În fiecare an, pe 11 aprilie, este marcată Ziua internațională a celor eliberați din lagărele de concentrare naziste. Data a fost aleasă pentru că, pe 11 aprilie 1945, soldații americani au doborât zidurile lagărului de la Buchenwald, simbol al ororilor naziste, supranumit și ,,fabrica morții”. Evenimentul constituie o invitație la reflecție asupra a ceea ce a reprezentant Holocaustul și asupra efectelor pe care le-au avut actele antisemite și xenofobe manifestate la acea vreme asupra lumii întregi: șase milioane de evrei, un număr indefinit de reprezentanți ai altor minorități au fost exterminați în camerele de gazare și lagărele de concentrare, în perioada 1933-1945.
Pentru conștientizarea elevilor și a partenerilor educaționali cu privire la consecințele tragice ale antisemitismului și ale discriminării de orice fel, în cadrul proiectului interdisciplinar Holocaustul – un drum fără întoarcere, implementat de Colegiul Național ,,Ștefan cel Mare” din Târgu-Neamț, a avut loc un colocviu dedicat renumitului scriitor și activist în domeniul drepturilor omului, Elie Wiesel, născut într-o familie de evrei din Sighet (Maramureș), supraviețuitor al lagărului Buchenwald, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Deportat împreună cu familia sa în lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau, în mai 1944, Elie și tatăl său au fost supuși la muncă silnică în fabrica Buna-Werke, în timp ce mama și surioara de șapte ani au fost exterminate. Când Armata Roșie s-a apropiat de Auschwitz, deținuții evrei au fost trimiși în „Marșul Morții” spre lagărul Buchenwald. În acest marș, tatăl lui Elie Wiesel a murit de extenuare, inaniție și dizenterie. Elie a supraviețuit și, la 11 aprilie 1945, a fost eliberat de Armata Americană, grav bolnav și într-o stare depresivă acută, lipsit total de un sprijin moral sau material la doar 16 ani. Timp de un deceniu după eliberare, Wiesel a refuzat să discute sau să scrie despre amintirile din lagăr. Ca și pe alți supraviețuitori ai Holocaustului – sintagmă introdusă ulterior de Elie Wiesel – sindromul post-traumatic l-a împiedicat să rememoreze ororile trăite în lagărele naziste. În urma unui interviu cu François Mauriac și la îndemnul acestuia, Wiesel a început să scrie primele pagini de memorii, ce vor constitui baza viitorului volum autobiografic Noaptea, tradus în treizeci de limbi și vândut în 6.000.000 de exemplare.
În cadrul colocviului au fost premiați elevii participanți la Concursul Național dedicat comemorării Holocaustului Absența prezenței. Prezența absenței, ediția a III-a, organizat de Colegiul Național ,,Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț: Premiul I – elevul Iftime Ștefan-Rareș (secțiunea Arte vizuale), Premiul al II-lea – eleva Sava Maria-Emanuela (secțiunea Recenzie) și Premiul al III-lea – eleva Heriu Ana-Maria (secțiunea Recenzie).
În vederea promovării unor principii și valori etice și a educării tinerei generații în spiritul toleranței, echității, egalității și non-discriminării, elevii din grupul-țintă al proiectului au vizitat sâmbătă, 9 aprilie 2022, Muzeul Pogromului de la Iași și au păstrat un moment de reculegere la Monumentul Victimelor Pogromului de la Iași (27-30 iunie 1941). De asemenea, a fost vizitat și Muzeul Teatrului Evreiesc în România, aflat la Casa Muzeelor din Iași, intrările la cele două muzee fiind asigurate din fondurile proiectului finanțat de Fundația ,,Olga Lengyel” (New York, SUA).
Coordonator proiect: prof. dr. Elisabeta Pascu
Un comentariu
În calitate de descendentă a unui supravieţuitor al Lagărului Buchenwald, nu pot decât să apreciez activitatea profesorilor şi elevilor participanţi la acest program. Este nevoie, totuşi, de o rectificare: Lagărul de la Buchenwald s-a AUTOELIBERAT în 11 aprilie 1945, americanii au venit mai târziu. Aici puteţi citi povestea autoeliberării, la care au participat şi tatăl şi unchiul meu şi prietenii mei clujeni dintre care doar doi mai sunt în viaţă. https://baabel.ro/2018/04/buchenwald-11-aprilie-1945/