație școlară și pentru practica elevilor. Anual, o echipă de 48 de elevi și 28 de profesori vor participa la pregătire, în străinătate. Pe partea de practică, proiectul este coordonat de colega mea, profesor Eleonora Dragomir: 100 de elevi și 30 de profesori vor desfășura stagii de două săptămâni de practică la firme din afară. Asta îi ajută pe copii în a-și lărgi competențele profesionale. Avem solicitări și ale copiilor de gimnaziu din tot județul, care vor robotică la centrul de excelență, dar efectiv nu mai am timp”, spune prof. Gabriela Horlescu.
Robotica – distracție, aventură, experiență de viață, viitorul
Din grupul elevilor de la robotică din clasa a X-a C fac parte Iustina Pozdercă, din Dumbrava Roșie, Emilia Crîșmaru, din Piatra-Neamț, Francesco Horodniceanu, din Piatra-Neamț, Mihail Luncanu, din Oșlobeni-Bodești, Tiberiu Cucu, din Oșlobeni-Bodești, Vlad Tomescu, din Bodești și Dacian Trifan, din Piatra-Neamț.
Vlad Tomescu a fost admis la liceu cu media 8,30. Deși prima lui opțiune a fost Colegiul Național de Informatică, nu regretă o clipă că a rămas la „Cartianu”. Face naveta zilnic și timpul petrecut la clubul de robotică nu este o problemă pentru el. „Programarea nu e ușoară, dar e distractivă. Am învățat-o în timpul liber, acasă, de pe la 13 ani, din tutoriale. Era o provocare să fac fiecare program. Cam un an a durat să învăț să codez. Iar gaming-ul m-a ajutat să învăț foarte bine limba engleză. Programarea mă ajută să găsesc soluții. Eu aș fi vrut la Info, dar n-am avut medie. M-am gândit să mă transfer, dar am decis să rămân. Îmi place că am aici șansa să-mi dezvolt pasiunea pentru programare și că, realizând acești roboți, pun în practică ce învăț și am imediat rezultatul muncii mele”.
Pentru Iustina Pozdercă, munca în echipă și lumea roboticii au atras-o din start. „Am vrut să încerc ceva nou și am descoperit că-mi place mult robotica. Nu am dat vreun test de matematică, dar am fost recomandați de domnii profesori. Este o activitate care ne ajută și la materiile de specialitate pe care le studiem. Chiar dacă mai am doi ani de liceu, știu sigur că voi studia la facultatea de electronică, pentru că asta este ceea ce-mi place”.
Spre deosebire de colega ei, Emilia Crîșmaru vrea o carieră militară. „Eu am vrut să urmez liceul militar, am vorbit cu părinții, dar mi-au zis că e prea devreme. Sunt singurul lor copil, dar asta nu înseamnă că mă presează pentru cariera militară. Este ceea ce vreau! Când îl vedeam pe tatăl meu în uniforma militară, la parada de Zilele Orașului și de 1 Decembrie, atunci am știut că asta vreau. Cunosc și ce înseamnă viața de garnizoană, nu mă sperie”, spune ea ferm.
Iustina și Emilia au creat un roboțel care dansează. Le-a luat două zile, fiindcă „l-am ales pe cel mai complicat, a fost nevoie de multă codare. Am mai lucrat la un mBot, are aceeași aplicație și este ghidat prin telefon pentru mișcările stânga-dreapta, înainte-înapoi, se învârte în cerc. I-am adăugat și ledurile luminoase”, precizează fetele.
Dacian Trifan a realizat, printre altele, un dispozitiv cu led-uri care afișează numele Colegiul „Cartianu” și poate fi programat să afișeze orice mesaj. Băieții vor – doi dintre ei la Informatică, Antreprenoriat – Dacian, Tiberiu Cucu încă nu s-a decis pentru Electronică. Francesco Horodniceanu simte, deja, că are drumul său clar: „Visul meu este să continui afacerea familiei – o mare firmă de construcții în România cu filiale în Germania și Italia”.
Clubul de robotică i-a ajutat mult. Pentru ei este „distracție”, ”aventură”, ”experiență de viață”, ”este viitorul”. Să ne fie frică de roboți, de inteligența artificială? Cel mai rapid răspuns îl are Vlad: „Până la urmă, noi programăm și dacă intenția noastră, a omului, este clară, niciodată nu vom crea ceva superior nouă”.
„Erasmus schimbă vieți!”
„Am început cu voluntariat. Mama mă certa, că nu merg la biserică… Laboratorul are acum 35 de calculatoare primite ca sponsorizare în urma colaborării mele cu Asociația «Ateliere fără frontiere» din București, prin mai multe proiecte sociale care ne-au permis să utilăm laboratorul. Noi ne-am obligat să instruim elevii în lucrul pe calculator și pe robotică. Mai avem calculatoare achiziționate prin proiectul ROSE. Am pornit, de la 0, cu banii noștri, cu proiecte sociale și Erasmus, am atras și copiii și ne-am dezvoltat împreună”.
Ca orice pasiune, această activitate înseamnă și sacrificii. „Ne trebuie multe accesorii, baterii bune, dar astea le iau eu din banii mei. Faptul că elevii merg la multe concursuri și obțin premii mă bucură foarte mult. Schimburile de experiență din programele Erasmus mi-au schimbat viața, călătoresc și învăț în același timp. Înainte făceam cursuri de formare profesională, dar acum nu mai am timp. Învăț muncind și din voluntariat. La fel și copiii, se dezvoltă armonios și fac ceea ce le place. Eu cred că proiectele Erasmus schimbă vieți!”. (Cristina IORDACHE)
