
Printre sectoarele vizate de infuzia de capital ar fi și Sănătatea – norma de hrană alocată pe zi unui pacient internat în spitalele publice urmând să crească de la anacronica valore de 11 lei, la cel puțin 22 lei. IMM-urile ar fi printre beneficiari, pentru asigurarea capitalului de lucru – credite în condiții preferențiale de până la 400.000 euro.
Și asistența socială este avută în vedere – persoanele cu venituri mici putând primi vouchere de 50 de euro din două în două luni și familiile cu copii ar putea să primească vouchere de 30 euro în fiecare lună. Nu în ultimul rând, tichetul de masă ar putea crește de la 20 lei, la 30 lei. Pentru prețurile uriașe la materiale de construcție, ar fi în lucru un normativ care să reglementeze actualizarea devizelor din lucrările finanțate din PNDL și alte fonduri europene.
Date concrete sunt așteptate, așadar, potrivit oficialului Guvernului, abia peste o săptămână. Până atunci se va conveni asupra detaliilor care au împiedicat un comunicat oficial astăzi, după negocieri.
C.I.





