Consultaţiile acordate de profesorul Suciu în premieră la Piatra-Neamţ, la Antares Clinic, marţi, 5 aprilie, constituie un posibil punct de inflexiune în destinul multor bolnavi grav de inimă din judeţul Neamţ. Privilegiul de a discuta cu cel mai bun specialist român în domeniul transplantului de inimă şi sentimentul tulburător pe care îl trăieşti preajma sa sunt imposibil de exprimat în cuvinte care să nu amplifice emoţia.
**********
Mai uşor cu spitalele regionale!
– Credeţi în nebunia asta naţională periodic reîncălzită cu spitalele regionale, care de fapt nu se fac? Nu mai bine fac spitale judeţene puternice, consolidate, cum spunea cu ani în urmă celebrul avocat şi practician în insolvenţă Remus Borza?
Eu sunt de părere că noi, românii, nu trebuie să inventăm apa caldă şi roata, care au fost de mult timp inventate. Trebuie să ne uităm un pic şi la ce este afară pentru că asta ne dorim. Şi depinde de forma de organizare teritorială. Fiecare judeţ trebuie să aibă un spital de stat puternic şi care să fie practic un spital de urgenţă, care să dreneze în special urgenţele. În rest, rolul spitalelor regionale este unul simbolic. Se doreşte, aşa, să fie o chestie spectaculoasă. Spitalele trebuie să fie aproape de pacient, nu să le duc în stratosfera organizării medicale. Când zic că medicina să vină la pacient, trebuie întărite în primul rând spitalele judeţene care sunt în momentul de faţă în fiecare judeţ. În rest, trebuie să întărim şi medicina de familie şi medicina de ambulatoriu. În momentul de faţă dacă ceva ne trage în urmă este că spitalele sunt pline de pacienţi care pot fi trataţi în ambulatoriu. Spitalele trebuie să fie zona în care se efectuează intervenţiile care nu se pot face în ambulatoriu şi pentru intervenţiile de înalt nivel. 50% din cazurile din spital se pot rezolva în ambulatoriu din punct de vedere medical. În momentul actual, medicina de ambulatoriu nu este suficient de dezvoltată. Când vom reuşi să ducem spre pacient medicina cu tot ce presupune ea, atunci vom degreva spitalele şi nu va fi nevoie de mastodonţii regionali. Eu văd ca principal obiectiv întărirea medicinei de ambulatoriu şi convingerea pacientului să meargă întâi la medicul de familie, pe urmă în ambulatoriu şi abia apoi la spital. Altfel, spitale care sunt sufocate în acest moment vor fi sufocate şi în continuare. În momentul de faţă, toţi pe care îi doare capul sau au o tuse se duc la UPU. Îi fac tot felul de analize şi investigaţii după care pleacă cu o reţetă. Aici avem o problemă mare. Mă rog, sunt viziuni şi viziuni. Nu consider că spitalele regionale sunt ceva care pot să aducă schimbări radicale.
– Mai e ceva. Resursa umană. Cu cine, cu ce personal medical umplem marile spitale regionale?
Exact, aşa este. Dar, pe de altă parte, trebuie să fim conştienţi că orice investiţie în Sănătate, şi de un leu dacă e, trebuie făcută. Dacă Uniunea Europeană spune să facem un spital regional, îl luăm ca pe o investiţie în Sănătate şi îşi va găsi o utilitate. Dar, toate investiţiile trebuie trecute prin balanţa de oportunitate şi beneficiu pentru pacienţi.
– Din altă abordare, în povestea, în nebunia cu spitalele regionale nu am ezitat să afirm că e ca la autostrăzi. Căutaţi, vă rog, autostrada Târgu Mureş-Iaşi. E o afacere uriaşă pentru cei cu studiile de fezabilitate şi proiectele.
Sper să nu se întâmple la fel…
Când medicina e despre a face oamenii bine
– Am menţionat resursa umană. Să facem o comparaţie între cum vedeaţi dv. medicina ca perspectivă când eraţi student, apoi paşii parcurşi profesional şi studenţii de acum, viitori rezidenţi.
Suntem conştienţi cu toţii că societatea evoluează. Nici noi nu semănăm cu cei care erau cu 50 de ani înaintea noastră. Apar noi provocări şi lucruri care condiţionează dezvoltarea noastră ca oameni, ca societate. Evident, sunt schimbări majore şi în învăţământul medical. Eu ştiu de ce m-am dus la medicină. Pot să intuiesc de ce se duc studenţii acum la medicină. Nu e vina lor că toate lucrurile se trec oarecum prin prisma economică.
– Cred, mă tem că tot mai mulţi aleg medicina pentru că e o profesie bănoasă.
O schimbare fundamentală e motivaţia pentru care tinerii aleg medicina. Sincer, mă abţin să comentez dacă e rău sau e bine. Vedeţi, în momentul actual, societatea occidentală la care e bine să ne raportăm şi noi şi chiar să ne afiliem este marcată de pragmatism. Deci, calculul rece. Atunci, mă duc la medicină pentru că în momentul actual medicii sunt bine plătiţi, au oportunităţi, pot să practice afară. Este o alegere care stă în picioare. Eu am ales medicina pentru că sincer asta îmi doream, să fac oamenii bine. Ideea este că am ales medicina din dorinţa de a deveni medic. Ţin să spun că la momentul respectiv medicul era plătit ca şi un inginer, ca şi un jurist. Salariile erau cam egale. Nu a fost o alegere pe pragmatismul că voi face bani. Acum, normal, probabil că un procent poate un pic mai ridicat a ales medicina pentru bani. Mi-e greu să stabilesc acest lucru. Eu, la studenţi şi la rezidenţi văd un lucru care s-a schimbat foarte tare faţă de momentul în care noi studiam: există o dorinţă mult mai mare de a progresa foarte repede, de a accesa resursele de care ai nevoie.
Donarea de organe – între identificare şi acceptare
– Nu avem un program naţional pentru donatorii de organe. Cum îi încurajăm, cum dezvoltăm această cultură?
Şi în acest domeniu, al transplantului şi al donării, suntem în urmă. Pe transpalntul de cord, ştim de unde am plecat în 1999, când a avut loc primul transplant. La un moment dat, prin 2017-2018 am avut un vârf. Aceste lucruri se raportează prin nişte procentaje. Oricum, suntem mult în urmă cu numărul de donatori raportat la milionul de locuitori. Într-o ţară ca a noastră, ar trebui să facem 400-500 de donări pe an şi 10%, deci 40-50, să fie transplanturi cardiace. Noi cel mult facem 10-12 pe an.
– Cauze?
Pe de o parte, lipsa donatorilor. Cred că anul trecut au fost 60-70 de donatori per total. Iar activitatea de transplant, care este una de excelenţă, nu este încurajată suficient de Ministerul Sănătăţii.
– Concret, cum ar putea arăta această încurajare? Că nu pot să plătesc donatorii.
Dacă dorim să avem mai multe transplanturi trebuie să mergem pe verigile care le încurajează. Aici avem două verigi: stimularea performanţei, cum am insistat eu şi identificarea donatorilor. Ca o mică paranteză, Institutul din Târgu Mureş dacă face transplant, merge în pierdere financiar vorbind. Sunt finanţate prost. Pe scurt, pentru un transplant se primesc 100.000 lei. Gândiţi-vă că în America e peste un milion de dolari! Bineînţeles, ei au alte costuri, dar reţinem că deocamdată, la noi, partea de finanţare este sub nivelul costurilor. Asta se poate rezolva relativ uşor. Însă, o unitate medicală care în momentul de faţă nu face transplant cardiac e greu să intre într-o activitate care ştie că o duce la pierderi. Al doilea lucru, am spus, este la nivel de donatori. Întâi, cine identifică donatorii? Medicii anestezişti din toate ATI-urile unde se prelevează organe. Aceşti medicii coordonatori sunt mai mult sau mai puţin motivaţi să îngrijească un donator care teoretic este o persoană decedată. Aici există o reticenţă în a identifica donatorul şi a începe să declare moartea cerebrală, să vorbească cu familia. Deci, există o demotivare. Iar când îi identificăm totuşi, intervine reticenţa familiei. E vorba de un mecanism de identificare şi acceptare. În puţinele cazuri în care se identifică un donator, rata de refuz este foarte mare. Ştiţi cum e? Nu ministerul poate să schimbe lucrurile astea. E vorba de ce înţelege românul, de ce vede şi ce citeşte. Un rol mare îl are mass-media. Sunt acele mass-media care se lamentează, unde vedem acuzaţii de trafic de organe, de favorizarea sau defavorizarea unora la transplant. Lucrurile nu stau chiar aşa. Eu sunt parte a activităţii de transplant şi pot vorbi despre cum e la Târgu Mureş. Lucrurile sunt foarte transparente şi nu există nici cea mai mică suspiciune. Sigur, uneori trebuie să citim şi astfel de lucruri, de unde o anume reticienţă a cetăţeanului. (Interviu realizat de Viorel COSMA)